Serialul Adolescence (Adolescență coruptă) ne introduce într-un teritoriu sensibil și adesea ignorat: universul interior al băieților adolescenți, cu vulnerabilitățile, rușinea și furia lor mută. Prin povestea lui Jamie Miller, un băiat de 13 ani acuzat de uciderea unei colege, serialul devine nu doar un thriller psihologic, ci și un diagnostic social și emoțional al modului în care băieții sunt crescuți și învățați – sau mai degrabă neînvățați – să simtă și să relaționeze.
Conexiunea umană și nevoia de interdependență
La nivel profund, serialul aduce în prim-plan o realitate ignorată de multe ori în educația băieților: nevoia de atașament sigur, de conexiune emoțională autentică și de sprijin relațional. Jamie nu este doar un copil singuratic, ci unul care nu știe cum să ceară sprijin și care, în absența unor modele sănătoase de relaționare, devine o pradă ușoară pentru ideologiile online ce promovează izolarea, misoginismul și victimizarea masculină.
Psihologul clinician și psihoterapeutul relațional Gáspár György, autorul cărților Copilul invizibil și Când conflictul are sens, afirmă: „Psihologia relațiilor ne arată că interdependența nu este o slăbiciune, ci fundamentul relațiilor sănătoase. Însă în cultura populară (și adesea și în cea familială), băieții sunt învățați să separe vulnerabilitatea de masculinitate. Așa se ajunge la un paradox periculos: nevoia de conexiune este reprimată, dar nu dispare: ea se transformă într-o foame ascunsă, care se poate manifesta distructiv“.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Reglarea emoțională: o abilitate vitală, dar neglijată
Adolescență coruptă ilustrează în mod dureros ceea ce psihologia dezvoltării subliniază de ani buni: reglarea emoțională nu este înnăscută, ci se învață – prin relații, modele și conversații. Jamie este incapabil să-și recunoască, să-și tolereze și să-și exprime sănătos rușinea, furia sau frustrarea. În lipsa acestor competențe emoționale, el devine un butoi cu pulbere.
Serialul aduce în prim-plan ideea că băieții au nevoie nu doar de limite și reguli, ci și de alfabetizare emoțională – să știe cum arată și cum se simt emoțiile lor, cum pot cere ajutor, cum pot gestiona respingerea sau eșecul, fără să devină violenți cu sine sau cu ceilalți.
„Aș vrea să trăiesc suficient de mult să apuc ziua în care școlile noastre vor fi aceste spații ale siguranței emoționale, în care trăirile unui copil, oricare ar fi acelea, vor fi însoțite cu sănătate, responsabilitate și empatie. Serialul ne ajută să inițiem conversații ample, complexe, pe alocuri dificile, cu copiii noștri. Ne deschide ochii cu privire la părți din realitățile pe care le trăiesc și de care noi suntem atât de departe. M-aș gândi mult și responsabil înainte de a-mi invita copilul pe canapea pentru a viziona acest film. M-aș asigura că eu m-am reconectat cu partea mea caldă, curioasă, reglată emoțional, înțeleaptă, conținătoare, pentru a putea primi și însoți sănătos tot ceea ce acest serial tulburător ar activa în copilul meu. Dacă îmi imaginez că, urmărind acest film, copilul meu va «învăța» tot ce are de învățat pentru a evita situațiile dureroase pe care le vedem acolo, înseamnă că trebuie să-l mai văd o dată“, subliniază Diana Stănculeanu, expert național în sănătatea mintală a copilului și a adolescentului.
Rețelele sociale și cultura „incel“: spații de modelare a relațiilor disfuncționale
Un element esențial în serial este modul în care Jamie este atras de cultura online „incel“, o comunitate care transformă frustrarea relațională într-un discurs de ură față de femei. Aceste comunități oferă un fals sentiment de apartenență, dar alimentează narative periculoase despre vină, dreptul la afecțiune și obiectificarea celuilalt.
℗PUBLICITATE
Din perspectiva psihologiei relaționale, aceasta este o formă de atașament dezorganizat, în care nevoia de conexiune este mascată de furie și control. Este o manifestare a incapacității de a construi relații mutuale, din cauza lipsei de modele, a educației emoționale și a intervenției timpurii.
Incel este un termen derivat din englezescul involuntary celibate („celibatar involuntar“) și desemnează o persoană – de regulă, bărbat – care se identifică drept incapabilă să inițieze sau să mențină relații sexuale sau romantice, deși își dorește acest lucru. De-a lungul timpului, termenul a fost preluat de o serie de comunități online care, sub umbrela „incel“, promovează adesea idei misogine, teorii fataliste despre relațiile de gen și o viziune profund pesimistă asupra lumii. În aceste spații, frustrarea personală este adesea transformată în ură față de femei, bărbați considerați „alfa“ sau societate, în general.
Psihologic vorbind, fenomenul incel poate fi privit ca o formă de alienare socială și afectivă, în care suferința reală legată de respingere, singurătate și lipsa de conexiune se combină cu o lipsă de abilități relaționale și cu credințe distorsionate, ceea ce poate duce, în unele cazuri, la radicalizare și comportamente distructive.
Concluzie: un strigăt pentru schimbare
Adolescence este mai mult decât o dramă criminală. Este o pledoarie tăcută, dar puternică, pentru o schimbare urgentă în felul în care ne raportăm la băieți: în școli, în familii, în societate. Este un apel pentru:
- normalizarea interdependenței, ca parte firească a sănătății relaționale;
- cultivarea inteligenței emoționale, ca parte esențială a educației;
- reconstruirea masculinității în jurul empatiei, nu al dominanței sau al izolării.
Pentru că un băiat care nu învață cum să simtă, va învăța – poate prea târziu – cum să rănească. În acest sens, poate fi utilă pentru părinți și îngrijitori parcurgerea unor cărți precum: Mintea și creierul adolescentului, Parenting: cum să creștem copii inteligenți emoțional, Ține-ți copiii aproape.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
