Skip to content

Recomandări generale pentru populație:

1. COVID-19 afectează oamenii din multe țări și diferite regiuni ale lumii, de aceea este important să nu-l legăm de o anumită etnie sau naționalitate. Este indicat să fim empatici față de cei care au fost afectați, dar și față de cei la care încă nu a ajuns boala, deoarece nimeni nu s-a îmbolnăvit intenționat.
2. Să nu ne referim la oamenii care au fost infectați cu virusul prin etichete de genul: „cazuri de COVID-19“, „victime“, „familii de COVID-19“ sau „cei cu boală“. Aceștia sunt „persoane care au dobândit COVID-19“ sau „oameni tratați împotriva COVID-19“. Iar după ce se vor recupera, viața lor va continua alături de cei dragi, cu activitățile și planurile lor.
3. Să evităm să urmărim, citim sau ascultăm știrile care ne pot cauza anxietate și stări de stres. Este recomandat să căutăm mai degrabă informații ce ne pot ajuta să luăm măsuri practice și să ne protejăm. De asemenea, este indicat să ne informăm doar o dată sau de două ori pe zi. Fluxul neîntrerupt de știri și evenimente ne poate menține într-o stare de vigilență perpetuă și de îngrijorare continuă. Evaluați în special faptele concrete. Este indicat să fim atenți la sursele de informare. Noutățile să le luăm de pe site-ul OMS și de pe platformele autorităților locale (asta, pentru a diferența faptele reale de știrile false și activatoare de stres suplimentar).
4. Să ne menținem în siguranță și să-i protejăm pe cei dragi. Apropierea de cei care au nevoie de ajutor se poate dovedi benefică pentru ceilalți, dar și pentru propria persoană.
5. Să căutăm oportunități de a amplifica vocile și poveștile pozitive ale celor care au făcut față virusului COVID-19 și s-au vindecat.
6. Să ne exprimăm recunoștința față de toți cei care oferă ajutor, servicii și îngrijire semenilor afectați de COVID-19. Este important să-i tratăm cu respect pe cei care-și asumă rolul de a salva vieți.

Recomandări pentru cei care activează în domeniul sănătății:

7. Pentru cadrele medicale, stările de stres sunt mai mult decât firești în situația curentă. Oricine poate avea câte un moment mai greu, în care să fie temporar copleșit de griji. De aceea, este important ca acestea să aibă grijă de starea lor psihologică și fizică.
8. Să țină cont de propriile nevoi de bază și să recurgă la utilizarea unor strategii de management al stresului: să respecte programul de somn de fiecare dată când se ivește ocazia; să consume hrană sănătoasă; să facă activități fizice; și să petreacă timp cu familia. Este important să se evite consumul de tutun, de alcool și alte substanțe cu efect de stimulativ. Pe termen lung, acestea pot altera sănătatea psihică și starea fiziologică.
9. În unele cazuri, ar putea fi nevoie de distanțare socială față de ce dragi. În astfel de situații, este recomandat să se păstreze contactul cu ajutorul tehnologiei. Și, de fiecare dată când e posibil, ei să se îndrepte către colegi, superiori și alte persoane de încredere, pentru a beneficia de suport social și relațional.
10. Să utilizeze modalități comprehensibile de comunicare cu persoanele care au dizabilități cognitive, intelectuale sau psihosociale.

Recomandări pentru liderii de echipă din domeniul sănătății:

11. Protejarea echipelor de stresul cronic și de căderile psihice cauzate de stres face ca acestea să aibă o mai bună capacitate de a-și îndeplini atribuțiile.
12. Se recomandă atenția crescută la comunicare și la furnizarea de informații cât mai concrete. De asemenea, este recomandată rotirea celor care lucrează în posturi de stres major cu cei care au funcții mai puțin stresante. Colegii cu mai puțină experiență să facă echipă cu cei care au o mai mare experiență. E bine să se lucreze în echipe de câte minimum două persoane. Programul se cere a fi cât mai flexibil, având prevăzute mici pauze, cu precădere pentru angajații ai căror membri de familie se confruntă cu stres cronic.
13. Liderul de echipă trebuie să asigure accesul subalternilor săi la activități de suport psihic și psihosocial. Liderul trebuie să fie un model, atunci când vine vorba de strategiile de auto-ajutorare.
14. Ajutorul psihologic de urgență poate fi oferit de cadrele medicale, de voluntari și de specialiștii prezenți în spațiile în care s-a extins carantina.

