Skip to content

Jurnalist cu ștate vechi, pasionat de cultură, artă și design interior. Discret din cale afară, profesionist desăvârșit și un prieten de nădejde, așa cum îl descriu apropiații. Despre #CeNuVreaSăȘtieLumeaDespreMine, despre micile trucuri care îl ajută să se mențină în formă și să se bucure de viață, dar și despre multe altele, am discutat în interviul de mai jos cu Adrian Bucur.

Care a fost primul gând cu care te-ai trezit în această dimineață?

Instinctiv, de regulă sunt recunoscător pentru încă o dimineață și văd dacă toți din jurul meu sunt bine. Apoi, după cafeaua care trezește rațiuni, conturez un plan al zilei… Nu îmi merge bine dacă nu proiectez și un loc în care mă văd călătorind.

Radioul sau televiziunea, care este marea iubire a vieții tale profesionale?

Fără discuție, televiziunea, care, la modul cert, creează dependență! Au fost momente când am încercat să iau o pauză, să mă detașez, să încerc și altceva. Pe undeva, dezamăgit de multe ori de furcile caudine pe sub care trebuie să treacă un jurnalist, chiar și în zilele noastre, în această Românie în care ne consumăm existența. Dar, îmi revin repede și realizez faptul că nu pot performa într-un alt domeniu. Ar fi păcat de tot ceea ce am învățat și asimilat în ani de la cei pe care i-am admirat profesional și de la care am avut șansa să fur meserie, pentru că de multe ori această meserie se mai și fură… să fii cartezian și obiectiv de la Rodica Culcer, să fii empatic și uman – atunci când le vorbești oamenilor – de la Cristina Țopescu, ori intransigent de la Cornel Nistorescu.

Ce i-ai spune sinelui tău mai tânăr, dacă ar fi să vorbești cu el, ținând cont de experiența profesională adunată în cei 25 de ani de carieră?

Măi, sine mai tânăr, ai fost cam fraierică! Ai lăsat niște trenuri să plece din gară, nu prea știi să faci compromisuri și ești cam principial! Ți s-a spus mereu că o formă de tenacitate a jurnalistului trebuie sa fie diplomația. Iar tu ai crezut mereu că diplomația e doar o formă de mistificare, de a ascunde oamenilor adevărul din spatele unei știri, unui fapt.

© Adrian Bucur

Cum ai descrie, în cinci cuvinte, meseria de jurnalist?

Provocatoare. Consumatoare de timp și energie. Antrenantă. Captivantă. Formatoare. 

Ce-ți trece prin minte atunci când îți scapă o bâlbă sau o greșeală în timpul jurnalului?

Câți dintre cei care mă privesc sesizează momentul. Noi, jurnaliștii de pe sticlă, trăim, de altfel, cu această spaimă. Însă, de cele mai multe ori, experiența este cea care ne dă putere să trecem peste și, în fond, să realizăm că atât noi, cât și telespectatorii noștri suntem oameni, cu punctele noastre forte și slabe, în egală măsură. A greși este un lucru firesc, dar, fiind puși sub presiunea unei emisiuni sau a unor știri în format de breaking news, această stare clar tinde să se amplifice. Însă, e ca în viață. Cu cât ai experiență mai multă, cu atât mai puține greșeli îți sunt permise.

Care consideri că sunt calitățile tale cele mai importante ca jurnalist?

Cred că nu știu să mint și nu știu să joc teatru. Nici nu îmi place. De fapt, cred că acesta e profilul de manual al oricărui jurnalist care deservește instituții media solide, profesionale, într-o țară cu o presă liberă, absolvită de interese politice sau de altă natură.

Îmi amintesc că ultima oară când am fost tranșant pe acest subiect cu angajatorul am fost concediat pe loc. Și mi-am asumat. De la talk-show-ul zilei din prime time la o importantă televiziune de știri, am ajuns a doua zi să mă ocup de… comunicare pe subiectul virusul pestei porcine. Și mi-am asumat și acest lucru, deși nu a fost ușor.

