Mereu m-am simțit inconfortabil în legătură cu conceptul echilibru viață-muncă. Căutarea echilibrului a devenit un panaceu uzitat de mulți psihologi, medici, coach-i, lideri. Auzim despre importanța lui de la părinți, prieteni și rude. Iar când ajungem să exprimăm o nemulțumire, să verbalizăm cu vulnerabilitate ce simțim sau trăim, adesea cineva se găsește să spună: „Ai nevoie să revii la echilibru!“. Poate că intențiile sunt bune, dar dacă echilibrul este un mit, iar căutarea lui ne face mai mult rău decât bine? Dacă este o himeră nimicitoare și păcătoasă, la fel ca perfecțiunea?
Să reumanizăm modul în care trăim
În urmă cu nouă ani, revista Harvard Business Review a publicat un număr pe a cărui copertă era un elefant mare care se clătina pe o minge de exerciții, iar titlul era Munca vs. Viață: uită de echilibru, ai de luat decizii singur. Abia atunci mi-am dat seama că nu sunt singurul care considera că echilibrul era supraestimat și exagerat. Ulterior, am descoperit că sunt și alte voci rezervate la ideea de echilibru; printre acestea se numără Simon Sinek, Arianna Huffington, Jon Kabat-Zinn, inclusiv Jeff Bezos.
Balanța sugerează o stare de echilibru între două lucruri. Însă cine are de echilibrat doar două lucruri? Sau de ce ar trebui ca munca și viața să fie în opoziție? Așadar, vă invit să regândim lucrurile și să ne adaptăm mentalitatea, în favoarea umanității noastre.
Poate fi util să începem cu un cadru de gândire în care profesionalul și personalul nu se află într-o luptă de putere, ci sunt integrate într-o manieră fluidă. Cadru care nu necesită precizia matematică a numărului de ore pe care-l muncim sau îl petrecem acasă (știința punctând calitatea, nu cantitatea), dar solicită o stare mentală prin care să identificăm prioritățile de moment și unde alegem să ne canalizăm efortul.
Cu tot respectul față de managerii și liderii care citesc acest material, nu-i mai putem forța pe oameni să se disocieze cât timp sunt la muncă – spunându-le că ce ține de recunoașterea emoțiilor, inteligența relațională, prezența conștientă sau utilizarea unor practici spirituale sunt activități de făcut după serviciu ori în weekenduri. Așa cum, dacă suntem în afara orelor de program și povestim cu partenerul, ne uităm la un film sau interacționăm împreună și ne vine o idee – cu privire la job – nu înseamnă că ne sabotăm viața personală sau că devalorizăm timpul liber.
Să luăm și exemplul în care suntem la muncă, iar jumătatea de cuplu sau unul dintre copii are de făcut față unei provocări. Unde ne stă mintea? Unde ne este atenția? Dacă suntem parteneri sau părinți implicați, oricât de mult ne-am aprecia munca, nu ne putem disocia într-atât încât să uităm de planul personal, pentru că suntem la job. Asta nu-i caracterizează pe oameni: le iese doar roboților.
Noi, oamenii, avem acută nevoie să (re)umanizăm viața. Să realizăm că existența este una singură. Că ea include și responsabilitățile de acasă și de la muncă. Că nu este despre a le păstra într-un echilibru perfect, ci despre a jongla suficient de bine. La asta mă refer când vorbesc despre flexibilitate. La permisiunea de a jongla într-un mod cât mai inteligent cu provocările vieții. În așa fel încât fun-ul să fie și acasă și la muncă. Să nu ne simțim în contextele profesionale ca la școală și acasă ca veniți la sanatoriu.
℗PUBLICITATE
Cum putem face asta? Secretul este să ne dăm seama că suntem aceiași oameni în ambele contexte, că avem nevoie să vorbim mai mult despre sănătatea emoțională și relațională; să învățăm să dialogăm într-un mod inteligent.
Când obosim să facem începem să fim
Este atât de tentant să-i învățăm pe angajați să fie creativi, să gândească out of the box. Dar i-a învățat cineva cum să-și recunoască emoțiile sau să poarte conversații dificile? Au ei alfabetizare emoțională și inteligență relațională? Dețin ei îndrăzneala de a adresa întrebări de genul: „Cum te simți azi? Ce mai face sufletul tău?“. Au ei curajul de a risca să ne răspundă sincer și vulnerabil, iar noi disponibilitatea de a-i asculta cu răbdare și curiozitate?
Când căutăm echilibrul, există câțiva norocoși (care poate-l găsesc, dar apoi îl și pierd, pentru că este efemer), în timp ce majoritatea devenim fie rigizi și obsedați de control, fie haotici și victime ale propriilor emoții. Pe când soluția este să devenim flexibili. Să vedem ce putem controla și acceptând ce nu este în controlul nostru. Și pentru asta avem nevoie nu de managementul timpului, ci de managementul atenției. Pentru care un instrument util este practica mindfulness (starea de prezență conștientă). A fi mindful presupune să fim conștienți de ce simțim și gândim, alegând să acționăm în baza valorilor și a priorităților noastre. Mindfulness nu este despre ce, este despre cum… mai puțin despre a face și mai mult despre a fi.
Câteva modalități prin care putem exersa prezența și flexibilitatea sunt:
- minutul de mindfulness: să ne întrebăm unde este mintea noastră;
- respirația conștientă: să-i oferim sistemului nervos atenția cuvenită;
- ascultarea conștientă: să-i oferim celui care vorbește atenția noastră;
- mișcarea conștientă: să-i oferim corpului atenția noastră;
- relaționarea conștientă: să fim atenți la conexiunile interpersonale.
În esență, personalul și profesionalul sunt parte din viață. Din aceeași viață! Poate nu vom fi mereu în echilibru, dar putem alege să fim mai conectați la ce ne transmite corpul și mai deschiși față de ceilalți. Obiceiuri care ne pot ajuta să dobândim ceva mai important decât echilibrul – flexibilitatea de a admite că viața este și frumoasă și grea!
Text publicat în Ziarul Pagina de Psihologie.
Citește și:
- Cum ne ajută starea de mindfulness în gestionarea momentelor dificile
- Mindfulness este o resursă naturală gratuită și la îndemână 24/7 ‒ spune Caroline Welch, autoarea cărții „Darul Prezenței conștiente“
- Dr. Daniel J. Siegel: „Ne putem menține nivelul de empatie și putem evita epuizarea psihică, dacă practicăm mindfulness.“ #AltfelDespreOameni
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
