Pentru un copil, conflictele repetate dintre părinții săi pot reprezenta o infinită sursă de nefericire – de la emoții și trăiri inconfortabile, până la o avalanșă întreagă de gânduri negative despre sine și familia căreia îi aparține. De-a lungul anilor, am auzit nenumărate povești de viață, în care adulții din cabinetul meu se întrebau de ce nu au putut părinții lor să se prețuiască și să se respecte mai mult; de ce nu s-au străduit să-și reducă mai mult conflictele; de ce nu au îndrăznit să scrie finalul unei povești care nu mai semăna deloc a iubire. Evident că, la auzul unor astfel de gânduri, niciun psiholog nu se poate opri să întrebe: „Și ce crezi că s-ar fi întâmplat dacă?… Dacă ai tăi ar fi fost mai înțelegători unul față de celălalt? Sau dacă ar fi ales să se despartă și să trăiască o altfel de viață?“
Într-un asemenea moment, majoritatea clienților mei rămân surprinși câteva secunde. Este ca și cum le-aș vedea pe chip filmul minții. Pe față li se aștern cât ai clipi nenumărate posibile expresii nonverbale și răspunsuri – până când îl găsesc pe cel corect. După care mă țintuiesc cu privirea și adesea, cu ochii în lacrimi, îmi spun: „Poate că atunci aș fi avut și eu o relație mai bună cu tata… Dacă aș fi putut vorbi atunci ca un adult, cred că i-aș fi spus «Rămâi lângă mine! Eu am nevoie de tine mai mult decât are mama…»“. Probabil că, intuitiv, ne-am aștepta ca în asemenea împrejurări cei mai mulți dintre adulți să pomenească de relația lor cu mama – care adesea este figura primară de atașament. Dar se pare că în sufletele noastre locul mamelor este suficient de stabil, în timp ce încă suntem „în construcție“ sau „în reconstrucție“ în ceea ce privește locul taților.
Oamenii de știință s-au întrebat frecvent de ce anume sunt privați copiii atunci când tații lor sunt absenți, distanți sau ocupați cu alte priorități decât conexiunea cu propriul copil. Și chiar dacă suntem tentați să considerăm rolul taților ca fiind de „ucenic“ într-ale îngrijirii copiilor sau de „personal mai puțin calificat“, realitatea științifică ne arată că vorbim despre ceva mult mai valoros de atât. Tații, în general, au o relaționare diferită, în comparație cu mamele, și prezența sau absența lor influențează diferit copiii.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Se pare că, aceia dintre noi care au crescut alături de un tată implicat și interesat de starea psihologică de bine a familiei posedă mai bune abilități sociale și de relaționare, o stimă de sine mai ridicată, o atitudine mai curajoasă în raport cu provocările vieții și, în plus, dispun de o mai mare încredere în ceilalți – spre deosebire de aceia dintre noi care au crescut în familii cu tați indisponibili, inaccesibili sau agresivi. Concluzia la care au ajuns cercetătorii este clară și evidentă: Tații contează! Iar această realitate este vizibilă în fiecare etapă de dezvoltare și maturizare a copiilor.
Așadar, ideea concediului paternal/parental nu este deloc de neglijat, atunci când vine vorba despre împărțirea responsabilităților de parenting și redefinirea atribuțiilor pe care le au bărbații și femeile, cu privire la creșterea și educarea copiilor. Se pare că implicarea bărbaților are efecte semnificative încă din primele luni de viață ale copilului. Acei bebeluși care, până la vârsta de 5-6 luni au parte de contact fizic și emoțional constant cu părintele de gen masculin, se simt mai confortabil în prezența persoanelor necunoscute, ajung chiar să vocalizeze mai mult (ca mijloc de comunicare) cu membrii familiei sau cu prietenii și cunoscuții părinților și să inițieze o interacțiune corporală mai încrezătoare și mai sigură cu aceștia – spre deosebire de acei bebeluși care sunt familiarizați exclusiv cu mamele lor.
Vorbind de starea de liniște a familiilor, se pare că acei bebeluși care sunt obișnuiți cu un tată curios și afectuos plâng mai puțin și par să fie mai fericiți. Este foarte adevărat și că, adesea, tații comunică mai puțin verbal; dar atunci când vine vorba de joacă sau activități distractive, unii dintre ei se pot implica mai autentic în astfel de activități, spre deosebire de majoritatea mamelor, care sunt mai controlate și mai reținute din acest punct de vedere. Se pare că inclusiv exersarea abilităților de autoreglare emoțională în rândul copiilor preșcolari este influențată pozitiv de prezența activă a părintelui de gen masculin. Tații se implică în jocuri mai puțin structurate sau obișnuite, care au darul de a produce o gamă mai variată de emoții și, odată cu acestea, se ivește oportunitatea de a recunoaște, eticheta și a pune în cuvinte aceste trăiri. Desigur că, pentru o astfel de conexiune, este esențial ca tații să păstreze o tonalitate pozitivă, să-și gestioneze cât mai bine anxietățile și să evite cât mai mult posibil critica, disprețul sau blocajele în comunicare atunci când relaționează cu cel mic.
