fbpx
skip to Main Content

Anna Wintour este una dintre cele mai emblematice figuri ale modei, fiind jurnalist și editor, redactor-șef (încă din 1988) al revistei Vogue, precum și director artistic pentru Condé Nast (din 2013). În vârstă de 70 de ani, Wintour s-a remarcat atât prin capacitatea sa de a surprinde tendințele modei, de a acorda credit tinerilor designeri, cât și prin aparițiile sale inconfundabile (caracteristici fiind ochelarii de soare întunecați, tunsoarea de tip bob și atitudinea glacială).

În prezent, întrucât suntem într-o relație „complicată“ cu online-ul, iar unul dintre avantajele acestei legături este și acela că, dacă tot petrecem mai mult timp navigând pe internet, reușim să aflăm mai multe informații despre personalitățile pe care le urmărim pe rețelele de socializare ori în revistele, cărțile și filmele preferate. Una dintre plăcerile vinovate ale anului trecut a fost, pentru mine, descoperirea platformei Masterclass.com, prin intermediul căreia am putut să o urmăresc (printre altele) și pe Anna Wintour, așa cum nu o mai văzusem (fiind cunoscută pentru discreția aparițiilor sale), dezvăluind câteva dintre secretele pe le deține în materie de leadership și creativitate.

Printre toate cele enumerate, sfaturile care îmi răsună în continuare în minte se referă la calitatea umană, valorificarea timpului, feedback-ul prompt și ședințele productive – pe care m-am gândit să le dezvolt în cele ce urmează.

Împreună e mai bine: valorificarea resursei umane

Unul dintre cele mai valoroase sfaturi pe care Wintour le dă cu privire la management este tocmai valoarea intrinsecă a personalului de care ne înconjurăm. Mai precis, a avea o echipă (formată din oameni pe care să-i îndrăgim, care să fie creativi, surprinzători, ale căror opinii și gusturi să le respectăm, chiar dacă nu sunt pe aceeași lungime de undă cu ale noastre) este definitorie.

A investi în oamenii potriviți este extrem de important pentru Wintour, întrucât aceștia ajung să fie excelenți ambasadori ai muncii pe care o fac, ai companiei pentru care lucrează, fiind pasionați de domeniul în care activează, inițiatori ai diverselor idei, loiali și, nu în ultimul rând, determinați. 

Însă, cu siguranță auzim, deseori, pe piața muncii sintagma conform căreia „nimeni nu este de neînlocuit“. Iar acest lucru (îmi permit a spune) este destul de neplăcut, întrucât limitează și ciuntește capacitatea creativă și motivațională a angajatului, reducându-i potențialul. Componenta umană, într-o companie, este una decisivă și în care merită cu prisosință investit, indiferent de domeniul de activitate sau de funcția ocupată. Pe termen lung, poate fi cea mai bună achiziție realizată. În lipsa unui personal loial, dedicat și implicat (în egală măsură), businessul are de suferit cumplit.

Ziua bună chiar se cunoaște de dimineață: Wintour respectă regula „5 a.m.“

Crearea unei rutine dă un alt sens vieții. Chiar dacă am putea spune că ne dorim o viață lipsită de program strict, acesta constituie o piatră de temelie, atunci când dorim să fondăm o carieră, oricare ar fi domeniul de activitate.

Wintour ne dezvăluie programul spartan pe care îl are și care o ajută să ducă la bun sfârșit toate activitățile puse pe ordinea de zi.

Organizarea este un alt atu al Annei Wintour (fie că vorbim de orarul autoimpus ori de însăși activitatea profesională). Jurnalista specifică faptul că se trezește în jurul orei 4.00– 5.30 a.m., urmând ca pe la ora 6.30 a.m. să citească presa. La 7.30 a.m. joacă tenis, la ora 8.00 a.m. savurează micul dejun la Starbucks, urmând ca la 8.30 a.m. să ajungă la birou, iar la o oră distanță, la 9.30 a.m. să înceapă ședințele cu echipa Vogue și Condé Nast

Ora 12.30 este rezervată recenziilor asupra fotografiilor și asupra hainelor de la shooting-uri, urmând ca prânzul să fie savurat la 2.30 p.m., alături de designeri ori la muzeu. Și dacă deja ați obosit doar citind, ei bine, nu, ziua ei nu se încheie aici. În drum spre casă (ce are loc pe la ora 5 p.m.), Wintour recitește pitch-uri, rezumate, idei, articole etc).

Cu siguranță este dificil să fii activ și implicat 100% pe parcursul întregii zile, dar a clădi o carieră înseamnă a te implica în tot ceea ce faci, prin dedicare și concentrare. Jumătățile de măsură nu își au locul în cazul lui Wintour, de aceea vom observa pe durata cursului că timpul și organizarea (aproape militărească) joacă un rol crucial în viața sa.

Feedback-ul nu este opțional: el reprezintă o bună oportunitate de creștere

Orice profesie implică o muncă de echipă. Fiecare za din acest lanț este importantă, pentru că fiecare persoană este crucială în tot acest proces. 

În calitate de lider, Wintour susține că este important să le dai credit celor cu care lucrezi, întrucât aceștia, la rândul lor, vor fi mai eficienți și vor avea capacitatea de a lua decizii pentru ei înșiși. A acorda încredere persoanelor din echipă înseamnă a te debarasa de tot ce înseamnă micromanagement (concept pe care Wintour nu îl încurajează deloc). Se presupune că personalul cu care lucrăm este independent, autonom, stăpân pe deciziile și sarcinile  pe care le are de dus la bun sfârșit. De aceea este sănătos ca, atunci când își termină activitatea, să putem oferi, în calitate de leaderi, un feedback onest, direct și fără ocolișuri. 

℗PUBLICITATE


Wintour susține că „chiar dacă nu sunteți siguri de dvs., pretindeți că sunteți siguri, pentru a fi mai clar pentru toți ceilalți.“

Așadar, feedback-ul este o oportunitate de creștere; în lipsa acestuia oamenii nu își pot cunoaște limitele, capacitatea și puterea pe care o pot avea. Însă, în toată această ecuație merită să fim tributari  susținerii pe care liderii o pot transmite subordonaților lor. 

Acționează ca și cum nimeni nu îți spune „nu“: mantra lui Wintour

Creativitatea este un domeniu extrem de subiectiv, aceasta trece printr-un lung șir de răspunsuri negative primite, respingeri, rectificări, până ajunge la forma dorită. Wintour specifică faptul că din poziția de lider creativ, este necesar să oferim oamenilor posibilitatea de a explora, de a-i încuraja de a merge pe căi nebătătorite, de a alege idei inovative. Creativitatea înseamnă timp (care, după părerea mea, este laitmotivul acestui curs), care, la rândul său implică inspirație, cercetare, studiu. Curajul, atitudinea și încrederea pornesc și de la suportul pe care liderul o acordă subordonaților lor, și, tot de aici, se nasc și cele mai creative idei. Libertatea de a gândi și a acționa „out of the box“ este primordială într-un domeniu creativ.

Întrebarea este următoarea: „Care este scopul ședințelor voastre?“

Wintour este genul de lider care realizează puterea pe care fiecare voce o deține în echipa sa (aleasă pe sprânceană, de altfel). De aceea, săptămânal, aceasta realizează ședințe de redacție, de creație, de modă etc., în care echipele sunt prezente în formație completă (fiind total împotriva întâlnirilor în număr restrâns).

Rolul ședințelor, potrivit lui Wintour, nu este numai de a fi împreună și de a participa fizic la ele, ci și de a-l face pe fiecare dintre membrii acesteia să-și facă vocea auzită, să se simtă parte integrantă din acel grup, unde mai punem că însăși dinamica timpului este alta (întrucât el capătă o altă valență atunci când sunt atinse mai multe subiecte, într-un interval mult mai scurt).

Așadar, sunt multe aspecte de luat în calcul atunci când avem o echipă de condus. Uneori, avem tendința de a vedea doar scopul ultim, fără să avem, clar, în minte spectrul prin care putem observa și drumul pe care îl avem de bătătorit, până la punctul final. 

Ține pasul cu evoluția: brandul trebuie să fie flexibil 

Un capitol interesant al acestui curs îl reprezintă rolul creativității în industria modei.

Wintour precizează că un lider bun va avea răbdare și va lucra pentru a-și păstra brandul atractiv și relevant. Totodată, exemplifică aceste sfaturi prin prezentarea mai multor coperte iconice Vogue, dezvăluind publicului felul în care a acționat ea însăși. 

Spre exemplu, aceasta a văzut că o parte dintre modelele tinere își îndeplineau responsabilitățile profesionale, însă după terminarea orelor de job nu își doreau o viață de supermodel.

Dacă, pe de altă parte, era nevoie de expunere în mai multe medii pentru revista Vogue, astfel că centrul atenției editoriale trebuia mutat în zona celebrităților, soluția a fost tocmai începerea videoclipurilor realizate cu personalități – un lucru extrem de întâlnit în prezent, însă cu siguranță un pionierat ce poartă eticheta Vogue.

Dacă nu ai impact, de ce mai exiști?

Anne Wintour ne îndeamnă să facem totul în așa fel încât brandul nostru să poată avea impact. Să avem o viziune diferită, să ne adresăm publicului în diverse moduri, să fim deschiși la nou și la utilizarea diferitelor platforme. Inovația, creativitatea, impactul sunt extrem de importante pe o piață competitivă. Este ușor să atingem succesul, însă efemeritatea acestuia poate fi umbrită, dacă nu adăugăm elemente noi, distincte de cele existente pe piață. 

În loc de concluzii

Anne Wintour este, indubitabil, un exemplu – prin rigurozitatea cu care reușește să ducă totul la bun sfârșit, pentru felul intransigent, dar ferm, cu care se impune, prin longevitatea rezultatelor muncii sale. Se spune că, pentru a nu simți că muncim, este sănătos să ne alegem un domeniu care ne place, care ne pasionează, care ne încântă și ne incită să ne dorim mai mult de la el. Iar pentru a ține pasul cu evoluția mondială, nu strică să avem câteva modele demne de urmat și spre comportamentul cărora să mai tragem cu ochiul.  

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Back To Top
×Close search
Caută