fbpx
skip to Main Content

Vârsta reprezintă barometrul care, din punctul de vedere al convenției sociale, ne dictează unde ar trebui să ne încadrăm pe axa temporală. Spun „ar trebui“, întrucât lipsa bifării unor elemente definitorii (un job, o casă și o relație stabilă) e apreciată drept timp pierdut în defavoarea noastră.

Acest aspect poate fi sesizat cu ochiul liber la întâlnirile cu familia extinsă, al căror laitmotiv este clarificarea situației maritale, brodată cu exemple palpabile de oameni care se află în relații amoroase longevive și fructuoase. Astfel, dincolo de realizările personale care pălesc, cu desăvârșire, în fața celor afective, este cât se poate de firesc să ne punem întrebări asupra eșecului personal, mocnit într-o rușine sâcâitoare, ajungând să ne dorim, cu ardoare, un partener, cu scopul de a estompa lipsa de încredere pe care începem să o avem, aprioric, în noi înșine. 

Pandemia de COVID-19 a adâncit problemele legate de latura afectivă, devenind imposibil să mai cunoaștem oameni noi în offline și aplicațiile de dating reprezentând singurele metode la care tinerii au apelat, cu încredere, în încercarea găsirii partenerului ideal.

It’s complicated

Potrivit site-ului greatist.com, psihologul Terri Orbuch, de la Universitatea din Oackland, ne îndeamnă să nu cădem în extrema disperării, doar pentru a fi „în rândul lumii“. Mai degrabă, susține ea, să reliefăm beneficiile faptului de a fi singur, prin capacitatea de a lua singur decizii, de a pleca spontan în vacanțe, de a viziona filmul dorit, de a petrece oricât timp vrem cu oricine vrem și lista poate continua.

Toate bune până aici, însă ce facem atunci când suntem invitați la diverse petreceri și suntem întrebați dacă venim însoțiți? Ei bine, în acele momente intervine rușinea de care aminteam anterior, acea eschivare, poate chiar prin declinarea invitației, de teama de a nu fi stigmatizat. Iar cei ce experimentează singurătatea știu la ce mă refer. 

În genere, se spune că ne simțim împliniți doar într-o relație amoroasă, însă a pune această responsabilitate în cârca unei singure persoane (care să însumeze un număr considerabil de calități și, eventual, niciun defect), este utopic și, ulterior, dezamăgitor pentru noi.

Totodată, lăsarea unui spațiu de timp între relații este extrem de benefic, pentru o resetare emoțională adecvată și pentru conectarea cu propria persoană.

Iar dincolo de toate, deși pare la îndemână, a petrece timp cu noi înșine poate fi cel mai dificil lucru, motiv pentru care tendința este să ne îndreptăm atenția către o altă persoană care să înăbușe momentele de liniște asurzitoare, de lipsă de sens, de încredere în forțele proprii.

A fi sau a nu fi într-o relație?

Potrivit lui Orburch, care e supranumită și Dr. Love, dacă ne dorim să facem primii pași către o relație amoroasă sănătoasă (care să nu se rezume doar la componenta fizică, sexuală), este necesar să ne uităm înăuntrul nostru și să definim următoarele:

1. Care sunt elementele vitale cele mai importante pentru noi? Cu alte cuvinte, care sunt valorile noastre de viață: familia, situația financiară, credința religioasă, cariera, stilul de viață etc. Făcând un clasament onest (fără a emite opinii de genul bun/rău, corect/greșit, ci doar argumentate), putem obiectiva interesele pe care le avem, prioritățile cărora dorim să le acordăm însemnătatea cuvenită, conștientizând nevoile care tânjim să fie acoperite cu nesaț. 

℗PUBLICITATE



Întâlnirile amoroase sunt uneori hiperbolizate prin felul în care partenerii încearcă să-și arate latura cea mai bună, fără de cusur, în care își evidențiază doar calitățile. De aceea, într-o primă fază, criteriile de selecție ne împing să ne întâlnim cu persoane cu care rezonăm fizic, care ne atrag, urmând ca apoi să deliberăm dacă există compatibilitate reală între noi.

Orburch conchide că, având o listă clară a nevoilor noastre, putem împărtăși convingeri asupra lor, iar potrivit acesteia, cuplurile care ajung să se deschidă unul față de celălalt sunt mai predispuse să rămână împreună timp îndelungat.

Prin urmare, putem concluziona că jumătățile cu care să ne începem viața în doi pot să nu se încadreze în grila noastră asupra partenerilor cu care credem că putem forma un cuplu. Adică doi oameni pot avea o relație sănătoasă chiar dacă au hobby-uri diferite, chiar dacă vorbesc limbi diferite ori au culoarea pielii sau credințe religioase diferite.

2. De ce avem nevoie de un partener și ce vrem de la o relație? Suntem foarte puțini cei care dăm răspunsuri la această întrebare înainte de a porni o relație amoroasă. Orburch ne sfătuiește să ne luăm un răgaz pentru a face o listă cu nevoile noastre, dar și cu așteptările pe care le-am putea avea de la viitorul partener. Pe scurt, putem trasa două coloane: pe cea din dreapta vom trece lucurile pe care nu le putem îngădui la un partener, iar pe cea din stânga, cinci calități obligatorii pe care le căutăm la viitorul nostru partener de viață. Desigur, ele nu sunt liste de la care să nu ne putem abate, însă sunt puncte de temelie pe care este sănătos să ne sprijinim, ori de câte ori facem cunoștință cu potențiali pretendenți. A fi single nu înseamnă nici a fi bătut de soartă, dar nici cel mai fericit om de pe pământ. 

Avem nevoie de mai multă flexibilitate în materie de gândire 

Psih. Diana Lupu, colega mea responsabilă de rubrica #PsihoDescoperiri subliniază că „există stigma cum că oamenii singuri sunt nefericiți, nu au o viață spectaculoasă și că, de fapt, ne dorim să intrăm într-o relație, fără a ști ce facem mai departe cu ea. De asemenea, mesajele primite de la familie și din societate privind statutul nostru marital rămân undeva depozitate în mintea noastră, chiar dacă ele sunt doar niște vorbe, și ne influențează starea, cu siguranță. Așadar, ne creăm un scop și facem tot posibilul să îl realizăm, fără a fi perfect de acord cu alegerile noastre.“

Suntem „croiți“ neurobiologic să trăim în relații, însă este necesar să trasăm limite firești în viață. Așadar, perioadele de singurătate sunt benefice atât timp cât simțim nevoia, cât vrem să ne reconectăm cu propria ființă, cât nu ajungem la compromisuri menite să ne alunge, zilnic, zâmbetul de pe buze. La fel de important este să ne deschidem sufletele în fața familiei, sau a prietenilor, a colegilor, ori de câte ori ne simțim singuri. 

Izolarea nu face bine nimănui, mai ales când este (auto) impusă. Sfatul meu este să ne îndreptăm atenția și către prietenii ce nu se află în relații și care se pot simți marginalizați din acest motiv.

Recunosc că și eu am trecut prin astfel de momente, ba chiar aflam că existau mici întruniri între prieteni la care nu eram invitată, pentru că eram single și nici nu aveam copii. Aș trage un semnal de alarmă asupra ideii conform căreia o relație amoroasă înseamnă, automat, ruperea celorlalte relații de prietenie. De multe ori, acest lucru se întâmplă (partenerul fiind centrul universului nostru, ceea ce pune o presiune imensă ca acesta să preia rolul de prieten, iubit, coleg, mamă, tată etc.), iar relațiile pot sucomba iminent.

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Back To Top
Caută