Skip to content

Autoizolarea este una dintre cele mai provocatoare perioade pe care contemporaneitatea o traversează. Iar asta, pentru că suntem obișnuiți să alergăm de când se crapă de ziuă, până seara târziu, cu mici pauze și vagi sclipiri de împlinire. Dacă până acum nu aveam timp nici măcar să ne facem planuri, iar zilele păreau tot mai scurte, în prezent ne-am regăsit față în față cu noi înșine, „demachiați“ de superficialitate și prinși între gânduri de viitor și înfruntarea cotidianului. Nu suntem puțini cei care ne gândeam că, poate, e mai bine să spunem „stop“ și să ne bucurăm de cei dragi; că, dacă punem totul în ordine, vom avea mai mult elan în realizarea planurilor noastre. Însă întrucât majoritatea deja (de aproape 2 luni) #stămacasă, implicit s-a instalat și plictiseala, burnout-ul casnic (pentru că nu mai reușim să ne ventilăm, după ce închidem laptopurile), dar și dorința de a face cunoștință cu natura aflată în plină explozie de culoare și parfum.

Și totuși, ce putem face ca să rămânem cu un psihic bun, iar acesta la rândul său să ne ajute să rămânem bine și fizic?

Specialiștii ne recomandă ca, în toată această perioadă, mai relaxată din perspectiva termenelor, să ne creăm un program, o rutină – pe care să o respectăm așa cum făceam și când mergeam la serviciu, spre exemplu. Este important să clarificăm care e timpul de lucru, de recreație, de dormit etc.

Pentru o sănătate fizică bună, avem nevoie și de o sănătate psihică robustă, fiindcă cele două sunt interdependente.

1. Să ne înscriem într-un club de carte online

Târgurile de carte la care am participat lunile trecute au devenit o amintire, chiar și prin prisma cărților achiziționate, însă necitite nici până în prezent. Timpul, acest inamic nevăzut, ne-a fost potrivnic, dar în prezent ne poate fi aliat. Specialiștii ne încurajează să ne îndreptăm atenția spre cluburile virtuale de carte, întrucât acestea vin la pachet cu recomandări, așadar nu avem cum să dăm greș cu lecturile alese. Și astfel, mai putem bifa ceva pozitiv din lista personală (pe care am tot amânat-o).
În acest sens, vă recomandăm cu căldură #ClubulDeCarteAlLuiGáspár, acolo unde Gáspár György ne propune lunar trei cărți pe care să le parcurgem împreună.

2. Să ascultăm muzică pe discuri de vinil, casetă sau CD

Nu numai că intrăm într-o altă stare, când ascultăm muzica în tihnă, dar în anumite momente ea căpătă forma unei terapii. Pe discuri, muzica are o durată de aproximativ 20-30 minute, după terminarea melodiilor fiind nevoie să întoarcem discul pe cealaltă parte. Așadar, nu doar prezența conștientă, ci și mișcarea implicită face parte din tot acest ritual.

3. Să participăm la petreceri online

Dacă ar fi să facem un sondaj al lipsurilor, pe locul fruntaș s-ar situa mișcarea. În această categorie intră și dansul. Suntem construiți pentru a ne mișca, pentru a ne pune corpul la treabă. Ieșirile în club rămân fezabile în prezent, întrucât multe localuri organizează, alături de un DJ, petreceri în mediul online, pentru a contribui la păstrarea energiei și a stării de bine chiar și în aceste timpuri. Nu este necesar să intrăm fizic într-un club, e suficient să ne simțim bine și să ne distrăm cu lucruri simple și la îndemână, precum muzica. Petrecerile acestei primăveri respectă trendul „fiecare la casa lui“ și vizitele se fac virtual, la fel și îmbrățișările sau strângerile de mână.

4. Să organizăm o cină virtuală

Prietenii ne sunt alături în continuare, la un click distanță. Și dacă tot ne vedem în apeluri video, putem să pregătim o cină virtuală, în care să ne îmbrăcăm festiv, să aranjăm masa pentru oaspeți, să gătim și să ne alinăm dorul prin discuții calde, încurajatoare, ca în zilele în care ne despărțeam cu greu unii de ceilalți.

5. Să scriem de mână scrisori

Suntem obișnuiți să le trimitem emoticoane sau diverse mesaje cu abrevieri persoanelor dragi, fără a ne mai exprima cu patos sentimentele. Online-ul ne ajută, prin intermediul aplicațiilor, să ne sunăm și să ne vedem. Însă emoția devine mai puternică atunci când ne așternem gândurile pe o foaie de hârtie și dăm frâu liber trăirilor. Posibil să nu fi experimentat până în prezent acest lucru, dar acum e momentul oportun pentru a mai pune o cărămidă la fundația relațiilor noastre.

6. Să luăm legătura cu amici cu care am tot amânat să vorbim, din lipsă de timp

Au rămas acolo, fără să se supere în vreun fel că am amânat de prea multe ori întâlnirile noastre. Mereu intervenea ceva, iar noi ne bazam pe înțelegerea lor, când le ceream răgaz până la următoarea ieșire. Acum este momentul să compensăm situația și să-i contactăm, să-i ascultăm și să ne rescriem povestea prieteniei. Posibil să nu ne mai întâlnim cu acest timp nelimitat.

