fbpx
skip to Main Content
1 Iunie Alături De Jurnaliștii De La „România, Te Iubesc!“. Atunci și Acum

La nivel global, Ziua Copilului se sărbătorește în date diferite. În multe țări, copiii sunt sărbătoriți toamna, pe data de 20 noiembrie. Însă în fosta URSS și în țările care i-au fost sateliți, prima zi de vară a fost aleasă pentru această sărbătoare. Dacă aruncăm o privire și la istoria Zilei Internaționale a Copilului, vom descoperi că această zi a fost menționată pentru prima dată la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor, de la Geneva, din august 1925 – atunci când s-a adoptat Declarația Drepturilor Copilului.

În România, la fel ca în majoritatea statelor civilizate, există o lege care protejează drepturile copilului. Legea 272 din 2004, cu o serie de modificări și completări ulterioare, este actul legislativ care susține interesul superior al copilului, precum și drepturile și libertățile acestuia.

Revenind la momentul prezent, anul 2020 reprezintă o mare încercare pentru întreaga omenire. Iar dacă toată această pandemie de COVID-19 a adus și ceva bun, atunci cu siguranță este vorba despre copiii care, în sfârșit, au avut mai mult timp de petrecut alături de părinții lor și care nu au mai fost stresați de mersul la școală sau despărțirea de adulții la care țin atât de mult.

Iar pentru că fiecare copil are nevoie de un model demn de urmat, dincolo de membrii din familia de origine, am invitat jurnaliștii de la „România, Te iubesc!“ să ne împărtășească ceva amintiri din copilăria lor și să le transmită un mesaj tuturor copiilor care s-au născut în perioada stării de urgență. Pe cei șase jurnaliști îi putem urmări în fiecare seară de duminică, la PRO TV.

Cristian Leonte

Cum vedeai România când erai copil și cum o vezi acum?

Atunci: o țară a oamenilor muncii, cu parfum de tei și gust de cireșe. Acum: o țară incredibil de bogată, ținută în sărăcie pe termen nedefinit.

Ți-ai imaginat vreodată că vei ajunge să lucrezi în televiziune și că ai putea face parte din cea mai apreciată echipă de jurnaliști din țara noastră?

Îmi imaginam cel mult că o să lucrez într-o fabrică decentă… Puteam doar să admir câte un documentar prins „pe video“ și eram complet dat peste cap de calitatea materialului (reportaje din natură sau istoria câte unui moment important ori portretul vreunei personalități).

Ce-ți lipsește de pe vremea când erai copil?

Vacanța maaaare, zăpezile uriașe, cireșele calde de la soare, mâna fină a bunicii, vizita la tata la întreprindere.

Care consideri că este cea mai mare provocare pentru copiii secolului XXI?

Să învețe empatia.

Ce mesaj ai pentru copiii care s-au născut în perioada stării de urgență?

Sunt copii normali; le doresc să fie sănătoși și fericiți cu tot ce au și să viseze toată viața.

Cum se manifestă în prezent copilul din tine?

Citesc pe voci cărți de povești, fac sunete ciudate ca să amuz copiii, dau prea tare muzica.

Alex Dima

Cum vedeai România când erai copil și cum o vezi acum?

Copilul nu vede griul din jur. Așa că, în vremea copilăriei, România arăta bine. Eu așa mi-o amintesc. Asta, în condițiile în care stăteam ore la coadă pentru un kilogram de carne sau un carton de ouă ori mergeam pe stadion la defilări pe care nu le înțelegeam. Mai târziu am început să văd griul din jur. Partea bună este că griul care ne-a marcat atâția ani începe ușor să se spele.

Ți-ai imaginat vreodată că vei ajunge să lucrezi în televiziune și că ai putea face parte din cea mai apreciată echipă de jurnaliști din țara noastră?

Nu. Aveam alte speranțe în vremea copilăriei. De la polițist, la medic veterinar, apoi preot și… iată-mă jurnalist.

Ce-ți lipsește de pe vremea când erai copil?

Copilăria. Libertatea de a trăi fără griji.

Care consideri că este cea mai mare provocare pentru copiii secolului XXI?

Să țină pasul cu tehnologia și, în același timp, să nu-i cadă pradă.

Ce mesaj ai pentru copiii care s-au născut în perioada stării de urgență?

