13,4 milioane de copii s-au născut prematur, doar în anul 2020, spune un studiu elaborat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) și Școala de Igienă și Medicină Tropicală din Londra. Rata anuală globală de reducere a nașterilor premature la nivel mondial, între 2010 și 2020, a fost de doar 0,14 %.
Specialiștii atrag atenția că prematuritatea este principala cauză de deces în primii ani de viață și insistă că este nevoie urgentă de soluții medicale de ultimă generație care să susțină îngrijirea acestei categorii de nou-născuți. Ultimele săptămâni de sarcină sunt esențiale pentru dezvoltarea completă a organelor vitale, cum ar fi plămânii și creierul, dar și pentru atingerea unei greutăți normale.
Studiul reconfirmă faptul că malnutriția mamei este unul dintre principalii factori care determină nașterea înainte de termen, termen însemnând în acest caz trecerea de cea de-a 37-a săptămână de sarcină. În plus, alți factori declanșatori sunt sarcina la adolescente, infecțiile, alimentația deficitară și preeclampsia.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Nașterea prematură determină apariția bolilor grave, a handicapului sau a întârzierilor în dezvoltare
Medicii neonatologi și pediatrii explică extrem de clar faptul că prematuritatea este principala cauză a declanșării bolilor grave, precum diabetul sau afecțiunile cardiace, dar și a diverselor forme de handicap sau retard în dezvoltare.
„Copiii născuți prematur sunt deosebit de vulnerabili atunci când vine vorba despre complicații medicale care le pun viața în pericol, având nevoie de o îngrijire și de o atenție specială“, a declarat dr. Anshu Banerjee, director al Direcției pentru sănătatea mamei, a nou-născuților, a copiilor și a adolescenților din cadrul OMS.
„Aceste cifre arată nevoia urgentă de investiții serioase în protocoalele medicale care îi pot sprijini pe aceștia și pe familiile lor, precum și de o mai mare atenție acordată prevenției, asigurarea accesului la asistență medicală de calitate înainte și în timpul fiecărei sarcini“, a completat specialistul.
Nașterea prematură nu este o problemă doar în țările unde familiile înregistrează venituri mici și medii
Conform studiului, aproximativ 65% dintre nașterile premature înregistrate în 2020 au avut loc în Africa Subsahariană și în Asia de Sud. Ratele din țările cel mai afectate – Bangladesh (16,2%), Malawi (14,5%) și Pakistan (14,3%) – sunt de trei sau patru ori mai mari decât cele din țările cel mai puțin afectate – Serbia (3,8%), Moldova (4%) și Kazahstan (4,7%).
Chiar și așa, nașterea prematură nu este o problemă doar în țările cu venituri mici și medii. Nașterea declanșată înainte de 37 de săptămâni a fost înregistrată și în cazul familiilor din țări cu venituri ridicate, cum ar fi Grecia (11,6%) sau Statele Unite ale Americii (10%).
Medicii spun că o îngrijire prenatală de calitate este esențială pentru a detecta și pentru a gestiona complicațiile. Acest lucru implică dotarea unităților medicale cu aparatură care să permită evaluarea corectă a sarcinii prin ecografii timpurii și, dacă este necesar, tratamente specifice care să întârzie declanșarea travaliului precoce.
Citește și: