fbpx
skip to Main Content
Adevărata Schimbare începe Din Interior, Iar Asta înseamnă Muncă Cu Noi înșine

Am putea să ne imaginăm omenirea care tocmai pășise în anul 2020 asemenea unui om stând cu mâinile sub cap și privind resemnat spre un cer de unde așteaptă să vină ori un Mântuitor atotputernic ori o armată de extratereștri capabili să rezolve marile probleme cu care se confruntă planeta și care par să nu poată fi rezolvate la nivelul nostru. Ce facem, când nu mai suportăm condiția umană? Ne dezumanizăm… Dar trebuie să-i ajute ceva și pe aceia care dispar!

Globalizare, poluare, războaie, migrație, educație, medicină, economie etc. În încercările noastre, mai mult sau mai puțin inspirate, timpul nu ne era aliat. Dar ne lăsa să-l traversăm ca pe o ață subțire, noi străduindu-ne să ne păstrăm un echilibru precar și să rămânem totuși în picioare. Doar că, la un moment dat, un virus ca un dinte ascuțit a tăiat ața timpului, așa că ne-am rostogolit cu toții într-o prăpastie unde timpul se oprise în loc și unde întrebarea existențială „Ce se va întâmpla cu viața mea?“ a căpătat o însemnătate profetică.

Cu greu încercam să ne-adunăm de pe jos. Ne unea un refuz al morții, ne dezbina o înțelegere a vieții… De la Dumnezeu nicio știre!

Primiserăm în dar un prezent continuu cu care nu știam ce să facem. Nostalgicii plângeau după un trecut care se descotorosise de noi (așa cum șarpele își leapădă pielea învechită). Futurologii ne avertizau că ne aflăm pe marginea unei prăpăstii, în punctul în care Pământul, sătul de inconștiența noastră, anula forța cu care ne ținuse până acum la piept, forța gravitațională. Și vom  „cădea în sus“, într-un spațiu fără niciun punct de sprijin, în care vom dispărea ca specie. Au fost și voci mai blânde, care anunțau doar supremația algoritmilor non-conștienți și decuplarea inteligenței de conștiință – o durere mai puțin cunoscută. 

Se spune că punctul de dezordine maximă este punctul care are cea mai mare forță de a ne împinge către ordine. Cu o condiție: să prefigurăm un sens, să avem o viziune. 

Cred că suntem exact la momentul potrivit. Doar că momentele potrivite ascund totdeauna și capcane, pentru că locurile din primul rând (la spectacolul vieții) sunt puține și nu există niciun plasator care să te aleagă și să te conducă la locul tău. Tu trebuie să alegi viața! Și poți să o faci așa cum ai făcut-o până acum (și să ajungi mereu în punctul în care ești acum) sau poți să alegi să faci o schimbare. Cea mai mare schimbare se produce atunci când renunți la a face ceea ce știi și alegi să te conectezi la „prezentul continuu“ în care ești și care reprezintă „spațiul tuturor posibilităților“. Conectarea la Tot îți conferă și ție puterea lui. Asta implică însă conștientizarea faptului că suntem interconectați la un nivel profund cu tot ce este în jurul nostru și că suntem responsabili fiecare în parte de direcția în care se îndreaptă lucrurile. Și ce poate fi mai îmbucurător, decât să știi că poți  să faci și tu ceva pentru ca schimbarea în bine să aibă loc?

Numai că și aici există o capcană: de multe ori, există tendința de a face modificări în jurul nostru, pentru a obține o stare de confort tranzitorie, care ne-ar ajuta să mergem mai departe. Și mergem mai departe… doar că ajungem în același loc. Adevărata schimbare începe din interior, iar asta înseamnă muncă cu noi înșine. Nu există o metodă universală, un panaceu sau un om care să ne arate calea. Suntem diferiți, luminăm diferit și asta îi conferă curcubeului măreția.

℗PUBLICITATE


Având în vedere formarea mea profesională, îmbogățită de căutările personale întru cunoaștere și dezvoltare, vă ofer o perspectivă susținută de multă cercetare în domeniul neuroștiinței, epigeneticii – de medici, psihiatri, psihologi, fizicieni, antropologi și alți cercetători, care ar putea fi o sursă de informare și mobilizare în lucrul cu propria persoană.

Dacă vrei să ajungi într-un loc, acela trebuie să fie un loc pe care să-l știi, altfel n-ai nicio șansă să-l găsești!

Dr. Joe Dispenza – în ultima sa carte, Supranatural – a împărtășit câteva dintre rezultatele cercetărilor sale, desfășurate pe o perioadă de mai bine de 30 de ani, în domeniul neurostiinței. Ca președinte al comisiei de cercetare a Universității Life din Atlanta, membru al Universității Quantum din Honolulu, Hawaii, al Institutului Omega pentru Studii Holistice din Rhinebeck, New York, Dispenza și-a creat o echipă multidisciplinară în cadrul Institutului HeartMath, cu ajutorul căreia a ajuns la descoperiri promițătoare. Câteva dintre ideile de forță pe care le putem pune în lucru pot deveni salvarea noastră.

  • Pentru a avea acces la potențialul maxim de experimentare, vindecare și creare de noi oportunități, trebuie stăpânită mai întâi noțiunea de „moment prezent“. „Prezentul etern“ este un concept care te duce cu gândul dincolo de lumea materială, de corpul tău, de identitatea și mediul tău înconjurător și chiar dincolo de tine însuți.
  • Creierul este, în mare parte, un produs al trecutului. A fost configurat și modelat pentru a deveni o înregistrare vie a tot ce am învățat și experimentat. Din punct de vedere neuroștiințific, învățarea se produce atunci când neuronii se activează, formând mii de conexiuni sinaptice. Experiențele nu doar că amplifică conexiunile neuronale, ci creează totodată și emoții.
  • Emitem și receptăm în permanență energie electromagnetică. Procesul decurge astfel: când ne vine în minte un gând, rețelele de neuroni pe care acest gând le activează în creier creează sarcini electrice. În momentul în care acel gând provoacă și o reacție chimică, care se manifestă sub forma unui sentiment sau a unei emoții, emoțiile respective creează sarcini magnetice. Aceste emoții se contopesc cu gândurile care creează sarcini electrice, producând un câmp electromagnetic specific, ce caracterizează felul nostru de a fi. Având mereu aceleași gânduri și aceleași emoții, emitem o energie echivalentă cu cea a trecutului nostru. Singura modalitate de a ne schimba viața este aceea de a schimba frecvența energiei – cu alte cuvinte, felul în care gândim și simțim.
  • Un fapt deosebit de important în procesul de schimbare îl reprezintă capacitatea de vindecare a corpului: atunci când îți schimbi emoțiile, îți poți schimba exprimarea genetică. Gena în sine nu se modifică din punct de vedere fizic. Ceea ce se modifică este exprimarea genetică, iar aceasta contează cel mai mult, pentru că ea ne influențează sănătatea și viața. Așadar, chiar dacă cineva ar avea o predispoziție genetică pentru o anumită boală, în momentul în care genele sale continuă să exprime starea de sănătate în loc să exprime starea de boală, acea persoană nu va dezvolta respectiva afecțiune și va rămâne sănătoasă.
  • S-ar părea că lumea nu funcționează după cunoscutele legi newtoniene. Existăm într-o supă cosmică, într-un câmp cuantic al tuturor posibilităților. Câmpul cuantic este un câmp invizibil de energie și informație, care există dincolo de spațiu și timp, nu are nici o componentă fizică sau materială și nu poate fi perceput prin intermediul simțurilor. Cercetătorii au descoperit că electronii care se mișcă în acest vast câmp electromagnetic se comportă imprevizibil. Într-o secundă sunt aici, în clipa următoare dispar; și asta, pentru că electronii pot exista simultan într-un număr infinit de posibilități sau probabilități. Abia atunci când un observator își concentrează atenția asupra lor și caută acel „ceva“ material, câmpul invizibil de energie și informație intră în colaps, transformându-se în particula pe care noi o cunoaștem sub numele de electron. În clipa în care observatorul își întoarce privirea și nu se mai gândește la materia subatomică, aceasta se transformă înapoi în energie. În mod concret, ne găsim în imensitatea câmpului cuantic, unde nu există nimic material. Efortul nostru de a trăi în momentul prezent, de a ne manifesta atenția și energia într-un câmp necunoscut, în care toate posibilitățile sunt valabile, va face posibilă crearea unor experiențe noi.
  • Când trăiești în momentul prezent, în câmpul cuantic există infinite posibilități, dar numai sub formă de frecvențe electromagnetice. Îmbinând o intenție clară cu emoții superioare, eliberăm în cadrul câmpului cuantic o „semnătură“ electromagnetică complet nouă. Atunci când există o concordanță vibrațională între energia noastră și energia acelui potențial electromagnetic, vom atrage din ce în ce mai mult o anumită experiență către noi. Deci, pentru a crea un viitor nou, o persoană trebuie să unească o intenție clară (creierul coerent) cu o emoție superioară (inima coerentă). Coerența creierului se realizează prin meditații, exerciții de imagerie dirijată sau alte tehnici de mindfulness. Pagina de Psihologie  are un material bogat în acest sens (și în articolele publicate, dar și în librăria mereu actualizată). Coerența inimii o obținem prin simpla accedere la o stare superioară de bucurie, inspirație sau recunoștință. Uniunea acestor două elemente produce efecte măsurabile asupra materiei, îndepărtându-ne de traiul într-un trecut cunoscut și apropiindu-ne de existența într-un nou viitor. Dovezi în sprijinul coerenței inimă- creier au fost aduse printr-o serie de experimente realizate de dr. Gary Schwartz și colegii săi de la Universitatea din Arizona. Prin experimentele lor, au descoperit comunicări inexplicabile între inimă și creier, care nu puteau fi justificate prin intermediul căilor neurologice sau a altor căi de comunicare determinate. S-a stabilit că interacțiunile dintre inimă și creier s-au produs prin intermediul undelor electromagnetice și că bătăile inimii acționează ca un amplificator. Acesta sporește sincronizarea inimii cu creierul și creează coerență nu numai în organele fizice, ci și în câmpul electromagnetic care ne înconjoară corpul. Metodele lor de lucru și modalitățile de antrenament în obținerea unor astfel de abilități pot fi învățate de oricine, oricând.