Cred că sunt mult prea mici să priceapă acum mesajul. Oricum, mesajul este că nu trebuie să uităm vreodată să copilărim. Cum spunea cineva, toți suntem copii, dar avem vârste diferite.

Cum se manifestă în prezent copilul din tine?

Trage cu praștia, merge fără țintă prin păduri, se cațără prin copaci după cireșe.

Cosmin Savu

Cum vedeai România când erai copil și cum o vezi acum?

În copilărie, existau mai multe Românii. O micro-lume care însemna școala, copiii din fața blocului și jocurile de tot felul. Gașca de copii zgomotoși care făceau năzbâtii, jucau fotbal sau fugeau și se ascundeau în cele mai ciudate cotloane. Este copilăria mea de la Avrig, cu bucuriile pe care le avea generația noastră cu cheia de gât. Cu fratele meu mai mare, care îmi era model și la învățătură, dar și la năzdrăvănii. Mai exista și o Românie serioasă, sobră, impusă la orele de geografie și istorie, cu strămoși și legende (multe exagerate) și frumuseți „ale patriei noastre RSR“.

Imaginea de astăzi se leagă de cea a copilăriei: România înseamnă „acasă“, locul în care m-am născut, am crescut și m-am format. Am avut norocul de a călători în interiorul țării peste tot, am cunoscut oameni faini și am văzut locuri minunate.

Ți-ai imaginat vreodată că vei ajunge să lucrezi în televiziune și că ai putea face parte din cea mai apreciată echipă de jurnaliști din țara noastră?

În copilărie, sigur nu. Mă visam detectiv, aventurier, muschetar sau pirat, în funcție de lecturile pe care le savuram și în funcție de etape. Am vrut să fiu și d’Artagnan, dar și Old Surehand, am avut și porniri de Tarzan sau Rahan, dar mi-am dorit să fiu și căpitanul Casse-Cou. În adolescența târzie, am ales jurnalismul și o mare doză de hazard m-a împins în televiziune.

Ce-ți lipsește de pe vremea când erai copil?

Oho, lipsa responsabilităților!… Îmi lipsește timpul petrecut cu cei dragi – familie și prieteni.

Care consideri că este cea mai mare provocare pentru copiii secolului XXI?

Lumea se schimbă, iar dezvoltarea tehnologiei, dar și criza asta sanitară duc la o ușoară alienare socială. Cred că acest lucru va fi reflectat și în manifestările noii generații. Dar eu am încredere că se vor dezvolta frumos – intuitivi și ageri la minte.

Ce mesaj ai pentru copiii care s-au născut în perioada stării de urgență?

Să se bucure de fiecare clipă a copilăriei lor!

Cum se manifestă în prezent copilul din tine?

Sunt ținut tot timpul la curent cu noile apariții muzicale sau cinematografice pentru noua generație. Fiica mea, Catrinel, are 11 ani și mereu ne pierdem în concursuri și activități în natură, în expediții și jocuri pe Xbox. Sper să nu-mi pierd curiozitatea de a descoperi lucruri noi, nici măcar la senectute!

℗PUBLICITATE


Paula Herlo

Cum vedeai România când erai copil și cum o vezi acum?

România mea de copil era gri și avea granițe trasate cu tușe groase. Nu știam ce e dincolo de ele. Îmi imaginam că în anul 2000 mașinile vor fi zburătoare și că vor fi roboți pe străzi. Aveam imaginație, ce să zic? Acum o văd ceva mai colorată, dar cu multe zone gri. Îmi plac multe aspecte la țara mea, dar și mai multe sunt aspectele pe care le-aș schimba. Și, dacă ar fi să mă uit la România copilăriei, aș aduce de acolo dragul de carte și accesul la educație. Pe vremea aceea, niciun copil nu era lăsat în urmă.

Ți-ai imaginat vreodată că vei ajunge să lucrezi în televiziune și că ai putea face parte din cea mai apreciată echipă de jurnaliști din țara noastră?

Să știi că mi-am imaginat. Când eram mică, mă întrebam ce facultate trebuie să urmez ca să ajung crainic TV. Iar în cea mai bună echipă de jurnaliști m-am imaginat de când am aplicat pentru un post la PRO TV, în 1998.

Ce-ți lipsește de pe vremea când erai copil?

