skip to Main Content
Abuzul Emoțional

Abuzul emoțional

Eu sunt unicul om din lume pe care aș vrea să-l cunosc mai bine. – Oscar Wilde

Abuzul emoțional se manifestă prin orice comportament sau atitudine verbală ori nonverbală care produce un impact negativ asupra integrității psihologice a unei persoane, o forțare a limitelor de identitate și confort. A existat, există și ne dorim din ce în ce mai mult să nu mai fie. Faptul că în ultimul timp se vorbește tot mai mult despre abuzul emoțional este o dovadă că ne-am ridicat de pe ultima treaptă a Piramidei lui Maslow și urcăm încet-încet spre treptele unde nevoile noastre depășesc stadiul de supraviețuire și tind către dezvoltarea conștiinței sociale.

Acesta text este scris la cererea unei cititoare care pe adresa contact@paginadepsihologie.ro ne-a trimis următorul mesaj: Ce este abuzul emoțional? În ultima vreme am citit multe articole în legătură cu abuzul emoțional, însă nu am reușit să găsesc o definiție cu care să pot să „lucrez“. Mă întreb uneori dacă situațiile prin care am trecut au fost sau nu abuz emoțional. Ar fi grozav dacă ați putea scrie un articol despre abuzul emoțional. 

Realitatea că sunt atât de diferiți ca existență și manifestare face ca, de multe ori, oamenii să se afle în anumite rapoarte de putere care să faciliteze abuzul, cel mai la vedere fiind abuzul fizic. Pentru că abuzul fizic rănește, lasă urme, e violent, ucide. Generații întregi au fost educate cu „bătaia ruptă din rai“, pe lângă care abuzul emoțional părea un alint – „îți dau păpușa, dar asta pentru că sunt o mamă bună, că tu nu o meriți“.

Putem vorbi despre abuz emoțional, în general, acolo unde principalii indicatori de abuz identificați sunt:

  • manipularea victimei spre satisfacerea nevoilor agresorului;
  • menținerea unei stări de confuzie, nesiguranță, incertitudine;
  • respingerea, devalorizarea, critica, izolarea;
  • lipsa conexiunii emoționale, a empatiei, înțelegerii, susținerii emoționale, tandreții, consolării;
  • atacurile verbale, șantajul emoțional.

Putem vorbi despre abuz emoțional și în mod particular, adică pentru fiecare individ în parte – în funcție de mai mulți factori. Pentru că toți acești indicatori pot avea un impact mai mare sau mai mic asupra psihicului, fiecare interpretează abuzul diferit și gestionează diferit urmările abuzului.

Atunci când creștem într-un mediu familial abuziv subprotector sau supraprotector, există pericolul de a ni se deforma imaginea de sine sau imaginea despre lume. Devenim adulți temători, neîncrezători, cu o stimă de sine scăzută și izolați social. Copiii neglijați, obligați de mici să se descurce într-un mediu ostil, lipsit de atenție, tandrețe și iubire vor deveni abuzatori, manipulatori desăvârșiți în obținerea de foloase de pe urma victimelor nepregătite pentru astfel de situații. Copiii supraprotejați, nelăsați să exploreze și să-și trăiască propriile experiențe și încercări devin adulți văduviți de forța și bucuria vieții, lipsiți de inițiativă.

În copilărie, nu realizăm că modul în care se comportă adulții cu noi reprezintă un abuz, (eventual, ne dăm seama de asta atunci când e vorba despre un abuz fizic, dar nici măcar atunci întotdeauna). Daniel J. Siegel și Tina Payne Bryson explică în Creierul copilului tău particularitatea mai mult emoțională decât rațională a creierului unui copil. Și astfel, o emoție puternică trăită alături de un părinte sau un îngrijitor poate fi resimțită ca o conectare sau o atenție, indiferent de conținutul acesteia.

