Odată cu venirea toamnei, pentru mulți părinți și copii începe o nouă etapă, cea a intrării în colectivitate. Nu doar copiii sunt afectați de schimbările pe care adaptarea la creșă sau grădiniță le aduce în viața lor, ci și părinții. Timp de multe sute de zile, programul și viața de părinte s-au învârtit în jurul copilului, implicând diferite activități și rutine pe care le-au parcurs împreună, cu mici pauze. Mii de ore trăite aproape în permanență, la unison. Chiar dacă rațional părinții știu cât de importantă este această nouă etapă din viața lor și a copiilor, din punct de vedere emoțional această trecere poate fi mai dificilă decât și-ar fi imaginat.
Sunt multe cărți și articole valoroase cu recomandări despre cum să facem procesul acomodării cât mai lin pentru copiii noștri, însă doar foarte puține mențiuni, disparate, despre cum să-i ajutăm pe părinți să proceseze într-un mod sănătos încheierea unei etape și pierderea simbolică a exclusivității în îngrijirea copiilor.
Chiar dacă, din experiența de până acum, mamele s-au dovedit a fi semnificativ mai impactate emoțional decât tații în procesul de adaptare a copilului la colectivitate, în acest articol mă voi adresa tuturor părinților, pentru că este util și valoros ca ambii părinți să proceseze emoțional această tranziție și nouă realitate a familiei.
De ce este important să ne luăm la revedere?
Învățăm de la o vârstă fragedă că există o ciclicitate în viață, că lucrurile au un început și un sfârșit. De-a lungul existenței noastre, oamenii din diferite culturi au inventat ritualuri și tradiții prin care să marcheze anumite evenimente și etape din viață. Când vine vorba despre etapele de dezvoltare a copiilor, celebrăm începutul și trecerea în etapele următoare, însă nu onorăm și încheierea acestora. Ne bucurăm de naștere, de experiența de a fi împreună cu copiii noștri pe durata concediului de maternitate sau de creștere a copilului, ne cuprind emoțiile când aceștia intră în colectivitate și nu acordăm atât de multă atenție ciclului care se încheie odată cu terminarea perioadei în care părinții stau acasă cu copiii. Este important să învățăm să onorăm și finalurile, și încheierile și să nu sărim peste etapa de la revedere, pentru că acest lucru ne ajută să intrăm cu inima deschisă în cealaltă etapă de dezvoltare și creștere, aceea a antepreșcolarității sau a preșcolarității mici.
Cum putem face acest lucru?
Una din modalitățile cele mai ușoare de a ne lua revedere de la o etapă care se încheie este de a face o listă cu cele mai frumoase amintiri, enumerând lucrurile pe care v-a plăcut cel mai mult să le faceți împreună. Puteți face acest lucru scriind pur și simplu pe o foaie de hârtie sau puteți să alegeți și variante mai creative: să scrieți o scrisoare sau să faceți un mic album foto ori un colaj cu momentele cele mai dragi. În cazul în care puteți, acest exercițiu poate fi făcut împreună, între părinți, sub forma unei împărtășiri.
O altă parte importantă a procesului de a ne lua la revedere este de a ne elibera de lucrurile pe care nu am reușit să le facem și să ne oferim iertare că nu le-am putut înfăptui. E un moment bun să ne conectăm cu sentimentul de vină care poate ne-a dat târcoale uneori și să acceptăm limitările noastre de părinți și de oameni. Autocompasiunea este o parte esențială pe care este util să o construim și să o accesăm cât mai des în calitate de părinți, fiind necesară pentru a accesa modul părinte suficient de bun.
