Sub presiunea stresului, a fricii și a anxietății, noi, oamenii, avem reacții dintre cele mai variate. Unii devin obedienți și respectă regulile cu maximă strictețe, alții manifestă un comportament haotic și dezorganizat, în timp ce mai există și o a treia categorie – reprezentată de către cei care sunt anesteziați emoțional și care se află în ceea ce psihologia numește „negare“; asta-i face să ignore regulile și restricțiile, deoarece ei neagă existența virusului și a pericolelor. Ceea ce ne arată că avem grade diferite de percepție a amenințării și a riscului.
În situații de pericol și amenințare, creierul emoțional preia controlul asupra noastră. Astfel judecata limpede și gândirea rațională ne sunt afectate, iar comportamentele în care ne implicăm par a fi lipsite de sens și greu de înțeles pentru ceilalți oameni. Ființa umană înainte de toate simte, abia ulterior acționează și gândește (între acțiune și gândire, ordinea variază).
La nivelul creierului mamiferelor, supraviețuirea este un mecanism biologic extrem de rapid. Adesea, încercăm să facem față incertitudinii și necunoscutului prin respingerea realității și a informațiilor faptice, fără să fim cu adevărat conștienți de motivele pentru care facem ceea ce facem. Iar în ultimele luni, nivelul de incertitudine a atins cote extrem de crescute.
Nivelul de încredere al românilor (în relații și autorități) este extrem de scăzut. Iar acest fapt se oglindește în modul în care punem în aplicare ceea ce ne recomandă specialiștii și oamenii aflați la putere. Mulți dintre noi se tem de fățărnicia celor care ne guvernează, mai mult decât de puterea distructivă a virusurilor.
Lipsa de empatie se manifestă cel mai vizibil în modul în care ne îngrijim atât de propria sănătate, cât și de a celor care trăiesc alături de noi. Empatia presupune să fii atent la propriile emoții și la ale celor din jur și să acționezi, chiar dacă este greu, în așa fel încât să cauți să prețuiești sănătatea (personală și a celorlalți) și siguranța interpersonală.
Este mai la îndemâna minții noastre să credem că dușmanul este o altă ființă umană. Asta, în loc să facem față realității și să acceptăm că avem de luptat cu un inamic invizibil, care ne poate ataca din orice parte, dacă nu suntem precauți și nu ne unim forțele.
Ignorarea realității și minimalizarea pericolelor reprezentate de COVID -19 ne poate da un sentiment de control și o oarecare stare de normalitate. Este mai simplu să muncești și să dormi convins că totul se află sub control, decât să accepți că, în fapt, cu excepția propriului comportament, nimic nu este cu adevărat sub controlul nostru.
℗PUBLICITATE
Dacă ceva nu este vizibil și palpabil, pentru mulți dintre noi acel „ceva“ nu există. Omul modern s-a obișnuit atât de mult cu concretul, încât se simte extrem de fragil când ceva nu are o formă evidentă și preferă poziția struțului (mulțumit că a băgat capul în nisip), decât tolerarea vulnerabilității specific umane.
Unii dintre adulții care în copilărie au fost abuzați și maltratați își dezvoltă un mecanism de apărare denumit opoziționism. Prin acest mecanism, sfidează autoritatea, indiferent de mesajele sau recomandările care vin din partea autorităților și instituțiilor publice.
Lipsa inteligenței relaționale ne face să credem că existăm precum niște insule singulare. Că suferința celorlalți nu ne afectează și pe noi, că dispunem de un nivel crescut de autonomie și independență, fără să fim vulnerabili și să depindem unii de ceilalți.
Pentru sufletele noastre zbuciumate și strivite, este mai familiar să luptăm unii cu ceilalți, decât să cooperăm. În acest fel, refuzăm să ridicăm un zid de protecție, prin care noul virus să nu invadeze și mai mult umanitatea.
Unii dintre noi au învățat că puterea este unilaterală și că circulă doar de sus în jos. Iar asta ne face să fim mereu cu garda sus, fără să realizăm că puterea este bidirecțională și că stă și în capacitatea noastră să-i împiedicăm pe guvernanți să ia decizii care ar putea fi doar în favoarea lor.
Dacă noi am trecut prin școală și mai ales prin facultate cu copiuțe și plagiat, în subconștient nu dăm doi bani pe bagajul academic. În plan conștient, credem că la fel au făcut toți ceilalți. De aceea știința este atât de des pusă la îndoială. Și tocmai de aceea pare mai accesibil să credem în știrile false și în teoriile conspiraționiste.
Dacă în școală am fi învățat teoria cu o mai mare aplicabilitate practică, ne-ar fi fost mai ușor să discernem între gândurile și fricile raționale și cele iraționale. Nu e util să fii obligat să reproduci de-a fir a păr ceea ce gândesc alții. Iar accentul trebuie pus nu doar pe „materiile privilegiate“, ci și pe cele de supraviețuire și dezvoltare (biologie, psihologie, fizică, chimie). Acum, puteam avea o perspectivă mai științifică asupra vieții, fără să mai fim tentați a crede că, dacă ceva nu este ușor de înțeles și nu are imediat sens, înseamnă că-i o prostie sau că nu există.
Articol publicat pe platforma Republica
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
