Să fii mamă nu-i ușor. Să fii mama mai multor copii − nici atât! Trăiesc provocările acestui rol zi de zi, direct și indirect, prin prisma celor doi băieți ai mei și a familiilor cu care lucrez în consiliere parentală.
Cred că toți părinții au auzit măcar o dată, înainte de a face al doilea copil, afirmații de genul „Mai fă unul, să nu fie singur“, „Dacă mai faci unul, se vor juca amândoi și nu te mai solicită așa mult“, „Ei, lasă, că unde crește unul, crește și al doilea“, „O să aibă cel mare grijă de cel mic și tu îți vezi de treabă“ etc. Dintre toate aceste „sfaturi“ necerute, am să mă opresc mai mult asupra ideii „O să aibă cel mare grijă de cel mic și tu îți vezi de treabă“ și o voi detalia în cele ce urmează.
Nu vă scriu aceste rânduri dintr-o zonă de sarcasm, ci, mai degrabă, ca un semnal de alarmă. Dragi cititori, facem al doilea sau al treilea sau al câtelea copil vrem, pentru a ne îndeplini nouă o nevoie, și nu primului născut, prin urmare, responsabilitatea este în totalitate a noastră.
Puțini sunt copiii care cer cu disperare un frate sau o soră și dacă o fac, mă întreb: să știe ei, oare, cu adevărat ce presupune acest rol? Cu siguranță, nu! Chiar și atunci când alegem să îi cumpărăm un animal de companie, o facem cu asumarea că tot noi suntem cei care vom purta de grijă acelui animăluț. Desigur, îl putem responsabiliza pe copil în acest caz, dar să avem așteptarea că va fi 100% implicat în satisfacerea tuturor nevoilor lui este nerealist.
Nu plasa responsabilitatea ta asupra copilului!
Al doilea copil este tot responsabilitatea noastră, iar primul născut nu ar trebui să îi poarte de grijă, mai ales dacă nu își dorește. Emoțiile pe care copiii le pot simți în aceste cazuri pot accentua rivalitatea dintre ei și responsabilitatea chiar poate deveni o povară prea mare pentru copilul mai mare.
Este benefic să implicăm frații mai mari în îngrijirea celor mici, pentru a le oferi ocazia de a se conecta și a dezvolta empatia și alte emoții pozitive între ei, însă aceste acțiuni ar trebui să se desfășoare doar dacă cei mari își doresc. Este o diferență mare între a-i spune copilului mare „Ai grijă de fratele sau sora ta, cât eu fac mâncare!“ și „Ai vrea să îi facem împreună baie bebelușului?“. Prima cerere implică plasarea unei responsabilități care nu este a lui și care, poate, nici nu îi face plăcere, iar cea de-a doua implică o alegere și oportunitatea de conectare și apropiere între copii.
Când alegem să facem al doilea copil
Ținând cont că, atunci când viața își urmează cursul firesc, fratria este poate cea mai lungă relație a omului, merită să cunoaștem câte ceva și despre relațiile dintre frați. Alături de frați parcurgem cea mai mare parte a vieții noastre. Pentru a ne asigura că această călătorie este una frumoasă și solidă, bazată pe iubire necondiționată și respect între frați, este nevoie să avem grijă de emoțiile și nevoile fiecăruia în parte și de relația părinte – copil. Dar, mai întâi de toate, să privim către noi înșine.
℗PUBLICITATE
Chiar și atunci când facem curat în casă, începem cu interiorul dulapurilor și abia apoi trecem la aspiratul exterior. La fel se întâmplă și în relații. Pentru a dezvolta o relație bună cu copiii noștri este nevoie să face mai întâi „curat în interiorul nostru“. Asta înseamnă că vom privi curioși asupra ceea ce se întâmplă în interiorul nostru, care ne sunt emoțiile și provocările cele mai mari.
Pentru a ajunge să oferim autenticitate copiilor noștri și o prezență conștientă este nevoie să investim timp și energie în procesul nostru de autocunoaștere și vindecare interioară. Mai multe despre acest subiect am scris aici.
Dă dovadă de inteligență parentală
Ce înseamnă inteligență parentală? Ca înainte de a ne angaja în orice discuție dificilă cu copiii noștri, să avem un moment de reechilibrare emoțională și să înțelegem că toate emoțiile acelea dificile pe care copiii le exprimă prin comportamente inadecvate nu au legătură directă cu noi, ci este modul lor de a ne transmite că le este greu.
Îndeplinirea tuturor nevoilor celor mici este esențială pentru o bună desfășurare a zilelor, în care momentele de izbucnire să fie tot mai rare. Copiii au nevoie să învețe mecanisme sănătoase prin care să-și exprime emoțiile, avându-ne pe noi ca prim exemplu.
Jon Kabat-Zinn ne spune în cărțile lui: „Mai întâi de toate, copiii au nevoie de o prezență conștientă. Nevoile lor trebui îndeplinite în funcție de programul lor, nu de al tău, și în fiecare zi, nu doar atunci când ai disponibilitate.“
Cu aceste cuvinte mi-aș dori să rămânem în minte, după acest articol, cu faptul că a avea mai mulți copii merită să fie o alegere conștientă a adultului și nu o întâmplare.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
