Skip to content

Adolescența este o perioadă în care dezvoltarea și schimbarea sunt mari, importante și pe multe planuri. Dacă ești părinte de adolescent și citești asta, e foarte valoros că-ți dorești să înțelegi ce se întâmplă cu copilul tău și să construiești în continuare o relație bună cu el.

Dacă observi că se repetă această cerință din partea copilului tău (să nu-i dezvălui anumite lucruri celuilalt părinte) și începi să-ți pui întrebări, poate chiar să simți teamă, confuzie, vinovăție sau furie, dă-ți voie să le simți. E normal ca acestea să apară și să te însoțească în călătoria relațiilor familiale. În același timp, poți să găsești resurse pentru a le liniști, în ritmul tău. Unele metode au legătură cu relația cu adolescentul, însă pe altele e nevoie să le găsești în parcursul tău personal, independent de copil. Dă-ți voie să exersezi variante de a regla intensitatea acestor emoții, în afara relației cu acesta. Folosește jurnalul în care-ți notezi gândurile, notează-ți emoțiile, respiră conștient regulat, ventilează cu un adult de încredere, dansează, plimbă-te. Apoi vei putea să te întorci către el cu mai multă deschidere, curiozitate, maturitate și blândețe.

Ce înseamnă să-i fii alături unui copil când vine spre tine cu o situație dificilă?

E important să-i validezi frica. Mulțumește-i pentru încrederea avută în tine de a-ți împărtăși secretul. În plus, e foarte indicat să-i arăți că-i vei fi alături.

Mai devreme, menționam curiozitatea necesară pentru a descoperi ce trăiește copilul în proces de maturizare și pentru a înlesni relația voastră. Pentru a accesa această curiozitate, te poți pregăti cu următoarele gânduri: „Vreau să înțeleg ce i se întâmplă, ce simteNu va fi o discuție de convingere. Nu vreau să-i schimb realitatea. Vreau să-l sprijin pentru a se simți în siguranță în familia noastră“.

Respiră și amintește-ți constant că discuția are multe avantaje atunci când e făcută cu calm, cu un ritm lent și cu pauze pentru a-i putea permite adolescentului să exprime ce are pe suflet.

E firesc să-ți dorești să afli mai multe, e firesc să vrei să fie în siguranță și să monitorizezi rezonabil activitățile pe care le are. Mai mult decât atât, este foarte normal să-ți dorești ca familia să fie unită și să nu existe secrete mari. Reamintește-ți că lucrurile acestea se pot întâmpla fără constrângeri și fără inducerea fricii și a stricteții exagerate. Acum ai la îndemână resurse noi și poți aduce în familia ta practici diferite față de cele trăite în familia de origine.

Tot pentru a-ți reconstrui sentimentul de siguranță, e important să știi că regulile și practicile legate de comunicare sunt stabilite tot de voi, cei din prezenta familie. Voi veți stabili ce, cum și cât împărtășiți. Asta poate însemna și că, de-a lungul creșterii sale, copilul poate să aibă teme pe care să le discute mai ușor cu mama și pe altele cu tata. De exemplu, poate că există o obișnuință ca o conectare mai mare legată de activitatea fizică, vizite la medic, detalii legate de corp să fie făcută între o fată și mama sa, iar elemente privind școala, temele, relațiile cu profesorii să fie povestite cu tata. E normal să știe dreapta ce face stânga și, în același timp, e firesc ca anumite lucruri să nu fie detaliate, atâta timp cât există un cadru de siguranță și predictibilitate. Poate o fată de 14 ani nu-și dorește ca tatăl ei să afle toate detaliile legate de menstruație și e important să nu forțăm asta. Poate fi suficient ca tatăl să știe că a fost la un control medical și să fie deschis pentru a-și oferi suportul, fără insistențe mai multe. Ritmul și intimitatea copilului sunt esențiale, iar adolescența e un context sensibil în care trebuie exersat acest respect. 

Cinci temeri care pot apărea atunci când copilul dorește să păstreze un secret față de celălalt părinte:

Chiar dacă este în proces de maturizare și se apropie de vârsta majoră, copilul este într-o relație care are la bază sprijinul din partea adulților. Relația este verticală – părintele are mai multe resurse și mai mare putere față de copil și îi oferă acestuia fără așteptarea de a primi la fel înapoi. E firesc ca adolescentul chiar să simtă că depinde de părinți, tocmai pentru că validarea, siguranța, iubirea, suportul, ghidajul și multe altele sunt construite de către cei maturi în casă. Mai jos sunt câteva dintre posibilele motive pe care un copil le poate avea pentru a nu dori să afle unul dintre părinți diverse lucruri:

℗PUBLICITATE



  • Teama de a fi judecat, pus într-o categorie defavorabilă;
  • Teama de a fi constrâns, forțat să facă anumite lucruri;
  • Frica de a nu se îndepărta părinții de el/ea; 
  • Teama de a nu fi înțeles pentru emoțiile, dorințele, intențiile sale;
  • Teama de a nu fi lăsat să se exprime liber.

Iată opt exemple din care se pot naște fricile adolescentului tău cu privire la anumite momente.

Aici vreau să-ți reamintesc că adolescentul poate să aibă aceste temeri și să fie foarte valide, chiar dacă tu știi sau crezi că celălalt părinte nu a făcut vreunul din lucrurile menționate față de copil. E posibil ca aceste frici să fie născute pentru că:

  • adolescentul a văzut că părintele face asta față de altcineva (prezent sau nu);
  • adolescentul a aflat că se pot întâmpla astfel de lucruri în alte familii;
  • adolescentul a primit deja aceste reacții de la școală sau din alt loc;
  • adolescentul are tendințe anxioase sau un temperament cu trăsătură sensibilă și reactivă emoțională;
  • adolescentul e copleșit de schimbările prin care trece;
  • adolescentul nu a primit anterior suficiente informații pentru a putea să-și normalizeze schimbările fizice, sexuale, emoționale, mentale etc.
  • adolescentul se simte inhibat de părintele celălalt din cauza genului (unele lucruri îi sunt mai ușor de discutat cu un adult de același sex, unele cu celălalt sex);
  • adolescentul a văzut în casă conflicte sau alte elemente care i-au oferit nesiguranță și se teme să nu genereze un dezechilibru și mai mare.

Reîntărirea sentimentului de siguranță în familie

Exemplele sunt menite să-ți ofere o previzualizare, însă cel mai important este să-ți întrebi copilul ce i se întâmplă. Verifică tu cu tine constant ce resurse poți aduce pentru a-i (re)întări sentimentul de siguranță. Ascultă-ți copilul cu atenție și blândețe și oglindește: „Te aud spunând… (repetă sau rezumă ce ți-a spus). Ai mai vrea să-mi spui ceva?“.

Mai jos găsești și o serie de expresii pe care să le folosești în aceste discuții cu el/ea:

  • „Îmi dau seama că ai un motiv pentru care nu-ți dorești să afle și mama ta/tatăl tău și că nu te simți în siguranță. Eu sunt aici să te sprijin. Pentru asta, mi-ar plăcea să-mi spui, dacă și când poți, ce te-a făcut să-ți fie teamă.“
  • „Ce crezi că se va întâmpla dacă va afla și mama ta/tatăl tău?“
  • „E normal să mai simți și frică, eu voi rămâne aici și le vom desluși împreună. Mă bucur că ai avut încredere în mine.“
  • „Ce pot face pentru ca tu să te simți mai mult în siguranță?“
  • „Ce ai vrea să vezi în casă pentru a avea încredere?“
  • „Pentru că noi am mai discutat despre încredere, e important să știu că nu se adâncesc unele secrete în casa noastră. Pentru ca tu să fii în siguranță, aș vrea să mă consult cu mama ta/tatăl tău în unele decizii legate de subiectul acesta. Sunt anumite detalii pe care vrei să le omit în mod clar în discuțiile cu el/ea?“

Amintește-ți că poți să te consulți cu celălalt părinte, chiar dacă nu-i spui toată povestea. Atunci când există un cadru de siguranță, amândoi puteți accepta că nu aflați absolut tot despre copilul vostru și puteți rămâne părinți buni pentru el.

Articol publicat cu sprijinul PsyLife.


Citește și:

Rodica este consilier pentru dezvoltare personală și psihoterapeut de familie în formare. Pasiunea de a lucra cu adulții și adolescenții o aduce printre oameni, cu drag pentru poveștile de viață care au nevoie să fie spuse.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0