Ceea ce urmează reprezintă o descriere parțială a ceea ce este sănătos și nesănătos atunci când vine vorba de parenting. Dacă identifici aspecte care definesc niște tipare nesănătoase ca ilustrând experiența ta de viață, atunci acordă o atenție specială variantei opuse, în care am enunțat ce înseamnă firescul. E posibil să nici nu-ți dai seama că tiparele pe care le urmezi sunt nesănătoase. Nu folosește la nimic să te autoflagelezi pentru asta. La urma urmei, ai făcut ce-ai știut.
a) Într-o familie sănătoasă, treaba părinților este să aibă grijă de copii.
b) Într-o familie nesănătoasă, treaba copiilor este să aibă grijă de părinți.
a) Într-o familie sănătoasă, mesajele sunt clare și ușor de înțeles; în caz contrar, ele pot fi chestionate și lămurite.
b) Într-o familie nesănătoasă, mesajele sunt vagi și interpretabile, ceea ce duce la confuzii și presupuneri.
a) Într-o familie sănătoasă, copilul este întotdeauna iubit, chiar dacă purtarea sa este inacceptabilă.
b) Într-o familie nesănătoasă, copilul este umilit, comportamentul său fiind confundat cu persoana sa.
a) Într-o familie sănătoasă, granițele personale sunt clare și întotdeauna respectate.
b) Într-o familie nesănătoasă, granițele personale sunt neclare, fiind frecvent încălcate.
a) Într-o familie sănătoasă, toate emoțiile și sentimentele sunt tolerate.
b) Într-o familie nesănătoasă, emoțiile și sentimentele sunt adesea contestate și, în consecință, reprimate.
a) Într-o familie sănătoasă, părintele este profesor și îndrumător.
b) Într-o familie nesănătoasă, copilul se educă singur, cum poate mai bine.
a) Într-o familie sănătoasă, există structură și limite rezonabile.
b) Într-o familie nesănătoasă, există ori haos ori extremă rigiditate.
a) Într-o familie sănătoasă, copilul e solicitat corespunzător cu vârsta și nivelul său de dezvoltare.
b) Într-o familie nesănătoasă, copilului i se cere să demonstreze pseudomaturitate sau, dimpotrivă, este infantilizat.
a) Într-o familie sănătoasă, copilul e susținut în mod regulat și necondiționat.
b) Într-o familie nesănătoasă, copilul e făcut să se simtă nedemn de iubire și fără valoare.
a) Într-o familie sănătoasă, există organizare și planificare, precum și abilitatea de a reacționa în caz de criză.
b) Într-o familie nesănătoasă, membrii ei o duc dintr-o criză într-alta, iar atunci când nu există nicio criză, o generează ei.
Dacă experiența ta de viață se încadrează la punctul b) și vrei ca experiența de viață a copilului tău să fie a), atunci ai de învățat o mulțime de lucruri. Dorința de schimbare nu face ca schimbarea să se petreacă automat, însă metoda pentru a o implementa poate fi învățată. Tiparele pot fi înlocuite.
Extras din cartea Mai bun decât părinții tăi, de dr. Janet Woititz, publicată la Pagina de Psihologie.
View this post on Instagram