Cu un război atât de apropiat de granițele noastre, cu știri de tip breaking news despre bombardamente, răniți și refugiați, cu incertitudini legate de viitor, lumea pe care fiecare am încercat să o creăm cât mai sigură pentru copiii noștri pare că s-a evaporat instant. Iar ei, copiii noștri, au simțit asta. Și pun întrebări sau, dimpotrivă, se retrag în lumea lor.
E important să le vorbim copiilor despre ce se întâmplă în acest moment la granițele României, pentru că doar așa le putem reda siguranța de care au nevoie.
Mai întâi de toate, e nevoie să fim noi calmi și încrezători
Copiii ne-au văzut disconfortul în privire, ne-au auzit îngrijorarea din glas și simt că e ceva serios. Așa că primul pas, înainte de a le vorbi copiilor despre război, este să ne monitorizăm propria anxietate legată de ceea ce se întâmplă în apropierea granițelor noastre. Să reușim să ne învingem noi frica de război, înainte de a încerca să facem acest lucru cu copiii noștri. E greu, mai ales că venim după o perioadă de doi ani în care am fost provocați emoțional de pandemie și nu mai avem chiar atât de multe resurse emoționale. Dar și pentru că în spatele fricii de război este, de fapt, cea mai mare frică a ființei umane: frica de moarte. Deci e nevoie să fii blând cu tine în fața unei asemenea provocări.
Pentru a ne învinge propriile temeri, poate ajuta să ne gândim care ar putea fi cel mai grav scenariu și să găsim soluții pentru acea situație. Apoi să căutăm în noi resurse de tip gândire rațională, motivație, încredere că vom reuși să ne descurcăm. Acest război este, într-adevăr, un trigger foarte puternic pentru noi, românii, activându-ne frica de război, de ruși, de comunism. Pentru că părinții și bunicii noștri au trăit aceste orori. Însă, tocmai pentru că suntem azi, aici, fiind nepoții bunicilor noștri, înseamnă că ei au reușit să supraviețuiască. Deci purtăm în noi soluția supraviețuirii. Așa că, odată activate în noi aceste resurse cu care putem controla propria anxietate, putem trece și la discuția cu copiii noștri. E foarte important acest lucru pentru că, dacă cel mic te va vedea pe tine speriat/ă, datorită neuronilor oglindă, mai ales dacă este mai mic de 7 ani, îți va „absorbi“ anxietatea exact ca un burete. Deci inspiră, expiră, echilibrează-te, învinge-ți mai întâi tu frica de război și apoi încearcă să ai o discuție calmă și cât mai relaxată.
Fii deschis să-i răspunzi la întrebări, dar nu insista să vorbești despre război, când copilul nu e pregătit!
Dacă cel mic e curios și pune întrebări despre război, în general sau despre cel din Ucraina, spune-i adevărul, atunci când știi. Îi poți povesti ce știi de la părinții sau bunicii tăi, punând accentul pe faptul că ei, chiar și în cele mai grele situații, au găsit o soluție. E OK și să-i spui că nu știi să răspunzi la unele întrebări care, poate, te depășesc. Important este să îl asiguri că el e în siguranță și că, orice s-ar întâmpla, sunteți împreună și veți găsi o soluție.
Iar dacă cel mic evită subiectul și preferă să nu vorbească despre asta, e important să îi respecți decizia și să nu insiști. Îi poți spune că tu ești alături de el și când va avea întrebări vei fi acolo și îi poți răspunde.
Nu minimiza gravitatea situației!
Nu e cazul să-i ascunzi copilului tău realitatea. Îi poți spune că da, este o problemă reală gravă, că alți oameni suferă și trec printr-o adevărată dramă, că nu este corect ce se întâmplă. Dar nu este prima dată când omenirea trece prin așa ceva. Îi mai poți povesti despre alte situații din istorie, asigurându-l în tot acest proces că situația s-a schimbat față de acum 70 de ani, că suntem în NATO și avem alături de noi cele mai mari puteri ale lumii. Și, în același timp, spune-i că tu îi ești alături și, orice s-ar întâmpla, sunteți împreună.
℗PUBLICITATE
Normalizează-i emoțiile!
Așa cum am spus, copilul a simțit că și tu ești îngrijorat, deci e în regulă să-i spui că da, este o situație dificilă și pentru tine. Și că e normal dacă și el simte teamă, confuzie, frică, frustrare.
Fii atent, însă, că din cauza fricii generate de un subiect atât de puternic, unii dintre copii pot experimenta coșmaruri, dificultăți în a adormi, pierderea apetitului, crize spontane de plâns sau nevoia de a nu se dezlipi de părinți.
E important să îi întrebăm pe copii ce simt ei în legătură cu războiul, să vorbim deschis despre ce emoții experimentează. Astfel, ei înțeleg ce se întâmplă cu ei înșiși, de ce simt ceea ce simt, de ce au acele senzații și comportamente cu care, poate, nu s-au mai întâlnit. Și că e normal să simtă asta!
Vorbește-i simplu, pe limba lui!
Încearcă să nu-l introduci în politici de diplomație internațională, în detalii despre cine și ce anume a făcut, mai ales dacă e un copil sub 12 ani. Mesajul central de care are nevoie orice copil este să se simtă în siguranță, iar părintele să-i insufle încredere. Și să i se vorbească în termeni simpli, adaptați perioadei lui de dezvoltare.
De reținut
Este o perioadă dificilă pentru toată lumea, adulți și copii deopotrivă. Însă cred cu tărie că dacă părintele reușește să-și gestioneze propria anxietate și găsește resurse să se motiveze și să aibă încredere, acest lucru îl va ajuta și pe copil să privească mai relaxat tot ceea ce se întâmplă.
Iar dacă suntem onești în discuția cu cei mici, dacă le validăm emoțiile, dacă vorbim despre ce simțim cu toții și dacă reușim să îi facem să simtă că suntem împreună în această situație și vom găsi, tot împreună, o soluție, copiii își vor reconfirma sentimentul de siguranță de care au atâta nevoie!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