℗PUBLICITATE
Unul dintre cele mai interesante studii pe care le-am citit cu privire la rolul indispensabil al taților arată că elevii cu cele mai bune rezultate școlare și cu un nivel crescut de inteligență relațională (capacitatea de a gestiona conflictele constructiv și de a cultiva sănătatea relațională) sunt norocoșii posesori ai unor tați care știu să valideze emoțiile celor mici și nu se tem de intimitatea psihologică cu aceștia. Mai exact, asemenea tați sunt ca niște mentori emoționali, care nici nu bagatelizează și nici nu exagerează trăirile negative ale copiilor (frica, furia, tristețea etc.), în schimb, exprimă empatie și oferă ghidaj afectiv pentru o mai bună gestionare a emoțiilor și sentimentelor.
Partea bună este că oamenii interesați de starea de bine a familiilor nu rămân indiferenți la descoperirile științifice cu privire la nevoile esențiale ale copiilor. Astfel, Dove Men+Care evidențiază realitatea clară a zilelor noastre: curajul și forța bărbatului modern nu se exprimă prin agresiune și violență, ci prin grija pe care acesta o exprimă față de cele mai importante persoane din familia sa. De aceea, Dove Men+Care susține pe plan internațional îmbunătățirea condițiilor în care se acordă concediul de paternitate – ceea ce, pentru mintea mea de psiholog clinician, are foarte mult sens, pentru că fiecare tată are nevoie să se obișnuiască treptat cu legătura dintre el și copilașul care-i colorează viața. Iar dacă această conexiune se clădește încă din primele zile de viață, totul în familie devine mult mai ușor. Fiindcă în primele luni de viață încă nu s-au creat acele bariere și nu s-au ridicat recile ziduri care să creeze distanță între tată și copil (și care să necesite ulterior lupte de putere între tată și mamă, tocmai pentru a fi dărâmate).
Este posibil, de asemenea, ca o bună parte dintre tăticii zilelor noastre să fie cuprinși de emoții mixte din cauza faptului că masculinitatea trece în prezent printr-o serioasă redefinire. Pe vremuri, tatăl era furnizorul de pâine al familiei – plătitorul facturilor. Între timp, s-au întreprins tone de cercetări științifice, care au dovedit că emoții au și bărbații, doar că societatea a considerat că e nepotrivit ca ei să și le exprime. În consecință, dificultățile pot apărea și din cauză că, deocamdată, ne cam lipsesc modelele paternale de urmat. Însă tot efortul pe care-l depune noua generație de bărbați, care deja au simțit primi fiori ai instinctului patern sau care mai au de așteptat doar un pic până la trăirea acestui sentiment este un mare dar pentru familie, comunitate și generațiile viitoare.
Copiilor noștri – care sunt, de fapt, tații viitorului! – le va fi mult mai ușor dacă noi ne asumăm responsabilitățile parentale ale prezentului, îndrăznind să-i iubim așa cum și noi am fi avut nevoie, fără atâtea condiții sau restricții inutile. Să-i învățăm pe copiii noștri că un bărbat adevărat nu e acela care pleacă dimineața la serviciu și își mai vede micuții doar seara, după ce ei au adormit. Și nici acela care bate cu pumnul în masă și cu piciorul în podea, impunându-și voința cu prețul capetelor plecate înaintea lui. Bărbat adevărat e acela care are grijă de familia lui (inclusiv de propriile emoții) și care susține educarea comunității în care trăiește.
Desigur că o interacțiune pozitivă între bebeluș și mamă este esențială. Dar singură nu e suficientă. Iată că a venit momentul să ne actualizăm perspectiva și asupra calității conexiunii dintre bebeluși și tați, despre care studiile de specialitate ne arată că reprezintă un foarte bun predictor pentru succesul social și academic al copilului, de-a lungul vieții. La final, vă las cu următoarea întrebare: Acum, că știm cât de mult contează prezența unui tată afectuos în viața copilului, mai contează stereotipurile de gen și ce cred ceilalți despre masculinitatea noastră?
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