℗PUBLICITATE



Care este emoția care îți dă cel mai mult de furcă?

Compasiunea, pentru tot ce înseamnă suferință, fie că vorbim de ființe umane sau animale. Este ceva ce creează o revoltă înăuntrul meu și mă face să îmi doresc mai mult să lupt, să îndrept o stare de fapt. Bulversant, să vrei să vezi în jurul tău o lume mai bună și ea să nu mai apară…

Care este locul în care te simți cel mai în siguranță?

Acasă, alături de cei pe care îi iubesc și cu care aș merge până la capătul lumii.

Care este vedeta TV, din România, care te inspiră cel mai mult în profesia ta?

Mărturisesc că îmi admir mult colegii de breaslă, pentru că știu ce eforturi fac. Cu aceia care au o experiență similară în audiovizual împărtășesc opinii și dezbat idei înainte de a le livra la TV, iar de la cei mai tineri mă molipsesc de entuziasm și, recunosc, mă ajută să țin pasul cu tehnologia. Dacă e să fac referire la o persoană care m-a inspirat și m-a făcut să cred în această profesie, aceea ar fi Cristina Țopescu, a cărei memorie o voi păstra vie în suflet pentru mult timp de acum înainte.

Cât de importantă este casa în care locuiești? Care este locul preferat din casa ta?

Important e ACASĂ, nu casa neapărat. Dar, locul preferat rămâne, totuși, grădina. Din fericire, pandemia prin care am trecut m-a găsit la casă, cu curte, la câțiva kilometri distanță de mult prea aglomerata și obositoarea noastră capitală, din care am plecat acum trei ani. Casa e, poate, așa cum spun prietenii, căsuța din povești, cu obloane de lemn pictate și o curte plină de arbori, arbuști și flori în zeci de culori. Și, cel mai important, e plină de viață. Cuiburi de cinteze, vrăbii și rândunici la streșini și câțiva minunați, mai mari sau mai mici câini, salvați și adunați de pe drumuri.

© Adrian Bucur

Care crezi că este cea mai mare nedreptate care încă dovedește privilegiul bărbatului în raport cu femeia?

Din nefericire, România continuă să fie o societate patriarhală. O societate în care femeia este percepută și încadrată în tipare societale ca fiind docilă, umilă, cuminte, răbdătoare și tolerantă. În familia românească, vrem nu vrem, bărbatul e acceptat ca fiind vioara întâi. Or, din punctul meu de vedere, asta nu poate duce decât la niște limitări personale, de grup și, in extenso, la nivelul comunității noastre. Cea mai mare nedreptate riscă să rămână mentalitatea acestui popor, iar lupta cu emanciparea noastră e un pariu de durată.

Care dintre rețelele sociale stă cel mai aproape de preferințele tale de comunicare?

Sincer să fiu, le evit în ultimul timp. Comunic cât pot pe grupurile profesionale cu echipa mea, prefer să dau un telefon atunci când vorbesc cu familia sau prietenii, însă, atunci când nu sunt la muncă, timpul meu devine timp acordat altor preocupări.

Cea mai recentă dovadă de curaj exprimat a fost atunci când…?

Îmi vine în minte un episod. Eram în perioada de preaderare la Uniunea Europeană, era o efuziune totală în societatea noastră și multă frustrare, pentru că, poate vă amintiți, eram tratați într-un fel anume. Am scris o scrisoare pătimașă. Destinatarul era în Downing Street 10! Nu mi-a răspuns premierul Tony Blair, dar mi-a scris secretarul apărării de atunci, Geoff Hoon. Îmi spunea că România va fi tratată ca o țară europeană și că va recupera în ani decalajele pentru care eram arătați cu degetul. Pentru dovada mea de curaj exprimat, patronul trustului străin de presă la care lucram m-a convocat într-o ședință… Mai conta?

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0