Coerența inimă-creier mi se pare a fi „instrumentul la purtător“ cu care ne putem ajuta, acum și aici, pentru a ne continua viața. Cu efort și intenție, putem produce o semnătură electromagnetică coerentă. Și dacă, în această supă cuantică, fiecare dintre noi ar putea manifesta emoții superioare de pace, înțelegere, compasiune, bunătate și iubire, am putea trăi un sentiment de integralitate și conexiune, în loc să resimțim separarea și izolarea. Este nevoie și de o viziune coerentă asupra acestei vieți, în care nu ne putem salva singuri. Pentru că viitorul omenirii nu se bazează pe o singură persoană, pe un lider sau pe un Mesia care să ne arate calea. E nevoie de evoluția unei noi conștiințe colective, deoarece, prin recunoașterea și aplicarea interconectării conștiinței umane, putem schimba cursul istoriei. Putem activa conștient capacitatea înnăscută a ființelor umane de a oferi, de a avea grijă unii de alții, de a iubi. 

Da – cel mai simplu – de a iubi. Pentru că: „Iubirea este singura bogăție care crește odată cu risipa. Cu cât dai mai mult, cu atât îți rămâne mai mult!“ — Romain Gary

Cornelia Hancsiki

Cornelia Hancsiki - psiholog și psihoterapeut integrativ, membru al Colegiului Psihologilor din Romania și al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Back To Top
×Close search
Caută