Skip to content

Trauma prin ochii copilului, de Peter Levine și Maggie Kline, dorește să fie un ghid accesibil, concret, pentru prevenirea și vindecarea traumelor din copilărie. Acest volum include instrumente esențiale pentru părinți, persoane care au grijă de copii și specialiști din diverse discipline, care s-au dedicat muncii cu copiii în contexte de zi cu zi, cum ar fi școli, spitale, instituții medicale sau cabinete de psihoterapie. Pe lângă sugestii ușor de urmat pentru a face viața puțin mai ușoară și mai sigură pentru toți în aceste vremuri tulburi, sunt incluse și numeroase exemple de cazuri preluate din vasta experiență a ambilor autori. Cartea este disponibilă cu reducere în librăria ta online de la Pagina de Psihologie.

℗PUBLICITATE



Până să ajungă la tine curierul, iată câteva dintre ideile principale pe care le găsești dezvoltate în această carte de referință pentru știința relațiilor și psihologia somatică:

  1. Trauma se întâmplă atunci când orice feld e trăire ne șochează ca un trăsnet venit din senin; ne copleșește, lăsându-ne afectați și deconectați de trupurile noastre. Trauma este opusul împuternicirii, al trezirii forței interioare.
  1. Trauma nu se află în incidentul în sine; ci, mai degrabă, trauma rezidă în sistemul nervos. Când o persoană nu înțelege ce se întâmplă în interiorul său, tocmai reacțiile care sunt menite să confere un avantaj fizic pot deveni de-a dreptul înspăimântătoare.
  1. Cel mai bun mod de a le consolida copiilor încrederea și competența este acela de a-i ajuta să-și dezvolte resursele interioare. Când copiii sunt încurajați prin intermediul jocului să-și amplifice conștientizarea stărilor corpului, le va fi mult mai ușor să-și restabilească reziliența după un incident.
  1. Problema este că, deși este probabil ca întâmplarea să fi dispărut din memoria conștientă, corpul nu uită. Există un imperativ fiziologic de a completa impulsurile senzorial-motorii care fuseseră activate înainte ca trupul să se poată reîntoarce la o stare de alertă relaxată.
  1. Trauma poate fi provocată nu numai de întâmplări catastrofice, precum abuzul și violența, ci și de unele incidente care generează efecte adeseori minimalizate, cum ar fi accidente auto minore, proceduri medicale și chirurgicale invazive, divorț, despărțiri sau căzături – uneori chiar o căzătură aparent atât de inofensivă, ca cea cu bicicleta!
  1. Vindecarea rănilor traumei dintr-o perspectivă fiziologică mută accentul de pe povestea din jurul întâmplării nefaste pe „povestea“ inițial ignorată a corpului însuși.
  1. Rolul adulților în ajutarea copiilor este foarte similar cu acela al unui pansament. Acesta nu vindecă rana, dar o protejează, susținând înțelepciunea corpului de a face ceea ce este conceput să facă.
  1. Copiii au o reziliență vibrantă și înnăscută și sunt capabili să-și revină după ceea ce i-a „copleșit“ sau după accidentare. Cu sprijinul și călăuzirea oferite de psihologia somatică, părinții și alți adulți îi pot ajuta pe copii să prevină dezvoltarea reacțiilor traumatice.
  1. Pentru că sistemul nervos al bebelușului este insuficient dezvoltat, el încă nu poate să se autoregleze. De aceea, el depinde total de părinții lui, de la reglarea temperaturii până la reglarea emoțională.
  1. Copiii ale căror nevoi și limite sunt respectate vor dezvolta un „al șaselea simț“, atunci când abordarea unui adult cumva nu este în regulă pentru ei.
  1. Semnele unui stres excesiv la copiii mici și preșcolari pot lua forma unei „hiperactivități“ sau a împietririi și închiderii în sine, incluzând retragerea de la joacă sau de la interacțiunea cu oamenii, letargia și/sau o timiditate excesivă.
  1. Comportamente precum sugerea degetului, incontinența urinară sau fecală pe timpul nopții, cererea de a suge la sân (sau de a bea din biberon) după ce a fost înțărcat sau vorbitul „ca un bebe“, toate acestea sunt simptome comune ale suferinței.
  1. Dacă practici bunătatea iubitoare față de tine însuți atunci când te confrunți cu propriile tale defecte, atât tu, cât și copilul tău aveți doar de câștigat.
  1. Negarea este o formă ușoară de disociere. Aceasta este înșelătoare, făcând atât copiii, cât și adulții să exclame „Sunt bine“ sau „Nu e nicio problemă“, atunci când sunt întrebați despre sentimentele lor. Chiar și medicii somatici și psihologii repetă adesea refrenul „Nu e nicio problemă; totul va fi bine.“
  1. Capacitatea de vindecare fiind înnăscută, rolul tău ca adult este unul simplu: este acela de a-i ajuta pe micuți să acceseze această capacitate.
  1. „A sta cu copilul“ trebuie interpretat atât la propriu, cât și la figurat. La propriu, prezența ta fizică este esențială. La figurat, aceasta înseamnă să-ți dezvolți capacitatea de a fi disponibil emoțional, în așa fel încât copilul tău să poată simți toată atenția ta.
  1. Crearea unei ocazii pentru vindecare este similară cu învățarea obiceiurilor dintr-o nouă țară. Nu este dificil – este doar diferit. E nevoie ca tu și copiii tăi să treceți de la tărâmul gândurilor sau al emoțiilor înspre tărâmul mult mai elementar al senzațiilor fizice.
