Este actriță, cântă la acordeon, pian și voce, este pasionată de călărie, acrobație, lupte și sporturi extreme, iar de curând a făcut parte din reality show-ul Survivor, difuzat la ProTV. A lucrat ca asistent de regie pentru Tim Burton, este absolventă UNATC și este, în prezent, angajată a Teatrului Alexandru Davila din Pitești, fiind una dintre cele mai talentate actrițe din Europa de Est. Despre experiențele uluitoare avute la o vârstă fragedă, dar și despre ce înseamnă să fii parte dintr-o producție de excepție, aflăm astăzi de la Ada Dumitru, în cel mai recent interviu #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine, de pe paginadepsihologie.ro.
Cum te-ai descrie într-un #?
#nebunie
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Actriță de teatru sau film? Unde te simți, cel mai bine?
Eh, e ca și cum ai doi copii și trebuie să alegi unu preferat.
Undeva ai energia aia unică de pe scenă, dar odată cu cortina, dispare toată magia, totul e efemer. În cealaltă parte, magia rămâne pentru totdeauna, iar filmul devine o entitate de sine stătătoare cu un drum al său independent de tine. Dar ca-n viață, îți place totuși de un copil mai mult, parcă totuși e mai pe placul tău unu din ei. [Râde]
Deci filmul. Acolo-mi place totul, să joc, să-l consum, să fac parte din procesul creativ, să… tot. Mă fascinează total.
Ce a însemnat, pentru tine, participarea la reality show-ul „Survivor“?
Ideea de reality show, ca și concept, a fost mereu departe de mine. În schimb „du-te Ada în junglă pe alt continent, fă pipi în boscheți, mori de foame, dormi pe o scândură și aleargă mini maratoane pentru un gram de orez“ a sunat tentant. Când le-am zis apropiaților, toți erau gen „da, te-aș vedea“. Sunt genul ăla de om care vrea să încerce orice ține de trăit. Sunt omul pe care îl suni cu „am o idee“ și-ți zic hai înainte să o termini. Sunt prietenul ăla cu care ajungi și la aeroport, nu faci doar planuri. Survivor a însemnat o nouă nebunie din categoria „ce am să povestesc la nepoți“. Sau mă rog, „cum să-ți terifiezi și mai tare nepoții că au o bunică dusă“.
Care este călcâiul lui Ahile, pentru Ada Dumitru?
Cred că a fost mereu FOMO. Gândul că ratez ceva, undeva, în altă parte, că lucrurile se întâmplă, iar eu nu sunt acolo. Că orice fac nu este suficient. Că alți oameni evoluează, iar eu stau pe loc. La Survivor a fost primul loc în care am trăit 3 luni fără gândul ăsta, momentul prezent era tot ce conta și aveam zero gânduri parazitare. Probabil fomo-ul se trage mult și de la telefon, social media. Mereu vezi highlights de momente perfecte din viețile altora și te face să îți dorești altceva decât ai. Devine totul o fugă după orice altceva decât ce reprezinți tu ca individ, iar asta este foarte tricky. Când îmi amintesc că ce contează cel mai mult este ce ai în fața ochilor, atunci începe să-mi curgă bucuria prin vene.
Care a fost cel mai provocator moment din timpul filmărilor?
Cumva am tot dat interviuri superficiale în care vorbesc despre Survivor, dar o să fiu mega sinceră, încă nu am procesat experiența. E încă un blur mare peste tot ce a fost acolo și simt că mai am nevoie de ceva timp să se așeze tot și să-mi dau seama cu adevărat ce am trăit astea 3 luni.
Ești aspră cu tine însăți, de obicei?
Da, foarte. Am mereu impresia că oricât aș băga muncă, nu e destul. Dacă trece o zi de relax, mă judec și uneori îmi dau singurică anxietate să mă apuc de lucruri. Uneori mi se pare greuț să trăiesc în propria mea minte, simt că ori am un elan indescriptibil de viață, ori îmi pun piedici singură. Mi-aș dori să pot să mă scot la o cafea într-o zi și să-mi spun „ho, vaco“.
Ce părere ai despre relațiile la distanță?
Vai ce întrebare, nu știu dacă e research sau nimereală, dar trăiesc într-o astfel de relație de câțiva ani. Mai e și distanță din aia „el pe-o parte a Pământului, iar eu pe cealaltă“. Iubirea dintre doi oameni nu are granițe, asta e cert. Dar e foarte greu, asta e părerea mea. Se acumulează o sete de afecțiune greu de explicat în cuvinte. În același timp există și un mister continuu și fluturașii sunt mereu acolo de zici că ai primul date la fiecare revedere. Nu-mi place nici extrema ailaltă de stai bot în bot cu amorezu până-ți vine să vomiți inimioare pe toate găurile. În general fac un mic desen. Un cerc reprezintă universul meu, alt cerc al lui. Noi ne îndrăgostim de universul celuilalt. Cercurile astea se întrepătrund, iar porțiunea din mijloc este universul comun. Dacă se suprapun total cercurile, dispare și universul de care te-ai îndrăgostit, devine total altceva, vă pierdeți. Nici unu hăiț și altu cea nu merge. În fine, teoria asta a mea sună mult mai deșteaptă în capul meu decât acum că o scriu. [Râde]
Dacă ar fi să o iei de la capăt, ce ai face diferit, față de cum ai acționat?
Aș fi stat mai mult cu bunică-miu înainte să moară.
℗PUBLICITATE
Cum reacționezi atunci când ești criticată, în mediul online?
La început, am suferit un șoculeț, sinceră să fiu. Prima oară și eu la televizor, merg să-mi fac treaba regulamentar și mă trezesc când ies că o Românie întreagă și-a dat cu părerea în toate felurile posibile și imposibile. Eu vin dintr-o lume unde conceptul de „azi îmi voi deschide telefonul, intru pe pagina unui necunoscut și îi umflu frigideru“ nu există. Unii oameni au impresia că dacă niște indivizi își expun viața pentru o perioadă la TV, asta le dă dreptul să îi jignească. Am primit câteva dm-uri de hate și am fost surprinsă să văd că oamenii chiar mă aveau la follow. Din curiozitatea mea tălâmbă eram „dacă nu-ți place de cineva, de ce ai vrea să-i vezi moaca zilnic în feed?“. Răspunsul este să își dea cu părerea. Deci reacția mea primă a fost să încerc să înțeleg procesul lor de gândire. Dar apoi am realizat că doar un om incult și fără viață își dă din timpul lui înjurând un necunoscut, în loc să iasă la o cafea bună, să facă dragoste, să se bucure de o găteală cu prietenii, să facă sport, să orice. Îți dai seama îi și văd pe indivizii ăia la poarta raiului.
„Cioc cioc.“
„Cine e?“ Întreabă Sfântu Petru, luat prin surpindere.
„Eu, Nela. Am venit și eu.“
„Bună, Nela. Spune-mi, care au fost cele mai frumoase momente ale vieții tale?“
„Ăăăă, păi n-am prea trăit, am avut treabă.“
„Ce treabă, Nela?“
„Păi vezi domnule Sfântu Petru, mi-am petrecut stupid de mult timp uitându-mă la TV ca mai apoi să-mi petrec stupid de mult timp cu telefonul în mână în timp ce îi înjuram stupid de mult pe ăia pe care îi vedeam la TV.“
Ce viață frumoasă tre’ să ai, ferim-ar Domnu de ea.
Ce-ți spune criticul interior, atunci când te privești în oglindă?
Sunt perioade și perioade. Uneori criticul interior îmi spune „urăsc cum arăți, treci la operații estetice“. Alteori am perioade cu high self-esteem, îmi ador toate imperfecțiunile, mă uit după mine prin toate reflecțiile de pe stradă, îmi trimit bezele și mă felicit că arăt așa bine. În principiu e legătură directă cu ce vorbeam mai devreme, dacă mă bucur de prezent atunci mă bucur și de mine însămi. Dacă trăiesc cu gândul la ce văd în online sau cum arată alții, mereu va exista cineva mai frumos decât mine pe lumea asta. So why even bother?
Ai apelat, de-a lungul timpului, la consiliere psihologică?
Da, bineînțeles. Greu da’ frumos. Giugiuc. Un fel de igienă, dar pă emoțional. Un fel de spălat pe dinți, dar îți speli neuronii. Recomand.
Cât de mult te-a încurcat frumusețea în cariera ta?
Deloc pentru că nu mă consider un om frumos. Mi-a plăcut mult ora de psihologie în liceu și îmi amintesc că ne explica profa de ce oamenii cu un aspect frumos tind să nu-și dezvolte intelectul așa mult pentru că obțin lucrurile în viață mult mai ușor. Mă uitam la ea în timp ce explica, o femeie absolut superbă și mega smart și am întrebat „profa, dar dumneavoastră cum de le aveți pe amândouă?“. A râs și a spus că ea nu s-a văzut frumoasă o mare parte din viața ei și simțea nevoia să pluseze pe alte planuri. Eu mă consider un om al naibii de charismatic, dar nu frumos.
Care este ultima piesă de teatru la care ai fost, in calitate de spectator?
Lovitură sub centură pentru că am avut o perioadă complet nebună cu timpul și nu am prea ajuns la alte piese decât alea la care trebuie să ajung pentru că joc în ele. [Râde]
Dar uite că tot suntem la ora de psihologie, recomand mult piesa O mie de motive a lui Piersic Jr, nici nu știu dacă se mai joacă, dar mare carusel emoțional e acolo. Foarte interactiv cu publicul also. Chiar pleci acasă cu o mie de motive să trăiești.
Care este cel mai recent gest romantic pe care l-ai făcut pentru partenerul tău de viață?
Nu știu dacă este un gest chiar romantic dar a avut nevoie de mine și mi-am anulat toată viața, m-am urcat într-un avion în aceeași zi și am zburat în New York. Cumva după „perioada lunii de miere“, romantismul se măsoară în cât îți e omul alături cu adevărat când ai nevoie.
Care este contul de Instagram pe care îl urmărești, cel mai des?
Nu-mi place aproape deloc să stau pe Instagram. Adică sunt activă pe stories, dar nu-l consum. Poate doar movie memes unde se postează glume despre echipe de film. Consum în schimb TikTok unde mă uit la tot felul de creatori care fac content foarte cinematografic, vorbesc despre hobby-urile lor sau pur și simplu râd la ultimele prăjeli pârlite. Sincer? După 3 luni în sălbăticie mi-aș arunca telefonu’ de la balcon.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