Acum, ca adulți, ne putem da seama dacă am fost abuzați emoțional în copilărie – pentru că, tot acolo, în creierul nostru emoțional, a rămas și vocea pe care am auzit-o cel mai des în acele vremuri. Iar asemenea voci se pot exprima în multe feluri:

  • „Nu te las în excursie, pentru că e periculos.“
  • „Nu te juca cu X, pentru că e copil rău.“
  • „Dacă mai plângi, te las aici!“
  • „Dacă nu mănânci tot, nu mergi afară.“
  • „Dacă nu cânți acum la pian, mă supăr pe tine.“
  • „Dacă nu mă iubești, plec la bunica și te las singur.“
  • „Te îmbraci cum spun eu, pentru că tu nu ai gust.“
  • „Lasă că îți aranjez eu patul [după vârsta de 4-5 ani], tu o să faci asta o viață întreagă.“
  • „Nu mă interesează ce crezi tu – faci așa cum zic eu că e mai bine.“
  • „Puteai mai mult… data viitoare să vii cu 10.“
  • „Niciodată n-o să-ți vină mintea la cap.“
  • „Totdeauna faci cum vrei tu, adică prost.“
  • „Mereu mă contrazici, dar ai văzut că totdeauna eu am dreptate.“
  • „Ești veșnic neatentă și cu capul în nori.“
  • „M-ai dezamăgit, nu mai am încredere în tine.“
  • „Nu-mi plac prietenii tăi, stai mai bine acasă.“
  • „Eu te iubesc cel mai mult, eu îți vreau binele, pe mine să mă asculți.“
  • „Tu ești viața mea, fără tine nu pot trăi.“
  • „Să nu mai faci tot ce-ți trece prin cap, inima mea nu rezistă la toate prostiile tale.“
  • „Din partea mea poți să faci ce vrei, de la 18 ani știi că te las pe cont propriu.“

Chiar dacă aceste voci par uneori prietenoase și pline de grijă și atenție, în mintea copilului rămâne emoția – care poate fi de teamă, furie, amenințare, limitare, critică, șantaj, nemulțumire, nepăsare.

Deseori, părinții își motivează atitudinea prin dorința de a-i apăra de pericole, de a nu lăsa lucrurile să le scape de sub control, atunci când puterea este încă de partea lor și pot astfel să-și manifeste autoritatea. Numai că autoritatea câștigată prin putere și control reprezintă un abuz emoțional și poate duce la:

  • scăderea încrederii în sine;
  • demoralizare, lipsă de entuziasm;
  • neliniște, nesiguranță, agitație psihomotorie;
  • izolare, înstrăinare de propria persoană sau de ceilalți;
  • dependențe de orice fel – de oameni, de lucruri, de jocuri, de substanțe (ca un substitut pentru golul emoțional);
  • somatizarea unor astfel de emoții (care poate duce chiar și la boli psihosomatice).

Dacă simțim ca adulți că trăim astfel de consecințe ale copilăriei noastre, că aceste voci sunt încă vii și ne mai controlează și azi viața, avem posibilitatea să lucrăm cu ele într-o terapie individuală. Ne vom găsi astfel propria voce interioară și ne vom genera discursul interior (care are capacitatea – conform celor mai recente studii din neuroștiințe – de a ne structura și crea propriul destin).

Uneori ajungem târziu la terapie, când ne simțim singuri și neajutorați, când relațiile noastre sunt deja praf, când nu mai aflăm bucuria vieții în nimic și în nimeni. Alteori, nu ajungem deloc și trăim mereu „cu frâna trasă“, îngreunați de toate bagajele emoționale pe care de multe ori nici nu știm că le avem.