℗PUBLICITATE
Ce ne poate ajuta în procesul de adaptare emoțională
Pentru a-i putea însoți pe copii în procesul lor de acomodare este necesar ca noi să fim pe deplin pregătiți pentru această etapă. Pentru părinte, acomodarea înseamnă desprinderea de copil și transferarea încrederii într-o persoană externă, care-l va avea în grijă pentru jumătate de zi sau chiar pentru o zi întreagă. Este necesar ca părintele să se simtă în siguranță în mediul respectiv și să aibă încredere în educator pentru a putea transmite mai departe sentimentul de siguranță și încredere.
În funcție de încrederea pe care o avem în persoana către care facem transferul, procesul de acomodare poate fi lin sau anevoios. Orice dubiu și orice lipsă de siguranță vor fi transmise către copil fără să vrem, pentru că există o rezonanță foarte puternică între părinte și copil. Iar atunci când părintele nu are încredere sau nu se simte în siguranță cu adultul căruia își încredințează copilul, nesiguranța și neîncrederea se vor transmite mai departe celui mic. Mecanismul este unul destul de simplu și ține de un simț al creierului nostru numit neurocepție. Neurocepția este un „proces neural care evaluează în mod inconștient riscul în mediu“ (cf. Porges, 2022). Acest proces are loc automat și l-am putea descrie ca pe o scanare continuă a spațiului și a persoanelor, pentru a detecta pericolele și amenințările, în vederea activării circuitelor neuronale care susțin conectarea sau a celor care ne țin în siguranță și ne apără (reacțiile de tip „luptă-fugă-îngheț-supunere“).
Așadar, ce vă poate ajuta în procesul de acomodare, astfel încât să oferiți copilului vostru sprijin și ghidaj empatic și sănătos?
- Rămâneți conectați la emoțiile voastre: toate sunt valide, chiar dacă sunt contradictorii. Indiferent dacă ați mai petrecut sau nu timp fără să fiți împreună, în această etapă, cu toții puteți experimenta diferite stări schimbătoare, de la bucuria că al vostru copil este autonom și independent până la tristețea că nu veți mai fi lângă el la fiecare pas. Este absolut firesc să simțiți ceea ce simțiți, însă nu vă lăsați copleșiți.
- Împărtășiți-vă gândurile și emoțiile vizavi de procesul de adaptare educatorului sau consilierului școlar ori persoanei care se ocupă de acomodare. Comunicarea constantă și reală consolidează relația de încredere și conferă siguranță în echipa educațională și în grădiniță sau creșă.
- Cereți ajutor în cazul în care sunteți copleșiți emoțional de procesul de adaptare și resimțiți o anxietate de separare acută sau gânduri copleșitoare de îngrijorare. Această persoană poate fi psihologul sau consilierul școlar al grădiniței (dacă există) sau un specialist extern, un consilier parental sau un psihoterapeut, alături de care să puteți aprofunda motivele îngrijorărilor și dificultăților pe care le experimentați și să găsiți modalități prin care să le depășiți și să căpătați o nouă înțelegere asupra întregii situații prin care treceți.
- Bucurați-vă de fiecare reușită și, pe măsură ce adaptarea avansează și ieșiți din spațiu, programați-vă activități care să vă relaxeze și prin care să sărbătoriți noua autonomie (re)dobândită.
În loc de final și concluzii, vă doresc să aveți o adaptare cât mai lină și vă las un paragraf din cartea Anii de grădiniță, scrisă de Hedvig Montgomery: „Copiii mici descoperă lumea din jurul lor pas cu pas. (…) Ei vor începe să își descopere locul în cadrul lumii și probabil că într-o zi vor învăța cât de mici sunt ei pe această micuță planetă, în acest univers infinit și poate că vor înțelege cât de măreț este gestul de a vedea și de a fi văzut. Vor vedea cât de frumos este să fii împreună cu alții. Să iubești pe cineva. Să se iubească pe ei înșiși. Și aici intri tu în scenă. În această călătorie fantastică, copilul trebuie să aibă pe cineva pe care să-l țină de mână. Copilul va învăța totul în relație cu alți oameni, copilul învață în prezența ta.“
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