Zilele de vară de la țară, la bunici. Valea pe care o băteam la picior toată ziua, râsul copiilor de pe uliță când jucau fotbal, glasul prietenei mele care mă striga la poartă să ies la joacă.

Care consideri că este cea mai mare provocare pentru copiii secolului XXI?

Să păstreze bucuria jocului afară. Cu alți copii. Să imagineze jocuri care să-i ajute să rămână conectați dincolo de ecrane.

Ce mesaj ai pentru copiii care s-au născut în perioada stării de urgență?

Totul va fi bine!

Cum se manifestă în prezent copilul din tine?

Încă ador să mă bat cu pernele. Să construiesc din ele cazemate cu copiii mei. Să facem spectacole seara, înainte de culcare. Copiii numesc jocul ăsta „Doamnelor și domnilor“ – pentru că așa îi introduc eu în scenă.

Paul Angelescu

Cum vedeai România când erai copil și cum o vezi acum?

În copilărie, țara mi se părea mai gri. Acum o percep ca fiind o țară mai deschisă, mai interesantă, mai colorată. Probabil, am percepția asta și pentru că în ultimii 10-15 ani am descoperit-o mai bine. În concedii, în weekenduri, dar și în timpul filmărilor. De exemplu, cetățile dacice le-am vizitat cu ocazia unor filmări de anul trecut. Sunt convins că Munții Orăștiei erau la fel de spectaculoși inclusiv când eram copil, doar că nu știam eu de ei. Pe de altă parte, noi facem jurnalism de investigație. Adică scoatem la suprafață zonele gri și negre – și mai ales ce se află în spatele lor. Inevitabil, apar momente în care mă încarc cu tot felul de frustrări și anxietăți. Dacă mă întrebi cum văd România, răspunsul nu ar fi unul pozitiv. Dar, dacă iau puțină distanță, pot să zic din nou: „România, te iubesc!“

Ți-ai imaginat vreodată că vei ajunge să lucrezi în televiziune și că ai putea face parte din cea mai apreciată echipă de jurnaliști din țara noastră?

Nu cred.

Ce-ți lipsește de pe vremea când erai copil?

Lipsa grijilor. Fotbalul, cireșele și roșiile care, parcă, erau mai gustoase.

Care consideri că este cea mai mare provocare pentru copiii secolului XXI?

Viteza cu care se schimbă lucrurile și faptul că o parte importantă din viață s-a mutat în mediul online.

Ce mesaj ai pentru copiii care s-au născut în perioada stării de urgență?

Nu cred că bebelușii de astăzi sunt foarte preocupați de starea de urgență. O sa aibă timp suficient de pandemii mai încolo.

Cum se manifestă în prezent copilul din tine?

Îmi place la nebunie să beau apă de la cișmea. Și ar mai fi… playstation-ul.

Rareș Năstase

Cum vedeai România când erai copil și cum o vezi acum?

Eu la Revoluție aveam 11 ani. Am prins, practic, ultima perioadă a Epocii de Aur, cu statul la cozi, la zahăr, pâine și ulei, cu magazinele de tip alimentară și aprozar – cu vitrinele goale și în care vânzătoarele erau un soi de zeitate locală. Te puneai bine cu ele, prindeai o șunculiță, nu numai picioare de porc… sau niște fructe și legume mai acătării, nu doar unele lovite, bătute și borșite. Au fost anii cu desene animate difuzate cu porția, câte o jumătate de oră pe săptămână, sâmbăta dimineața, parcă. Prin ochi de copil am văzut, însă, și frumusețea vacanțelor la țară, la bunici, unde vara alergam pe coclauri și mergeam cu văcuțele la păscut pe pășunile comunale ale CAP-urilor din zonă; iarna ne dădeam pe cele mai lungi derdelușuri. Și ne simțeam în siguranță, copii fiind, într-o societate bazată pe mult control și miliție, dar în care noi, copiii, aveam totuși bucuria mingilor „de 35“ și „de 15“ (lei). Cu mai mult sport făcut la școală și, din când în când, (nu în fiecare vară) cu mirajul mersului la mare, unde stațiunile de stat – Mamaia, în special – ni se păreau, și mie și fratelui, desprinse dintr-o altă lume.

După Revoluție, a urmat tranziția – cu bișniță, turcisme, sucuri la dozator și televizoare color. Și închiriatul de casete video de la diverși întreprinzători, care își transformau o cameră de bloc în centru de închiriere. Și anii până la pubertate au fost faini, totul părea nou, inedit.

Ți-ai imaginat vreodată că vei ajunge să lucrezi în televiziune și că ai putea face parte din cea mai apreciată echipă de jurnaliști din țara noastră?

Mă visam regizor de film. Doream să fiu în lumea cinematografiei, nu neapărat în fața camerei de filmare. Și uite că am ajuns, cumva, tangențial, în universul ăsta. Nu e regie, dar e spectacol și emoție în tot ce facem, în meseria de jurnalist de investigație. Mie îmi place să pretind că sunt un soi de regizor – în munca asta, în care lucrăm cu imagini și cuvinte, în care decidem ce și cum filmăm, pentru a livra cât mai complex, mai atrăgător și mai elocvent, către telespectatori.

Ce-ți lipsește de pe vremea când erai copil?

Bucuria lucrurilor simple, joaca din spatele blocului, când ne adunam copii mulți, cu cheia de gât, și ne jucam toate cele. De la urmăriri cu „țeava cu cornete“, la multe alte jocuri pe care nu le mai văd acum. Dincolo de mingea bătută pe orice bucată de teren, fie și în pantă, cu obstacole, cu tot felul de opreliști, până la diverse jocuri, precum „9 pietre“, mai era unul cu „paica“ sau „tacul“ i se mai zicea, parcă, pe care le jucam ore întregi, până ce se lăsa întunericul. „Ali“, „Țările“, „Mațe încurcate“ le jucam toți; fetele erau cu „elasticul“, șotronul și altele – era o atmosferă faină. Ne strângeam din tot cartierul, aveam porecle faine, nu exista bullying (sau nu-l percepea nimeni) și aveam un univers tare fain. Îmi amintesc că, și dacă nu aveam o minge, jucam fotbal cu bidonul de plastic, cu ce se nimerea… Găseam mereu ceva de făcut, aveam cu ce ne juca, deși, paradoxal, erau lucruri puține.

Cert e că nu știu să ne fi plictisit. Eu, în copilărie, nu am cunoscut sentimentul ăsta, de a fi plictisit. Deloc.

Iar după perioada asta de stare de urgență și alertă, mă gândesc să merg mai des să fac sport în gașcă. Mă refer la sporturi de echipă: să joc baschet, fotbal cu prietenii, așa cum făceam în copilărie.

Care consideri că este cea mai mare provocare pentru copiii secolului XXI?

Să vadă și să simtă bucuria copilăriei, dincolo de toată informația și spectacolul care vin tăvălug, pe gadget-uri, în era tehnologiei. Să se desprindă de ele ca să se poată juca, să-și stimuleze și altfel imaginația. Bine, cred că, de fapt, provocarea e la părinții lor, nu la cei mici. Ocupați erau și părinții noștri, dar în lipsa unor gadget-uri smart, copilăream la nivelul acelor vremuri. Azi mi se pare că cei mici se izolează mai mult în universul lor propriu și interacționează mai puțin unii cu alții. Sunt mai intuitivi, mai orientați și adaptați la era digitală, dar parcă nu mai au nici distracția din vacanțele pe care le aveam noi. Mie îmi place să găsesc tot felul de metode prin care să-i fac să lase deoparte tableta și telefonul, să vadă că se pot distra și altfel.

Ce mesaj ai pentru copiii care s-au născut în perioada stării de urgență?

Preconizați că vor avea „cei 7 ani de acasă“? Știți voi ceva ce noi nu știm? Cei născuți acum sunt prea mici să înțeleagă ceva.
Mesajul ar fi pentru cei mai mărișori, care au văzut că nu mai au voie prin locurile de joacă, prin parcuri, că nu își mai pot vedea bunicii decât în online, prin întâlniri virtuale: Va fi bine, trecem cu bine și peste perioada asta. Îmi place să văd că cei mici s-au adaptat bine – poate, chiar mai bine decât adulții.

Cum se manifestă în prezent copilul din tine?

Mă joc cât pot de mult cu copiii mei, îmi place să „copilăresc“, să mă refugiez în universul lor, mă relaxează. Îmi place să îi provoc și să le stimulez imaginația. Și mie îmi place să mă joc. Consolele de gaming… le am, le folosesc, de asemenea mă relaxează.

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Back To Top
×Close search
Caută