Pentru aceste situații, am creat o „trusă de prim ajutor“ cu „ustensile“ minimale pentru supraviețuire. Folosite corect, conștient și cu determinare, ele pot… dacă nu să ne vindece, măcar să fie un pansament bun pentru rănile emoționale mai vechi sau mai noi, mai mult sau mai puțin dureroase:

  1. O bună conectare socială reprezintă un bun remediu împotriva consecințelor abuzului emoțional. Resursele noastre vin din cultivarea unor relații sănătoase, autentice, puternice – pentru că, de multe ori, manipularea abuzivă se ascunde sub niște veșminte de o subtilitate dezarmantă: „Am luat bilete la film, nu mai mergem la părinții tăi săptămâna asta, mergem săptămâna viitoare (și așa nu prea mă plac ei pe mine, hai să nu le stricăm seara…)“ sau „Chiar vrei să te duci la ziua colegei tale? Ce înseamnă asta… petrecere între fete… pe mine cui mă lași?“ Când spunem „relații“, ne gândim chiar la o relație de suport, la care să apelăm și în care să cerem ajutor ori de câte ori simțim că nu facem față situației. Asta înseamnă o activitate în sfera socială, o interacțiune pe mai multe niveluri, o prezență la nivel fizic, mental și emoțional care creează ancore puternice și îngreunează izolarea și controlul.
  2. Stabilirea unor limite sănătoase, încă de la începutul oricărei relații, de orice fel, ne ajută să identificăm mai ușor intruziunile incomode. Putem astfel ca, în spațiul nostru, să ne manifestăm plenar identitatea proprie cu tot ce înseamnă ea – pasiuni, aspirații, slăbiciuni, dorințe, temeri – fără teama de critică, judecată sau respingere. Expresii de felul: „Nu mai insista întruna, vezi că nu reușești, eu ți-am spus de-atâtea ori: ești încăpățânată…“, „Talentul tău mi se pare insuficient pentru ceea ce ți-ai propus“ sau „Știu că nu vrei, dar de dragul meu ai putea să o faci“ nu sunt altceva decât încercări subtile de destabilizare și confuzie în legătură cu ceea ce suntem, gândim sau simțim.
  3. Singur sau într-o relație fiind, a învăța să trăiești independent te poate ajuta la dezvoltarea abilităților prin care poți face distincție între mesajele de abuz și adevăratele mesaje de iubire. De multe ori, pentru că abuzatorii sunt și ei oameni cu emoții amestecate (uneori, greu de purtat chiar de ei înșiși), interacțiunea „abuzivă“ se transformă în contrariul ei. Apar atunci cadouri, mesaje de regret, declarații de dragoste, promisiuni că lucrurile se vor schimba definitiv și irevocabil, încercări de a învălui persoana abuzată cu tot ce s-a văzut că are nevoie. Cine ar putea rezista la „muzica“ asta..? Numai că melodia se termină și rămâne zgomotul obișnuit – atât de obișnuit, încât un timp nici nu realizăm cât e de periculos. Până într-o zi, când apar din nou părerile de rău, cadourile, promisiunile. E momentul să ne întrebăm de ce suntem implicați într-o astfel de relație, dacă ne dorim RELAȚIA sau IUBIREA autentică.

Dacă dorim iubirea, avem nevoie de eliberare și de reziliență. Avem nevoie de un spațiu și un timp în care, singuri fiind, să aflăm ce ne dorim cu adevărat și să ne întărim pentru a putea să ne îndreptăm către IUBIRE. Avem nevoie să ne înțelegem rănile și să nu mai acceptăm să fim răniți.

Dacă alegem calea asta, IUBIREA ne va ieși în cale, cu balsamuri vindecătoare pentru răni și daruri aducătoare de bucurie și sens.

Închei, așadar, încurajator: „Sufletul nu cunoaște situații de viață fără ieșire“, cum  spunea Marcel Proust, pornit în căutarea timpului pierdut…

Dacă ai și tu întrebări concrete la care ți-ai dori să primești un răspuns, te rugăm să ne scrii la adresa: contact@paginadepsihologie.ro. Încercăm să răspundem cât mai corect din punct de vedere științific, ceea ce înseamnă că nu vor fi neapărat răspunsuri confortabile sau cele pe care ai vrea să le auzi – dar cel puțin te asigurăm de faptul că suntem sinceri și cât mai profesioniști posibil.

Cornelia Hancsiki

Cornelia Hancsiki - psiholog și psihoterapeut integrativ, membru al Colegiului Psihologilor din Romania și al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută