Prima dată când m-am întâlnit cu depresia aveam 17 ani. Îmi aduc aminte și acum cât de terifiată și înspăimântată m-am simțit când fiorii reci ai stării depresive mi-au străpuns sufletul și l-au golit de orice sevă vitală. M-a cuprins un sentiment profund de stranietate și singurătate, când mi-am dat seama că firele emoționale care mă țineau conectată cu viața și cu ceilalți se rupseseră. Era ca și când sufletul meu se retrăsese într-o criptă inaccesibilă, ferecată pe vecie. Totul părea înfiorător de static, inert și lipsit de viată.
Primul strigăt interior a fost să mă întreb cum este posibil așa ceva. Cum poate cineva să se simtă în felul acesta, complet deconectat, și totuși încă viu? Trăiam ceva complet nou, mă simțeam sufocată, ca și când m-aș fi aflat sub un clopot de sticlă, de unde nu puteam fi nici auzită, nici văzută. Pereții acestui clopot invizibil erau asemenea unor ziduri groase, inexpugnabile, care împiedicau orice comunicare dintre interiorul meu și lumea de afară. Eram acolo și, totuși, departe. Șocul a fost cu atât mai mare, cu cât depresia mea s-a instalat brusc, transformându-mi peisajul interior, din ceva verde, înfloritor și fluid, în ceva cenușiu, anorganic, înghețat.
În alte cazuri, depresia se instalează mai lent, insidios, dar durerea și suferința sunt la fel de sfâșietoare. Depresia este ca o gheară care contaminează orice strat al ființei noastre cu un sentiment agonizant de lipsă de speranță, neputință, disperare. Erodează încrederea în sine, bucuria de a trăi și sentimentul de coerență interioară. Efectele ei devastatoare se răsfrâng asupra întregului mod de funcționare a persoanei.
În acele momente, când eram complet scufundată în lumea mea interioară, aș fi avut nevoie să găsesc pe cineva capabil să tolereze împreună cu mine suferința mea, cu compasiune, înțelegere și acceptare. Aveam o nevoie disperată să simt empatie și înțelegere, ca să mă pot reconecta cu căldura emoțională și cu propria mea capacitate de a simți emoții. Mi-aș fi dorit să am alături pe cineva cu care să-mi pot împărtăși sentimentele de tristețe, teroare și pierdere − atât de sfâșietoare, că nici nu puteau fi exprimate.
Toate statisticile ne spun că numărul persoanelor diagnosticate cu depresie este în creștere. Sunt peste 264 de milioane de oameni care suferă de depresie în întreaga lume (OMS, 2020). Mai mult decât atât, sinuciderea este una dintre principalele cauze de deces pentru tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani (Centrele pentru controlul bolilor, 2017). Tulburarea depresivă la adolescenți este adesea subdiagnosticată: doar 50% dintre adolescenți primesc un diagnostic corespunzător înainte de a ajunge la vârsta adultă. Un context sărăcăcios de relaționare emoțională, valorizarea excesivă a aparențelor, neîncrederea, suspicionarea reciprocă și expunerea la fenomenul de bullying − toate acestea fac ca adolescenții de astăzi să fie mult mai expuși depresiei.
Citește semnele!
Adolescența poate fi o perioadă de mare încercare și nesiguranță emoțională. Este etapa de formare a identității, de cristalizare a eului, ceea ce face ca, de multe ori, adolescenții să întâmpine mari dificultăți de adaptare. Depresia la adolescenți apare pe acest fond al reorganizării psihice și emoționale, al transformărilor fizice profunde. Există câteva simptome și moduri specifice de manifestare a depresiei la adolescenți:
- dificultăți școlare (scăderi semnificative ale notelor, dificultăți de concentrare, probleme disciplinare);
- comportamente de risc sau delincvență (consum de alcool, droguri, furturi);
- hiperactivitate;
- lipsa poftei de mâncare;
- tulburări ale somnului;
- sensibilitate crescută la critică;
- pierderea interesului și a bucuriei față de activitățile care altădată produceau plăcere;
- tendință spre izolare și retragere din cercul apropiat de prieteni;
- tristețe prelungită și sentiment de neputință;
- iritabilitate, furie, nervozitate.
Dincolo de această simptomatologie generală, există simptome mai greu de depistat. În funcție de personalitatea adolescentului, mediul familial și modelul acceptabil de relaționare permis în cadrul familiei, depresia se poate manifesta foarte diferit de la o persoană la alta. Un aspect de care este important să ținem cont este că depresia se manifestă diferit la băieți, față de fete.
Băieții își exprimă durerea profundă mai degrabă prin furie sau agresivitate, în timp ce fetele, în schimb, tind să se izoleze mai mult. Băieții, spre exemplu, nu sunt încurajați să se exprime și să manifeste emoțional, ceea ce face ca pentru ei să fie mai greu să-și gestioneze emoțiile intense. De aceea, simptomele în cazul lor pot fi mai greu de depistat. Sub masca mâniei și a agresivității se pot ascunde confuzia, tristețea, neputința. Așa precum bine observă psihologii Michael Thompson și Dan Kunlun (2018), băieții își pot manifesta depresia fiind distanți emoțional și nepăsători, se pot izola, pot fi ostili sau sarcastici, chiar provocatori și agresivi. De când sunt mici, sunt învățați să își ascundă gândurile și sentimentele, de prieteni și colegi, de teama să nu fie considerați slabi, ceea ce i-ar expune pericolului de a fi batjocoriți și respinși. De câte ori nu am auzit oare comentarii de tipul: „Nu poți să plângi ca o fată!“? Bărbăția, li se sugerează, se bazează exclusiv pe forță, rezistență, duritate. Societatea contribuie semnificativ la această împărțire rigidă a rolurilor masculin-feminin.
Toți adolescenții care suferă de depresie se confruntă cu sentimente dureroase de eșec și respingere. Deseori, depresia e însoțită și de anxietate, neliniște; iar persoana deprimată se simte singură și neiubită. Uneori, ca să facă față emoțiilor intense, adolescenții depresivi recurg la comportamente de auto-vătămare, tăindu-se pe mâini sau picioare. Ceea ce reprezintă o încercare de a deplasa durerea emoțională, insuportabilă, spre o durere fizică, mai ușor de tolerat și procesat.
℗PUBLICITATE
De ce ajung adolescenții la depresie?
De obicei, depresia este declanșată de o pierdere anume, de o dezamăgire sau de o traumă − pierderea unui prieten sau a unei prietenii, sau a unui statut, cum ar fi cel de „copil bun“, „elev briliant“, pierderea respectului din partea părinților etc.
Există două tipologii de cauze ale depresiei:
- interne, care au legătură cu etapa de dezvoltare și frământările specifice vârstei: sine fragil în formare, lipsa abilitaților de procesare și conștientizare emoțională, frici legate de viitor, alegeri profesionale, incertitudini legate de abilitățile și valoarea de sine.
- externe, care au legătură cu lipsa sprijinului exterior: climatul de neîncredere care domină lumea adolescenților, expunerea la eșec școlar, bullying, relații conflictuale cu părinții și adulții din viața lor, absența sprijinul emoțional și a reperelor sănătoase din partea sistemului educațional, pierderi emoționale.
Imaginea de sine este esențială pentru cum reușește să treacă adolescentul prin această perioadă de formare. Percepția asupra propriei persoane depinde foarte mult de cum este văzut, iar colegii și prietenii de aceeași vârstă devin foarte importanți. Adolescenții își doresc, cu disperare, să fie acceptați și să facă parte dintr-un grup. Fără această acceptare socială din partea grupului își pierd încrederea de sine și riscă să fie copleșiți de izolare și singurătate. De aceea, este esențial ca ei să reușească să clădească prietenii sănătoase și de încredere.
Ceea ce trăiesc adolescenții în această etapă este un conflict foarte puternic între sinele de copil-orientat spre familie și nevoia, nou apărută, de independență și regăsire de sine. Sufletul adolescentului devine terenul de luptă dintre nevoia de siguranță și stabilitate, pe de o parte, și atracția pentru lumea nouă, a prieteniei, iubirii, dar și a nesiguranței și responsabilității, pe de altă parte.
Pe acest fundal de instabilitate și confuzie, consecințele criticii venite din afară pot fi profunde și durabile. E important să nu le denigrăm gândurile, sentimentele și dorințele, chiar dacă ne este greu să le înțelegem. Într-o perioadă atât de tumultoasă, de căutări, adolescentul are nevoie să se întoarcă constant la sentimente reconfortante de putere, control, și apartenență.
Din păcate, lumea adolescenților de astăzi nu este una care oferă siguranță și acceptare: vedem cu îngrijorare cât de răspândit este fenomenul de bullying. Respins de ceilalți, atacat și ridiculizat de prieteni, adolescentul începe să trăiască rușine; uneori atât de copleșitoare și dizolvantă, încât ajunge să manifeste gânduri de suicid și chiar tentative suicidale. Când se simt trădați de părinți și colegi, adolescenții se izolează și se expun unei suferințe profunde.
După cum am punctat, rușinea este un sentiment prezent în sufletul adolescenților. Ea poate să vireze foarte ușor, la această vârstă, într-o ură de sine, care alimentează depresia. Rușinea poate fi amplificată și de modificările corporale tipice vârstei. Adesea, relația cu corpul în transformare este foarte complicată și, atunci când sunt umiliți și corpul lor devine ținta atacurilor, ajung să se respingă ei pe ei. Neîncrederea extremă în oameni, rușinea, lipsa legăturilor emoționale semnificative, toate hrănesc fondul depresiv și contribuie la apariția gândurilor de suicid.
În partea a II-a a articolului vom afla mai multe informații despre cum contribuie sistemele educaționale la perpetuarea rușinii, dar și despre cum putem să-i ajutăm pe adolescenții care suferă de apăsătoarea depresie.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
