Statutul marital reprezintă, încă, un element extrem de important la nivel societal. El are posibilitatea de a eticheta și stigmatiza indivizii, în funcție de câțiva algoritmi secundari, precum vârsta, funcția deținută sau pătura socială din care aceștia fac parte. Și totuși, oricât de deschiși pretindem a fi, el este un indicativ considerabil, care atestă maturitate, stabilitate, echilibru. Iar aceste situații le putem testa, spre exemplu, prin însuși accesul la un produs bancar de creditare – statutul marital fiind un criteriu de eligibilitate, așa că riscăm să nu prezentăm credibilitate dacă nu avem bifată această secțiune.
Nu de puține ori, vedem cupluri ce se destramă rapid, deși păreau a fi perechea perfectă, iubiții sau soții perfecți. Poate nu realizăm cât de mult ne șlefuim viața în funcție de societate, atunci când nu privim obiectiv această abordare. Însă presiunea socială apare invariabil, atunci când atingem un prag al vârstei. Sau, dacă alegem să facem un pas în vederea căsătoriei, mai apoi apariția unui copil constituie întrebarea ce stă pe buzele tuturor automat.
Suntem priviți ca fiind inadaptați, necopți și imaturi, dacă nu ne încadrăm între niște bareme clare. Și suntem excluși din grupuri, dacă nu urmăm rețeta social acceptată. De asemenea, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că există cupluri care, deși nu mai au nimic în comun, rămân în acea relație formală pentru a nu-și șifona imaginea. Însă, uneori, formează alte relații extraconjugale – pe care și le asumă sau nu.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Rețelele sociale au, și ele, inclusă secțiunea de „statut marital“, aici existând posibilitatea și de a bifa opțiunea „relație complicată“ sau „relație deschisă“. Totuși, la nivel cortical, aceste opțiuni nu semnifică stabilitate. De cele mai multe ori, persoanele care au aceste titulaturi bifate nu caută stabilitate, ci doar distracție.
Și totuși, a fi „single“ te limitează și îți impune anumite opreliști. Așa că mulți oameni tind să ascundă și să evite discutarea unor lucruri atât de personale, de teamă de a nu fi marginalizați.
Pe de altă parte, validarea noastră ca persoane nu ar trebui să se realizeze pe criterii maritale, ci pe cu totul și cu totul alte aspecte care ne definesc. Sintagma „mai bine divorțat, decât necăsătorit“ ridică un alt semn de întrebare asupra felului de acceptabilitate la nivel societal (de suprafață), chiar dacă la nivel emoțional (personal) nu se întreabă nimeni cum suntem, prin ce trecem, dacă ne este bine sau nu.
Suntem proiectați să trăim interconectați chiar și la nivel religios. Pornim în viață cu ideea de a ne împreuna și a clădi o familie. Ceea ce putem observa, însă, este o nouă tendință pe care cuplurile actuale o manifestă: aceea de a nu ne mai implica în căsătorii, ci de a trăi în uniuni consensuale, motivul fiind faptul că nu un act este ceea ce leagă și sudează cuplul, ci însăși dragostea.
Am putea spune că, de fapt, societatea consumeristă nu ne mai impune (și, evident, nici nu ne garantează) că vom rămâne împreună până la adânci bătrâneți, până când moartea ne va despărți, ci doar… până când dragostea se va stinge.
Tot mai mulți tineri, însă, ajung să nu se mai implice în relații, rămânând single. Acest statut înseamnă mai multă independență și o libertate căreia nu îi este nimic impus. Un exemplu în acest sens este cel al actriței britanice Emma Watson (în vârstă de 29 ani) care, într-un interviu acordat revistei britanice Vogue, a vorbit despre mesajele subliminale generatoare de anxietate crescută, pe care o persoană ajunsă în pragul vârstei de 30 de ani o resimte dacă nu are la activ: construirea unei case, existența unui soț, apariția unui copil și stăpânirea unei profesii. Actrița susține, de asemenea, că nu a fost niciodată de acord cu afirmația „Mă simt bine single“. Însă după ce a experimentat acest lucru, poate spune că în acest moment îi este bine așa, fără să facă parte dintr-o relație cu altcineva. De aceea, își denumește situația ca fiind similară celei de „asociat unic“ într-o firmă.
Ieșirea în public și deschiderea unor personalități față de admiratori confirmă existența acestui fenomen și simplifică viața tinerilor (și așa, plină de presiuni din toate direcțiile). Nimeni nu spune că viața este ușoară de unul singur, însă, psihologic vorbind, a sta cu propria persoană ascultând-o, înțelegând-o și dându-i timp poate fi cheia către o viitoare viață conjugală sănătoasă. Din păcate, tot acest malaxor în care intrăm și ieșim (mai întâi școala, apoi serviciul, apoi maturitatea) ne toacă fără a ne mai da timp pentru noi înșine. Societatea nu face altceva decât să ne „arunce“ dintr-un zbucium într-altul, noi trebuind să ne adaptăm unor tipare clare – atât temporale, cât și spațiale.
Echilibrul vine din liniștea și ritmul cu care „mestecăm“ orice alegere pe care o facem în viață, punându-ne pe noi pe locul întâi, pentru ca mai apoi să putem funcționa în echipă (atât în familie, cât și la locul de muncă). De aceea, înainte de a cataloga și a eticheta o persoană, ar fi bine să ne punem în locul acelei persoane, deoarece fiecare dintre noi vine cu un trecut (mai împovărat sau mai ușor), dar care poartă, fără doar și poate, traume vindecate sau mai puțin vindecate. „A nu fi într-o relație“ este o opțiune personală, căci fiecare are dreptul de a se implica sau nu într-o legătură amoroasă. Ceea ce nu e admis (iar aici încă mai avem de lucru, la nivel colectiv) este să intrăm cu bocancii în viețile celorlalți și să-i categorisim pe aceste considerente.