℗PUBLICITATE



7. Să savurăm o cafea bună sau o cană de ceai delicios

Stăm acasă, avem grijă de noi, de familie, de îndatoririle de la locul de muncă, dar parcă ne lipsesc micile plăceri – cum ar fi cafeaua pentru care reușeam să ieșim câteva minute din birou (cât să o procurăm drept combustibil pentru ziua ce urma să înceapă). În prezent nu mai putem ieși la cafea, însă există cafenele ce livrează acasă cafeaua cu care eram obișnuiți. Astfel, nu ne lipsește nici aroma îmbietoare dis-de-dimineață și, în același timp, susținem o afacere locală. Dincolo de propria persoană, este momentul să ne gândim și la semenii noștri, care au nevoie, asemeni nouă, de locuri de muncă, pentru a supraviețui. Noi ne bucurăm de cafea, iar barista își păstrează locul de muncă.

8. Să folosim hârtia creponată pe post de agendă

Folosim agenda telefonului și gadget-urile, în general mult prea mult. Putem exersa scrisul de mână, ordonându-ne lucrurile ce urmează a fi duse la bun sfârșit pe o hârtie – pe care, ulterior, o putem lipi într-un loc vizibil, tocmai pentru a fi la îndemână. Cu cât vizualizăm mai des treburile de făcut, cu atât ele pot deveni mai realizabile. Le putem decupa, colora sau sublinia, pentru a le marca ori de câte ori tăiem câte o activitate de pe listă. Unde mai pui că ne dezvoltăm și simțul creativ?

9. Să vizualizăm videoclipuri distractive pe YouTube

Este sănătos să nu ne uităm nonstop la buletinele de știri. E necesar să ne îndreptăm atenția și către filme și videoclipuri în care abundă liniștea, calmul, umorul, buna dispoziție și frumusețea lucrurilor. Așadar, ne putem face o listă cu astfel de producții, care ne umplu sufletul și ne fac să credem (măcar pe parcursul vizionării lor) că viața nu s-a schimbat și că suntem, încă, în contact cu lucrurile care până deunăzi ni se păreau firești și la îndemână.

10. Să facem antrenamente sportive

Între autoizolare și mâncat compulsiv poate fi trecut semnul „egal“. Pe internet circulă meme-uri (care mai de care mai amuzante) despre cum vom arăta fizic cu toții, după ce vom fi degustat toate preparatele delicioase pe care le încercăm în aceste zile. Însă dacă rămânem ancorați în realitate, vom observa că putem să contrabalansăm aceste excese culinare cu câteva antrenamente simple, ce pot fi ajustate pe măsură ce ne creștem abilitățile. Mai mult decât atât, tot mai multe săli sportive organizează clase cu antrenori de top, în sesiuni live, gratuite. Așadar, dacă ne dorim cu adevărat, vom găsi soluții, ca să ne simțim bine atât fizic, cât și psihic. Sunt încurajate și clasele realizate în tandem cu copiii (în funcție de vârstă, desigur).

11. Să colorăm și să desenăm

Probabil că nici nu ne mai aducem aminte de când nu am mai colorat sau pictat ceva (excepție făcând cazul în care avem copii și încercăm diverse activități cu ei). Specialiștii ne îndeamnă să colorăm, întrucât asta ne poate relaxa. Așa ne putem descărca, activând cu prisosință creativitatea. Dacă ne blocăm în fața unei coli albe, putem alege cărțile de colorat, care există și în variante pentru adulți (ele fiind benefice în special când traversăm perioade stresante). O recomandare utilă în acest sens este și cartea de colorat pentru adulți Mindfulness.

12. Să construim cu piese Lego

Ludicul face parte din noi indiferent de vârstă și este sănătos să păstrăm viu cât mai mult timp copilul invizibil din noi. Joaca aduce plusvaloare atunci când este realizată în echipă, alături de oameni dragi. Acum e timpul perfect pentru a începe un astfel de proiect măreț, alături de copii. Pe de-o parte, spiritul de echipă îi unește membrii acesteia, pe de altă parte, imaginația și vizualizarea rezultatului care capătă o formă concretă nu fac altceva decât să creeze satisfacție și să stârnească dorința de a continua până la finalizarea acestuia.

13. Să ne facem timp pentru micile plăceri

Indiferent de gen, avem micile noastre plăceri vinovate. Fie că ne place să ne machiem, fie să croșetăm, fie să vizionăm seriale sau meciuri sportive, fie să proiectăm diverse amenajări interioare, toate acestea sunt binevenite acum, cu atât mai mult cu cât ne ancorează în viața de dinaintea pandemiei.

Toți facem eforturi să ne menținem pe linia de plutire, în toate planurile. Cu siguranță, mai ies scântei, ne mai răzvrătim… Însă important este să ne dăm seama că nimănui nu îi este ușor, că suntem oameni cu personalități diferite și trăiri intense. Totuși, prin compasiune și comunicare susținută, lucrurile vor rămâne pe un făgaș firesc (atât cât se poate, în aceste vremuri complicate). Până la urmă, tot ceea ce avem de făcut este să ne stăpânim emoțiile, să #stămacasă și să avem grijă de noi înșine și de cei dragi.

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0