Skip to content

Imaginația este, pentru omul modern, o superputere. Este acea parte a psihicului care ne permite să fim curioși și creativi în același timp. Dacă am reuși să păstrăm și la maturitate acest mod de funcționare, am avea șanse mai mari la tot ce înseamnă plăcere și câștig în viața personală și în profesie. Imaginația este capacitatea de a ne aduce în minte lucruri care nu sunt accesibile simțurilor noastre. Ne putem imagina atât lucruri care există în realitate, cât și lucruri care încă nu există sub nicio formă (dar care ar putea deveni realitate, cu implicarea noastră directă).

Partea cea mai interesantă e că imaginația este un dat de la natură – fiecare copil se naște cu această capacitate. Iar pe parcursul procesului de socializare și maturizare, experiențele cu cei din jur și mesajele pe care copiii le primesc de la aceștia îi pot determina pe cei mici să-și dezvolte sau să-și inhibe imaginația. Prin puterea imaginației, un copil poate face nenumărate călătorii în trecut sau viitor; se poate pune în locul altora, încercând să vadă cu ochii lor și să simtă cu sufletul lui; sau poate să-și transforme prezentul, în așa fel încât viața lui să fie o sursă de confort și alinare pentru momentele dificile prin care trece.

Atunci când un copilaș se confruntă cu o problemă acasă ori la școală, principalul blocaj pe care-l resimte are de-a face cu dificultatea lui de a-și imagina o strategie sau soluție care să funcționeze și care să-l ajute în depășirea problemei. Mai exact, cel mic nu-și poate imagina o altă perspectivă mai bună asupra viitorului. Dar de ce apare această dificultate, din moment ce copiii se nasc cu imaginație? Răspunsul este de două feluri: fie nu le-a fost cultivată capacitatea de a-și folosi imaginația, fie mediul le-a determinat o inhibiție în ceea ce privește libertatea de a crea și inova. Atunci când relația cu părinții sau adulții este tensionată sau zbuciumată, unii copii pot manifesta un mecanism psihologic de subfuncționare. Din cauza faptului că nu se simt în siguranță, ei ajung să consume prea multă energie pentru supraviețuire și abia dacă le mai rămâne ceva pentru imaginație. De aceea, într-un articol anterior – în care am explicat de ce joaca e cea mai importantă lecție din copilărie – am prezentat o listă serioasă de beneficii ale jocului, pornind de la sănătatea relației părinte-copil. De data aceasta, a venit timpul să descoperim mai multe despre puterea imaginației și mai ales despre cea de-a treia dimensiune a imaginației.

Care este legătura dintre imaginație, creativitate și inovație

Pornind de la imaginație, creativitatea reprezintă un pas mai departe. Imaginația este în întregime un proces privat al minții umane (de exemplu, copilul stă întins confortabil pe canapea și este cuprins de febra imaginației, dar nimeni nu va ști vreodată acest lucru, fiindcă ceea ce-și imaginează în sinea lui nu are niciun impact asupra realității). De aceea, este nevoie și de cea de-a doua dimensiune a imaginației: creativitatea. A fi creativ presupune a realiza ceva. Spunem despre un copil că este creativ, atunci când se lansează în procesul de a obține ceva, când produce ceva în mod activ și deliberat. Creativitatea este punerea în practică a imaginației. Așa cum spune și Sir Ken Robinson (expert în educație), „creativitatea înseamnă imaginația aplicată“.

Dacă mergem mai departe cu analiza imaginației, ajungem și la cea de-a treia dimensiune a acesteia: inovația (care este, evident, creativitatea aplicată). Prin definiție, inovația înseamnă contribuția personală atât la a introduce în lume ceva nou, cât și la procesul de îmbunătățire a noutății respective. 

Cum ne exersăm mintea creativă

Lumea secolului XXI are nevoie de cât mai mulți astfel de oameni, care să aibă curajul de a crea și a inova, pornind de la ceea ce și-au permis să-și imagineze. Iar lecțiile cele mai importante în acest sens sunt asimilate tot în copilărie, prin puterea jocului. Așa cum ne spune o vorbă din popor, „copii mici, probleme mici; copii mari, probleme mari“. Dar aceste cuvinte pot avea rezonanță nu doar în ceea ce privește dificultățile părinților, ci și în legătură cu abilitățile copiilor de a rezolva sau gestiona diferite probleme.

