Skip to content

De câte ori pe zi sau săptămână ai auzit persoane care folosesc replica: „Atât s-a putut!“, „Nu am știut“ sau „Nu am avut timp“ și alte variațiuni pe subiect, drept explicație pentru o sarcină ce nu a fost finalizată în totalitate, la timp, sau ce a fost făcută de mântuială? Este una dintre situațiile care ne pot scoate din sărite și care ne pun în mișcare mecanismele emoționale. Care erau emoțiile resimțite în acele momente? Cel mai probabil ai resimțit furie, frustrare, tristețe, dezamăgire, dezgust, indignare, dezaprobare și altele asemenea.

La nivel somatic, probabil, a reacționat și corpul tău, exprimând dureri de cap, de stomac, musculare, presiune în piept, tensiune arterială ridicată și poate chiar respirație accelerată. Iar dacă ne raportăm la gândurile asociate acelor momente, spectrul posibilităților este infinit: de la injurii, până la critici și nepăsare sau detașare față de sarcina în sine.

Un alt fel de autocompasiune

Te-ai gândit, însă, vreodată că sintagma „Atât s-a putut“ poate exprima autocompasiune? Că persoana în cauză chiar și-a dat tot interesul și a făcut cât de bine a putut, cu energia și resursele de care a avut parte? Cel mai probabil, nu!

Oricum am analiza sintagma, aceasta are asociată o conotație negativă. Iar dacă stăm să analizăm din punct de vedere sociologic și psihologic, este de înțeles de ce. Noi am fost educați să depunem tot efortul în sarcinile în care ne-am implicat, cu sau fără voia noastră. Iar pauza sau refuzul nu erau o opțiune. Mai mult decât atât, a nu lupta până la ultima fărâmă de energie era asociat cu sentimente de rușine și chiar lipsa de respect față de persoana care ți-a cerut reușita. Implicarea era condiționată de consecințe negative precum: pedepse fizice, retragerea afecțiunii, identificarea valorii noastre ca indivizi cu rezultatele sarcinii și multe altele.

În contrast, odată cu mediatizarea beneficiilor psihoterapiei, pe platformele de socializare, se promovează din ce în ce mai mult conceptul de autocompasiune. Noțiunea este explicată ca fiind exercitarea blândeții față de propria persoană și înțelegerea și acceptarea poveștii de viață și a bagajului emoțional, somatic și cognitiv pe care aceasta îl aduce după sine, în prezent.

℗PUBLICITATE



Și atunci vine întrebarea: Cum facem să atribuim o conotație pozitivă unei astfel de sintagme?

Cum punem în practică autocompasiunea?

Îți propun câțiva pași pe care să îi testezi și exersezi, pentru a implementa în mod practic autocompasiunea.

  • Observă-ți corpul! Studii recente arată că punctul cel mai eficient din care să începem reconectarea cu propria persoană, și deci exercitarea autocompasiunii, este corpul. Începe prin a observa care sunt semnalele pe care ți le oferă corpul de-a lungul unei zile și, mai apoi, al unei săptămâni. Observă cum se simte corpul tău dimineața (poate te-ai trezit cu o durere de cap, de stomac sau dureri musculare). Mai dă-ți un check in la pauza de prânz (observă nivelul de energie și întreabă-te câte ore de somn ai avut noaptea precedentă). Iar seara, înainte de culcare, verifică și câte pauze de mișcare ai avut pe parcursul unei zile. Corpul este primul care cedează în momentul în care cerem de la noi să depunem mai mult efort decât avem resurse să susținem. Fă acest exercițiu de observare a corpului și încearcă să îi oferi organismului înțelegerea de care are nevoie. Dacă nu ai resursele necesare pentru a-ți îndeplini to do list-ul propus, reajustează planul.
  • Alină reacțiile somatice ale corpului și exprimă-ți emoțiile. Acesta reprezintă cel de-al doilea pas propus. Deși face referire tot de corp, reacțiile vegetative și emoțiile sunt strâns legate de mesajele critice pe care ni le spunem oră de oră. Scanează-ți corpul și identifică zona unde resimți cel mai adesea durerile emoționale. Unii dintre noi resimțim stresul, eșecul, critica, tristețea și dezamăgirea în zona stomacului sau a pieptului, dar nu numai. După ce ai identificat, încearcă să alini acea senzație prin masaj, exerciții de respirație, afecțiune (îmbrățișări, discuții), comportamente de relaxare a corpului (o plimbare, o baie caldă).
  • Creează un discurs empatic față de propria persoană. În loc să alimentezi replicile deja cunoscute precum: „Ar fi trebuit să pot mai mult!“, „Dacă x poate, și eu trebuie să pot!“, poți încerca să creezi mesaje noi. Chiar dacă nu îți va părea credibil la început, noul monolog va prinde rădăcini în timp. Important este ca noile replici să fie bazate pe dovezi obiective (timp, informații deținute în momentul desfășurării acțiunii, energie).
  • Centrează-te pe proces, nu pe rezultat. Rezultatele sunt importante și reprezintă un etalon pentru sarcini viitoare, dar nu reflectă întotdeauna efortul din spate. Autocompasiunea reprezintă abilitatea de a fi mândru și recunoscător ție însuți pentru pașii realizați, în ciuda obstacolelor întâmpinate pe parcurs. Așa că următoarea dată când consideri că ai eșuat, amintește-ți cât de imposibil ți s-a părut să faci primul pas și cât de mulți pași au fost până la linia de finish. Fiecare etapă a procesului putea fi punctul în care să renunți, începând chiar cu primul pas.
  • Identifică-ți resursele disponibile. Cât timp, informații, energie, bani și persoane la care poți apela pentru ajutor ai avut la dispoziție în momentul în care ai început task-ul? Dar pe parcurs câte au rămas? Ți-ai amintit să ajustezi sarcinile în funcție de acestea? Este important să evităm gândirea de tip „dacă, parcă și poate“. De atâtea ori am auzit explicații precum „Dacă aș fi făcut altfel, nu mă regăseam în această situație“; „Poate că ar fi fost mai bine să fi făcut/ să nu fi făcut…“; „Parcă am mai făcut așa și altădată. Ar fi trebuit să știu mai bine de această dată“. Este foarte ușor să presupunem că am luat decizia greșită în trecut, dacă ne raportăm la informațiile deținute în prezent. Fă un pas în spate și uită-te la demersul întregului proces. Este posibil să observi că ai făcut cât de bine ai putut.
  • Recapitulează! Nu în ultimul rând, învață să vezi și să îți reamintești atât sarcinile neîndeplinite, cât și pe cele îndeplinite cu succes. Mintea are tendința de a se concentra pe greșeli și pericole, în speranța că pe viitor ne vom putea proteja de ele. Însă, pe termen lung, această abordare nu este în favoarea noastră și este și o minciună.

Autocompasiunea este o practică necunoscută multora dintre noi, dar atât de esențială bunăstării proprii, încât cred că merită să încercăm să o învățăm. Dar nu uita, nu este o cursă contra cronometru și nu are cum să iasă din prima. Dă-ți timp și adoptă un proces de încercare-eroare.

Articol realizat cu sprijinul PsyLife.

Corina Petruț este psiholog si psihoterapeut autonom în terapii cognitive și comportamentale. În prezent, urmează o formare în terapia relațională Imago și în terapia familiei. Este membră a Colegiului Psihologilor din România, iar interesul ei se concentrează pe gestionarea problemelor de anxietate, depresie și a relațiilor de cuplu.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0