Skip to content

Psihologia relațiilor ne încurajează să privim lucrurile prin lentila adevărului multiplu. Indiferent că facem referire la teoria imago (dezvoltată de Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt), la metoda lui John și Julie Gottman sau la abordarea lui Gáspár György, vom observa această tendință spre o perspectivă dialectică. Experții ne spun că, în conexiunile interumane, nu există un singur răspuns corect ori absolut. Există perspective sau puncte de vedere diferite și la fel de valide. Cu alte cuvinte, chiar dacă avem impresia că percepem lucrurile mai clar, asta nu înseamnă că celălalt le percepe greșit. Înseamnă doar că privim spre adevăr din două unghiuri diferite.

Drept urmare, în momentele de conflict sau atunci când purtăm conversații dificile, merită să ne întrebăm: Care este intenția mea?! Să înțeleg sau să conving? Indiferent că avem o polemică acasă, în cuplu ori în relația cu copilul, sau la muncă, cu unul dintre colegi sau un client, este o dovadă de inteligență relațională să evităm capcana credinței că adevărul este unul singur, iar acesta ne aparține.

O strategie cultivă, cealaltă nimicește

Perspectiva adevărului multiplu le permite oamenilor să se simtă în siguranță și conectați, chiar dacă au puncte de vedere diferite. A construi o cultură familială sau profesională sănătoasă și solidă înseamnă a admite că noi toți putem surprinde părți din realitate. Drept urmare cu toții contribuim la căutarea și descoperirea realității.

Dar să privim lucrurile mai în profunzime:

  • Când încercăm să convingem interlocutorul, îi limităm dreptul la propria perspectivă și-i impunem realitatea pe care o percepem noi. Strategie care-l poate face pe celălalt să se perceapă în inferioritate și minimizat. Ceea ce, adesea, duce la o escaladare a conflictului sau la retragerea interlocutorului.
  • Când ne permitem să înțelegem interlocutorul, îi transmitem că este respectat, că în relație există spațiu pentru cel puțin „două adevăruri“. Strategie care-l face pe celălalt să se simtă în siguranță și conectat. Iar asta ne poate ajuta să gestionăm cearta într-un mod inteligent și constructiv.

În esență, atunci când ne folosim energia pentru a înțelege, avem posibilitatea de a afla mai multe despre perspectivele care diferă de viziunea noastră. Putem chiar avea acces la o paletă mai amplă de idei, emoții și sentimente. Asta nu înseamnă că suntem de acord sau că renunțăm la propria perspectivă, că celălalt are dreptate și noi am greșit. Înseamnă doar că avem bunăvoința de-a fi prezenți într-o manieră conștientă și de a realiza că „nu suntem buricul pământului“. Obiectivul înțelegerii este conectarea. Miza convingerii este simbioza.

℗PUBLICITATE



După cum afirmă și psihologul clinician Becky Kennedy, opusul înțelegerii este tendința de a-l convinge pe celălalt că realitatea este una singură și că adevărul ne aparține. Ceea ce înseamnă că celălalt greșește. Asta ne îndreptățește să fim atât de aspri și de critici cu cei din jur, să ne justificăm impunerea puterii și superioritatea. Când avem drept țel să convingem, de fapt vrem să combatem și să eliminăm.

Încă ceva…

Chiar dacă poate părea ciudat, dualitatea înțelegere-convingere poate fi valabilă și pentru relația cu propria persoană. Îmi înțeleg emoțiile, sentimentele, trăirile? Sau încerc să mă conving că acestea nu au niciun sens? Pot să înțeleg că este OK să simt atât emoții pozitive cât și dificile? Ori încerc să mă conving că cele dificile sunt toxice sau inutile?

Cu toții aplicăm ambele strategii, important este să rămânem flexibili și conștienți de ceea ce facem, fără să trăim cu iluzia că deținem adevărul. Tendința de a convinge dovedește rigiditate și dorință de control. Disponibilitatea de a înțelege oglindește maturitate și luciditate.


Citește și:

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0