Ca psihoterapeut, în decursul procesului meu de conștientizare, am făcut dese călătorii printre amintirile copilăriei și aspectele relației cu mama. Când a sosit momentul, am ajuns și în zona treburilor casnice. Atunci m-au năpădit diverse imagini… cu mama mereu aplecată deasupra oalelor de gătit sau a rufelor de spălat și călcat ori prinsă într-o continuă operațiune de curățire a casei. Și azi mă surprinde capacitatea ei nesfârșită de a se ocupa de tot ce era de făcut prin gospodărie. Unica formă de relaxare pe care și-o permitea era să meargă să doarmă puțin, atunci când ceda fizic. Pentru ca mai apoi să se ridice și să continue în același ritm.
Mică fiind, mă îngrijoram foarte tare pentru ea. Mai ales că se plângea mereu de cât era de obosită. Mă gândeam că, oricând, i s-ar putea întâmpla ceva rău. Apoi, când am mai crescut – și ea începuse să mă implice în treburile casei, cu scopul de a mă învăța și a mă pregăti pentru când aveam eu să ajung la casa mea – m-a lovit îngrijorarea pentru mine. Asta îmi era scris și mie? Așa va arăta mai târziu și viața mea? Scenariul ăsta m-a îngrozit. Nu am știut atunci să pun în cuvinte frica de a fi și eu absorbită în zona în care ea părea prizonieră de bunăvoie. Însă, inconștient, le-am atașat activităților casnice o încărcătură emoțională negativă ce a rămas activă vreme îndelungată.
Anii au trecut și, după cum mi-am promis, am făcut în așa fel încât să pot beneficia de ajutorul cuiva la treburile gospodărești. Mă bucuram tare mult când mama venea în vizită, fiindcă o puteam vedea stând și nefăcând nimic. Nu-mi trecea prin minte că acea condiționare încă mai lucra în mintea mea. Dar a ieșit la iveală într-un context particular.
La un moment dat, am fost nevoită să colaborez cu o doamnă – care mă putea ajuta la curățenia casei, dar nu și la călcatul rufelor. Mi s-a părut un compromis acceptabil, până când a devenit copleșitor. Mă lamentam în fața oricărei ființe, chiar și a pisicii, despre corvoada aceasta de a călca, ce căpătase proporții dramatice. Mai că nu plângeam și călcam, în același timp. Parcă era „Operațiunea «Monstrul».
Într-un final, grație practicii de conștientizare, am înțeles ce se întâmpla cu mine: se activa în inconștientul meu teama copilului de odinioară, de a se pierde într-o zonă crepusculară în care își văzuse mama captivă de atât de multe ori. Neputința mea avea legătură cu trecutul, nu neapărat cu hainele de care alesesem singură să mă ocup.
Din acest punct încolo, m-am putut baza mult mai mult pe zona conștientă și pe capacitatea de a găsi soluții la problemele ce se ivesc. Am realizat că, dincolo de amintirile din copilărie, în prezent eu trăiesc într-o epocă modernă și pot beneficia de avantajele acesteia.
℗PUBLICITATE
Și am plecat în căutarea tehnologiei! „Nu se poate să nu se fi gândit nimeni la cum să facă treaba asta mai ușoară, mai rapidă și mai plăcută“, mi-am zis în gând. „Doar nu sunt eu singura femeie de pe planetă căreia nu-i place să calce rufe!“ Ei bine, nici măcar n-a trebuit să caut prea adânc soluția perfectă pentru mine.
A fost fascinant să aflu că inclusiv o masă de călcat poate îngloba înaltă tehnologie – în acest caz, menită să ne simplifice nouă misiunea de a călca. Leifheit, unul dintre cei mai importanți furnizori de produse de uz casnic din Europa, a conceput inovatoarea masă de călcat Airboard. Probabil că cel mai mare avantaj i-l dă husa Thermo Reflect. Această husă specială are capacitatea de a reflecta atât căldura, cât și aburul, astfel că hainele sunt călcate simultan pe ambele părți – dintr-o singură mișcare! Iată cum am redus numărul mișcărilor cu 50%. (Eu nu mai transpir de nervi, hainele nu mai fac cute de la atâtea răsuciri și timpul de călcare se reduce cu 33%.) Nu mai spun ce fericită am fost să constat că blatul din dotare are o lățime vizibil peste medie, așa că rufele lungi nu mai atârnă toate pe podea. În plus, masa aceasta Airboard se și manevrează simplu – pentru că este ușoară, stabilă și reglabilă pe înălțime. (Vertebrele mele lombare au fost fericite în tot timpul cât am călcat, așa că n-au mai considerat necesar să mă doară.)
Toată copilăria, mama a călcat rufele pe o pătură groasă așezată peste masa din sufragerie. Mie, obiectul acesta îmi dă din start un confort psihologic major: mă ajută să conștientizez că trăiesc în prezent, nu în trecutul marcat de lipsuri și greutăți.
Privind spre viitor, sunt conștientă, de asemenea, că propria mea fiică va absorbi informații și condiționări – tot din ceea ce mă vede pe mine făcând. Și nu îmi doresc să treacă nici în extrema cealaltă, în care modelul ei de a fi femeie presupune o distanțare totală de treburile casei, pe motiv că femeia modernă nu își asumă o asemenea corvoadă. Apropo, masa aceasta le ușurează viața și bărbaților singuri, mai ales dacă trebuie să poarte cămașă la serviciu!
Femeia secolului XXI are la îndemână mult mai multe opțiuni și oportunități de a-și organiza viața, în comparație cu șansele pe care le-au avut mamele și bunicile noastre. Masa de călcat Airboard este o dovadă despre cum și tehnologia ne sare în ajutor, la nevoie. Nu mai rămâne decât să ne igienizăm condiționările emoționale, preluate inconștient din experiențele timpurii. Iar când partea noastră conștientă preia frâiele, devenim libere să trăim în prezentul mult mai generos. Devenim versiunea noastră mai bună, care poate gestiona cu înțelepciune echilibrul dintre responsabilități și hobby-uri.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