Recomandări pentru cei care le oferă îngrijire copiilor:

15. Ajutați copiii să identifice modalități pozitive de exprimare a emoțiilor negative, precum frica și tristețea. Fiecare copil are propriul său mod de a-și exprima emoțiile. Unii au nevoie ca adulții să se implice alături de ei în activități creative (prin joacă, desen etc.). Copiii se vor simți mai ușurați și mai eliberați, dacă își vor putea comunica trăirile greu de dus, descărcându-se astfel de povară într-un cadru sigur și dătător de stabilitate.
16. Lăsați copiii să rămână alături de părinții și familii lor, dacă acest lucru este sigur pentru cei mici, evitând cât mai mult posibil separarea acestora de îngrijitorii lor obișnuiți. Dacă este nevoie de separarea copilului de familie, acest lucru se va face într-o manieră cât mai adecvată vârstei și mai ales cu ajutorul unui asistent social care să poată monitoriza constant starea copilului. Pe întreaga durată a separării, copilul trebuie să poată intra în contact cu părinții și îngrijitorii săi, prin apeluri telefonice sau videoconferințe.
17. Respectați rutinele din familie cât mai des posibil. Facilitați accesul copiilor la activități potrivite vârstei. Încurajați-i să se joace și să continue socializarea cu cei care, oricum, le sunt aproape.
18. În situații de stres și de criză, nevoile de atașament ale copiilor se pot intensifica. Astfel, este posibil ca ei să aibă nevoie de o mai mare disponibilitate din partea părinților. E recomandat să purtăm discuții sincere cu copiii despre COVID-19, într-o manieră adaptată vârstei lor. Abordarea și discutarea îngrijorărilor pe care copiii le au va reduce starea prezentă de anxietate. Copiii vor căuta în manifestările și acțiunile adulților din jur modalități și strategii de gestionare a emoțiilor proprii, în timpul perioadelor dificile.

℗PUBLICITATE



Recomandări pentru cei care le oferă îngrijire vârstnicilor:

19. Persoanele mai în vârstă și mai ales acelea care se confruntă cu demență sau alte dificultăți cognitive pot resimți un nivel mai crescut de anxietate, stres, agitație – în timpul izolării sau al carantinei. De aceea, este esențial să li se ofere suport concret și emoțional din partea familiei și a specialiștilor în sănătate.
20. Se recomandă transmiterea de informații faptice referitoare la ceea ce se întâmplă și furnizarea de detalii clare cu privire la măsurile de reducere a riscurilor, în cuvinte pe care persoanele învârstă să le poată înțelege. Repetarea acestor informații poate fi adesea necesară. Instrucțiunile se vor comunica cât mai concis, dar și mai răbdător și plin de respect. De asemenea, poate fi utilă întrebuințarea imaginilor și a desenelor, pentru a transmite informațiile. Este util ca persoanele de vârsta a treia să fie încurajate să se spele cât mai des pe mâini, alături de ceilalți membri de familie.
21. Implicarea persoanelor vârstnice – care beneficiază de multă experiență de viață – în activități de voluntariat poate fi făcută doar atâta vreme cât acestea sunt în putere. Astfel de persoane își pot exprima personal intenția de a face eforturi de sprijinire a celorlalți.

Recomandări pentru persoanele aflate în izolare:

22. Rămâneți conectați emoțional și păstrați legătura cu cei dragi. Chiar și în situații de izolare, este indicat să încercăm să ne păstrăm cât mai mult rutinele zilnice. Limitarea contactului social poate fi compensată de mijloacele moderne de comunicare: e-mail, social media, videoconferințe, telefon etc.
23. În perioadele de stres crescut, este important să acordăm o atenție sporită nevoilor și emoțiilor noastre. Să ne implicăm în activități plăcute și care au rol de relaxare. Ni se recomandă să facem mișcare în mod regulat, să ne respectăm rutina de somn și de odihnă, dar și să consumăm hrană sănătoasă.
24. Urmărirea constantă a jurnalelor de știri ne poate mări nivelul de anxietate și de stres, de aceea este indicat să ne controlăm cât mai mult aceste porniri și să facem diferența între ceea ce spun specialiștii și mesajele cu știri false.

Recomandările au fost adaptate după textul publicat pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății în limba engleză.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0