Apariția copiilor în viața unui cuplu înseamnă multe schimbări, atât locative, cât și fizice, biologice, psihice. Managementul emoțiilor adulților trebuie să fie foarte bine înrădăcinat și aplicat strategic, pentru ca relația dintre părinți să nu sufere diferențe semnificative, dar, de asemenea, nu trebuie neglijată nici partea afectivă pe filonul căreia copilul trebuie să se dezvolte.
Mai exact, odată cu trecerea timpului, noul membru venit în familie începe să recunoască voci, atingeri, mângâieri, și mai apoi, figuri ale părinților și ale îngrijitorilor săi, atașamentul fiind baza pe care se construiește treptat, cărămidă, cu cărămidă, încrederea. Perioada critică pe care specialiștii o consideră greu de negociat ar fi cea până la vârsta de cinci ani, interval de timp în care copiii își conturează emoțiile, preiau precum buretele traume, frici, se deschid răni ce cu greu mai pot fi pansate.
Avem tendința, ca părinți, să ne impunem autoritatea în fața puiului de om, însă acesta din urmă nu are capacitatea de a vedea totul alb sau negru, ci, mai degrabă, prin prisma jocului, a ludicului, făcând de multe ori contrariul. Nesincronizarea celor două generații, oboseala adultului, stresul acumulat (din diverse părți) nu fac altceva decât să umple paharul adunat peste zi, și, de cele mai multe ori, să răbufnească în fața unor situații banale.
Implicarea ambilor părinți este dezirabilă, însă, știm că uneori viața nu ne dă ceea ce trebuie să fie drept model, când dragostea poate fi suplinită și doar de un părinte. Drept urmare, nu doar părinții, cât și îngrijitorii (bunicii, bonele, educatoarele) sunt responsabili de o bună dezvoltare fizică și psihică a micuțului.
Câteva lucruri pe care le fac, cu copiii, adulții inteligenți din punct de vedere relațional
Copiii au dreptul la explorare. Înțelegerea emoțiilor cu care se confruntă copilul, precum și acordarea totală a încrederii, nu fac altceva decât să cultive stima de sine și ideea că ei pot orice își doresc în viață. Privarea copilului de realitate sau țintuirea acestuia într-un grup foarte restrâns, limitat în activități, doar pentru a da bine, pentru poze, nu face altceva decât să limiteze psihicul celui mic de a se adapta la diverse situații, în diferite etape ale vieții.
Copiii au dreptul să le vorbim despre emoții. Copiii ai căror părinți nu le-au deslușit anumite stări vor fi adulții inadaptați, incapabili de a dezvolta prietenii, relații durabile, dar, de asemenea, se vor marginaliza foarte mult, considerându-se, de multe ori, inferiori și neputincioși în atingerea unor țeluri mai înalte. Nici în plan afectiv nu vor excela, de cele mai multe ori aceștia vor fi oamenii ce se vor mulțumi cu extrem de puțin, sau se vor afunda în diverse probleme psihice. Studiile de specialitate ne arată că limbajul potrivit în discuțiile cu cei mici este dezirabil să fie centrat pe empatie, pe emoție, pe sentimente și, deși cultivarea relației cu emoțiile este un proces de durată, acesta se poate realiza prin pași mici, dar siguri. Cum putem face acest lucru, ne va preocupa continuu.
℗PUBLICITATE
Copiii au dreptul la o comunicare conștientă. Dezvoltarea vocabularului este înțelept să fie, în construcția sa, plină de cuvinte axate pe latura afectivă (ex. „supărat“ sau „dezamăgit“), încă de la vârste fragede. De asemenea se recomandă să-i adresăm întrebări punctuale asupra anumitor stări („La ce te gândești?“ sau „Ce simți“), dacă cei mici sunt mai apatici sau lipsiți de chef de joacă (după ce au fost excluse alte cauze medicale).
Copilul are dreptul la o educație bazată pe respect. Educația realizată într-un stil mai dur nu înseamnă că cel mic va înțelege care este scopul ultim al părintelui, ci, acesta îl va simți ostil și va fi dornic de evadare, cu prima ocazie. Curiozitatea noastră, ca adulți, ar trebui să ia locul educației (cel puțin în cazul vârstelor fragede ale copiilor), iar vectorul principal să fie orientat spre sentimente amestecate (de exemplu, este de preferat să spunem „Pari trist, povestește-mi ce simți“ și nu „Nu este firesc să simți asta“). De asemenea, ne putem ajuta de tehnologie și de emoji, întrucât sunt modalități de exprimare comună, un limbaj universal, o față prietenoasă și zâmbitoare având aceleași valențe, de ambele părți (sau postere cu emoji care să exprime starea celui mic).
Copiii au dreptul la părinți care să-i investească cu încredere. Suflatul în aripi este un tip de comportament necesar, care, dozat corect, poate face minuni, pe termen lung. Căpătarea încrederii este o realizare uriașă, un liant care poate fi necondiționat, dacă pe parcursul călătoriei numită viață, acesta rămâne nealterat, chiar dacă este un proces anevoios. În acest sens un exercițiu sănătos sunt discuțiile purtate la final de zi, despre experiențele trăite, fie ele plăcute și neplăcute atât de către copii, cât și de către adulți, și găsirea unor soluții comune (iar aici putem include muzica, puzzle-urile, lectura, voluntariatul, sportul, meditația, dansul, desenul, fotografia, gătitul împreună și, în general, tot soiul de hobby-uri pe care le îndrăgește și cel mic). Putem transmite, prin diferite feluri, faptul că nu este firesc să fim mereu fericiți, zâmbitori, că trăim emoții fel de fel, iar receptorul (adică cel mic), să interiorizeze și să-și creeze un scut prin a se accepta așa cum este, cu bune și cu rele și să privească lumea cu alți ochi. Desigur, nu trebuie pierdut din vedere faptul că, la fel de necesar, este să le prezentăm o listă de lucruri ajutătoare pentru zile mai puțin colorate. De asemenea, putem practica sporturi împreună (activități ce sunt la fel de benefice, din toate punctele de vedere), și, de asemenea, un aspect foarte important, mai este și crearea unui loc creativ unde își poate exterioriza sentimentele (fie că vorbim de pictură, sculptură, colaje, sau prin îmbinarea acestora și crearea unor „opere“ atunci când simt emoții puternice), însă, fără să pierdem din vedere interesul nostru pentru ceea ce a reprezentat fiecare lucru realizat.
Copiii au dreptul la modele demne de urmat. Puterea exemplului este foarte importantă în dezvoltarea armonioasă a urmașilor noștri, drept urmare, o versiune mai bună a noastră este mai mult decât binevenită, deoarece știm că aceste comportamente sunt copiate, iar peste ani, vom observa că ceea ce părinții obișnuiau să facă, cu o mare probabilitate, și noi vom apela la aceleași strategii învățate. Realizarea a cât mai multe activități, petrecerea timpului împreună, prezența conștientă în viețile celor mici sunt extrem de importante în dezvoltarea lor.
Gravitarea în jurul unei „echipe“ ce se înțelege și la bine, dar mai ales, la rău, va face ca încrederea să crească exponențial, sentiment atât de vitregit în zilele noastre. Transmiterea că familia este cea care înțelege stările prin care trece și că tot aici va găsi și soluțiile viabile pentru problemele sale, sporesc șansele ca micuțul nostru să ajungă un adult sănătos emoțional, capabil să ofere, la rândul său, susținere semenilor săi, indiferent de relațiile în care se va angaja.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