  1. Dacă sistemul nervos al părintelui nu-și poate conține propriile emoții care escaladează, ce credeți că se întâmplă atunci când sistemul nervos fragil al unui copil este expus furiei violente sau isteriei? Este important de reținut că sunt în joc dezvoltarea creierului copilului și starea sa de bine.
  1. Oricând există o traumă, există și doliu. Doliul reprezintă emoția care însoțește pierderea. Fie că trauma provine de la o calamitate, cum ar fi un incendiu sau o inundație, fie că provine de la o trădare, cum ar fi agresarea sau abandonul provocate de un adult de încredere, ceva de valoare s-a pierdut.
  1. Simptomele doliului și cele ale traumei sunt diferite. De exemplu, atunci când un copil trece prin doliu, ca în cazul morții unui animal de companie al familiei care era bătrân și bolnav, este mai ușor să vorbească despre acest lucru; în cazul traumei, adesea copilul rămâne fără cuvinte.
  1. Trauma reprezintă o încălcare a limitelor energetice și personale. Trauma sexuală, însă, este o rană sacră – o intruziune în părțile noastre cele mai profunde, mai delicate și mai intime.
  1. Hrănirea și relațiile merg mână în mână. O hrănire eficientă sprijină dezvoltarea unui stil de atașament sănătos, a autoreglării și a separării sănătoase.
  1. Cel mai bun mod de a preveni problemele pe termen lung de alimentație și de relații este să te asiguri că bebelușii au nevoile inițiale satisfăcute.
  1. Prezența emoțională și pe deplin conștientă a îngrijitorului are un rol central în dezvoltarea afectivă optimă a bebelușului. Atunci când acest îngrijitor este indisponibil emoțional, există un preț de plătit prin diminuarea toleranței la sentimente.
  1. Cel mai bune daruri de prevenire a traumei pe care le poți oferi bebelușului tău sunt darurile prezenței emoționale și rezonanței somatice, adică un mod inerent de a „ști“ când se întâmplă inevitabilele nepotriviri și receptivitatea de a răspunde cu grație pentru a repara relația.
  1. Conectarea este un mod special de a fi împreună. Este o „acomodare reciprocă“ ce include patru componente esențiale: (1) atingere piele pe piele; (2) comunicare ce include atât contactul vizual, cât și vocea părintelui; (3) ținut în brațe; și (4) spirit ludic. 
  1. Prima „sarcină“ a bebelușilor este de a forma relații de încredere . Deoarece sunt ființe dependente, ei au nevoie să simtă că sunt doriți și cu adevărat bineveniți.
  1. Bebelușii suferă când sunt hrăniți conform unui program în loc să fie hrăniți când le este foame, sau dacă nu sunt ținuți în brațe, legănați și alintați suficient, sau nu sunt protejați de frig ori de soare excesiv. Hrana emoțională și cea fizică sunt fundamentale în acest moment al dezvoltării.
  1. Bebelușii pot fi traumatizați și pot să țină minte. Deși copiii care încă nu vorbesc nu pot să-și transpună trăirile în cuvinte, există multe relatări bine documentate de trăiri codificate la copii de la naștere până la vârsta de doi ani și jumătate.
  1. Trauma se află în sistemul nervos și devine înghețată într-un fel de memorie specială (numită „implicită“), ca și cum ar fi blocată într-o distorsiune temporală.
  1. Mișcarea fizică generează rețeaua de celule nervoase care face de la bun început posibilă învățarea. De fapt, învățarea are loc atunci când mintea și corpul procesează senzațiile, emoțiile și gândurile.
  1. Experiențele emoționale puternice și pozitive îi ajută pe elevi să rețină ceea ce învață. Senzațiile plăcute puternice pun bazele pentru ca elevii să fie receptivi, nu blocați, la sprijinul și atenția pe care le oferă profesorii și consilierii.
  1. Cea mai valoroasă competență, potrivit psihologiei somatice, este capacitatea de a simți și de a tolera senzațiile interioare atât de plăcere, cât și de durere, fără a deveni copleșit sau retras, fără transpunere în act exteriorizat sau disociere.
  1. Pentru că trauma copleșește sistemul nervos, copiii care au experiența unei traume au adesea dificultăți în a face trecerea între diversele niveluri de activare a sistemului nervos. Ei pot fi hiperactivi și pot da dovadă de un slab control al impulsurilor sau dimpotrivă, se pot prezenta ca letargici, năuciți sau deprimați.
  1. Activitățile care previn și vindecă trauma trebuie să includă următoarele elemente: un timp extins pentru restabilirea sentimentului de a fi pregătit, o varietate largă de alegeri din care să poată selecta, precum și șansa de a-și descoperi și de a-și consolida noi abilități.
  1. Copiii iau aminte mai mult la ceea ce simt părinții lor decât la cuvintele acestora. Nevoile lor au legătură mai puțin cu informația și mai mult cu siguranța. Copiii au nevoie să știe că sunt protejați și iubiți. Cuvintele „Te iubesc și te voi proteja!“ – rostite din inimă – înseamnă mai mult pentru ei decât orice explicație.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0