Cultura noastră modernă încurajează mituri profunde referitoare la adolescență. Aceste mituri pe care le auzim uneori în mod repetat — că adolescenții sunt inundați de „hormoni înfricoșători“, că „sunt doar imaturi și trebuie să crească“ sau că „cortexul lor prefrontal nedezvoltat îi face să fie nestatornici și cu toane“ — sunt concepții greșite, care nu numai că ne îngustează felul în care privim adolescenții, ci și felul în care adolescenții se comportă.
Nevoia de apartenență, starea de bine, dezvoltarea personalității, aprecierea sau libera exprimare, toate sunt elemente ale comunicării. Pentru o bună perioadă de timp, am văzut comunicarea dintre părinte și adolescent drept o simplă contorizare a activității propriului copil realizată de părinte. Însă, pe măsură ce am început să observ în jurul meu relațiile pe care prietenii sau colegii mei le au cu părinții lor, mi-am îndreptat atenția spre familia mea.
Această analiză a venit în urma unei discuții cu un grup de prieteni, care s-au dovedit a fi foarte reticenți și chiar uimiți de faptul că vorbesc deschis cu părinții mei. Mirarea prietenilor m-a făcut să mă gândesc: „De ce să discut toate detaliile vieții mele cu părinții? Sunt independentă!“ Așadar, am început să compar comunicarea cu propriii părinți și să o raportez la relațiile părinte–adolescent din jurul meu. Astfel, am descoperit că ideea de comunicare între părinte și adolescent nu este atât de limitată și că, dimpotrivă, ea are foarte multe componente ce se regăsesc în variate aspecte ale dezvoltării mele.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Una dintre componente e libertatea de exprimare. Aceasta este foarte importantă în comunicarea cu părinții, deoarece prin intermediul ei părinții reușesc să cuprindă mai bine punctul tău de vedere, să îți înțeleagă perspectiva. De asemenea, libera exprimare este o unealtă potrivită pentru reducerea diferențelor intergeneraționale, care în momentul de față sunt foarte complexe. Calitatea comunicării crește, iar adolescentul capătă încredere, care se poate concretiza în reglarea stimei de sine.
℗PUBLICITATE
Un alt aspect al comunicării pe care l-am observat în relația cu părinții mei este elementul aprecierii. Am întâlnit de multe ori situații de comunicare în care tinerii nu se simțeau suficient de confortabil să inițieze o discuție cu părinții, de teamă că nu vor fi apreciați ori înțeleși. Consider că aprecierea se referă la împărtășirea punctului de vedere și la acceptarea lui. Astfel se creează un respect tacit în comunicare, tânărul fiind conștient că poate să se adreseze părinților ca de la egal la egal. Acest proces este benefic, conturând o personalitate pozitivă.
O altă componentă pe care o consider importantă este satisfacția. Mereu am apreciat faptul că am putut să mă adresez direct părinților mei, să inițiez o discuție și să nu îmi fie teamă să îmi susțin punctul de vedere. Aceste lucruri mi-au trezit dorința de a comunica mereu cu părinții mei, de a lua în considerare părerile lor și, în special, mi-au oferit o stare generală de bine.
Neuroștiința constată că creierul nostru nu se oprește niciodată din creștere, o idee numită neuroplasticitate. Ce stimulează această creștere și te ține tânăr? Scânteia emoțională, pasiunea, angajarea socială, prietenii, noutatea și creativitatea. Aceasta este esența adolescenței! — dr. Daniel J. Siegel
Drept încheiere, nu rămâne decât să vă îndemn să comunicați deschis și să nu plecați urechea la părerile celor din jur, legate de relația cu părinții.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