℗PUBLICITATE



În calitate de psiholog, sunt ferm convins că una dintre cele mai importante trăsături umane este disponibilitatea de a ne raporta la problemele vieții ca la niște provocări inerente și care ne pot ajuta să creștem – să ne extindem din punct de vedere mental – fără să cădem în ispita de a evita sau fugi din calea obstacolelor. Nu este deloc totuna ce facem, atunci când în drumul nostru apar dificultățile: ne simțim în totalitate copleșiți și ne comportăm într-o manieră haotică sau acceptăm că uneori este greu, facem loc emoțiilor mai puțin plăcute și ne punem mintea creativă la treabă în folosul nostru și al celor importanți nouă. Ambele strategii sunt modelate încă din copilărie, în baza interacțiunilor pe care copiii le au cu micile provocări și a modului în care adulții îi învestesc cu încredere în acest sens.

Copiii au o pornire înnăscută spre a explora viața sub toate formele ei, iar atunci când se blochează, prima lor reacție naturală este aceea de a încerca din nou și din nou, iar la nevoie de a cere ajutorul unui adult de încredere. Cum ar fi viitorul copiilor noștri, dacă și-ar păstra pofta de explorare și imaginația și dacă și-ar exersa mintea creativă, atât de importantă pentru întreaga omenire? Evident că acest viitor ar fi mult mai plin de satisfacții și mai ferit de povara unor gânduri obsesive de neajutorare sau al unor comportamente de pasivitate. Ce putem face în acest sens? Să le creăm un mediu sigur și prietenos, pentru o dezvoltare armonioasă din toate punctele de vedere. 

„A modela“ și „a remodela“ echivalează cu „a crea“ și „a inova“

Un mediu sigur este, de regulă, garantat de prezența blândă și iubitoare a părintelui. Copiii au nevoie de părinți care să fie cu adevărat prezenți – nu doar cu trupul sau banii lor, ci și cu sufletul și propriile emoții. Nimic nu-l va stimula pe un copil să-și dezvolte creativitatea mai mult decât dorința de a-și mulțumi părinții și a-i vedea la rândul lor mândri de modul în care cel mic crește, creează și inovează. Pentru majoritatea copiilor, creativitatea capătă cu adevărat sens atunci când obiectul creației ajunge sub privirea luminoasă și satisfăcută a adultului de care ei sunt atașați. Ca urmare, ei revin la joacă și la exersarea abilităților de a trăi și a face față provocărilor mici și mari ale vieții.

A-i asigura unui copil accesul la o cutie de super-plastilină Play-Doh este, desigur, o idee bună. Dar majoritatea părinților cască ochii mari, atunci când le explic că pasta modelatoare, în ciuda faptului că e destinată jocului, este (în limbajul adulților) „pentru învățare“. Mai exact, pentru a-i cultiva copilului toate cele trei dimensiuni ale imaginației: capacitatea de a-și imagina ceva, creativitatea și inovația. Aceste trei abilități pot fi însușite prin cel puțin două modalități: prin joacă (despre care știm că este esența vieții și cea mai plăcută modalitate de a învăța și a crește) sau prin multă muncă și epuizare (care, de regulă, este rezultatul unei copilării lipsite de siguranță, trăită în absența unor adulți în stare să-i dea copilului încredere și să-i faciliteze accesul la jucării apte să-l stimuleze într-un mod inteligent).

Chiar dacă majoritatea adulților nu își mai amintesc (din cauza mecanismelor firești ale uitării), atunci când în copilărie primeam o cutie cu ceva (cum este ambalajul produselor Play-Doh), observarea acesteia, palparea ei și identificarea modalităților prin care o putem deschide pentru a afla ce este în interior implicau o serie de emoții pozitive, care stârneau și mai multă satisfacție odată ce ajungeam la comorile ascunse în interior. Dincolo de calitatea excepțională a super-plastilinei (care nu se lipește de degete, nu murdărește și miroase foarte bine), copilul va găsi în cutie o serie de forme și accesorii, ce vor face ca experiența să fie una cât mai plăcută.

Iar în timp ce copilul modelează, remodelează și aparent se joacă, părintele conștient și informat știe că, în fapt, chiar atunci se desfășoară unul dintre cele mai importante procese de învățare și descoperire a vieții: se cultivă imaginația (sub toate cele trei dimensiuni ale ei), crește încrederea copilului în abilitățile sale de a face față provocărilor și se îmbunătățește calitatea relației părinte-copil. Toate acestea, fără ca părintele sau copilul să facă vreun efort major.

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0