Este originară din Eforie, absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale“ și a Facultății de Psihologie, este pasionată de dans contemporan, ski nautic și înot, o idolatrizează pe Gina Patrichi și susține, firesc și cu nonșalanță, că provine dintr-o familie de cârciumari.
O putem vedea jucând pe scena teatrului „Jean Bart“ din Tulcea, precum și pe scena Teatrului Metropolis, iar în serialul Profu’ o întâlnim în rolul profesoarei Ana Casian, în fiecare joi, de la 21.30, la ProTV. Aida Economu este protagonista interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine din această săptămână, de pe paginadepsihologie.ro.
Ai povestit că ești fiică de cârciumari și că ți-ai petrecut copilăria la malul mării. Ce te face să fii atât de mândră de familia ta?
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Sunt mândră de ai mei că au crescut doi copii (foarte diferiți) în care să poată avea încredere. Și le mulțumesc că ne-au dat libertate totală, deși amândoi ne-am împiedicat pe drum de câteva ori.
Cum e viața de artist într-o lume a formelor fără fond?
Eu sunt actriță, artistă, cum se mai zice. Din când în când, mă mai întâlnesc cu arta, însă rar. În ultimii doi ani am „activat“ destul de mult în televiziune, care nu e artă, ci e entertainment. Câteodată entertainment bun, câteodată îndoielnic, dar în niciun caz artă. Mi-am făcut meseria cu mare bucurie, dar nu am crezut nicio clipă că fac artă. Nu cred că știu să răspund mai limpede la această întrebare.
Ce „ingredient“ special ar fi necesar să aibă un partener pentru a putea fi compatibil cu tine?
Umorul e un ingredient nu neapărat special, dar esențial.
Cum te-ai descrie într-un hashtag?
Am 34 ani…
Care este atuul tău fizic?
N-aș sti să zic. Am fost mereu luată la „pachet“, nu pe bucăți.
Care este replica ce te-a enervat cel mai rău la un casting?
„Să nu spui în prezentare câți ani ai“, în contextul în care dădeam probă pentru un personaj ceva mai tânăr decât mine.
Cum reacționezi atunci când lucrurile nu-ți ies așa cum îți dorești?
℗PUBLICITATE
Depinde ce nu-mi iese. Dacă nu-mi iese cozonacul, ceva mai bine decât dacă nu-mi iese vreun rol. Cert este că prefer să îmi consum „dramele“ și eșecurile singură, oricare ar fi natura lor.
Ai avut, de-a lungul timpului, probleme cu stima de sine?
Nu. M-am stimat întodeauna foarte tare. Dar dacă vorbim despre încredere, asta a mai alunecat din când în când. Am, totuși, o meserie în care mă confrunt des cu refuzul și nu, nu-i chiar ușor să fii încrezător în propria persoană în această situație.
Ce ai alege pentru o dimineață de duminică: un moment pasional de dragoste sau să ți se citească dintr-o carte?
Asta cu dragostea, că de citit, pot să-mi citesc și singură.
Dacă ar fi să conduci campania de vaccinare pentru o zi, ce regulă ai scoate sau ai impune?
Inițial, am vrut să răspund cu o glumă. M-am abținut, căci nici să râd nu-mi mai vine. Mă bucur totuși că nu am această responsabilitate, fie și pentru o zi.
Care este plăcerea ta vinovată?
Fran Lebowitz spune că această expresie, „guilty pleasure“, este greșită din capul locului și îi cam dau dreptate. De ce ar trebui să mă simt vinovată pentru ceva ce îmi face plăcere?! Nu am așa ceva.
Cine ți-ai dori să interpreteze rolul tău dacă s-ar face un film biografic?
Până acum, viața mea a fost destul de banală, n-ar ieși un film prea interesant, așa că propun o actriță plină de carismă și cu „nume“, măcar să se vândă filmul…
Unde te putem vedea în această stagiune?
În public.
Știu că urmează să apară și două lungmetraje în care ai roluri secundare. Ne poți spune mai multe despre ele?
5 minute, în regia lui Dan Chișu, e deja în cinematografe și pot să vă spun să mergeți să-l vedeți cât mai rulează, iar Otto Barbarul, filmul Ruxandrei Ghițescu, care a fost în selecție la Sarajevo, urmează să apară și el, probabil după ce situația cinematografelor se va stabiliza. Și repet: mergeți la cinema să-l vedeți când va rula. Filmele au nevoie de spectatori, așa cum aș vrea să cred că și spectatorii au nevoie de filme. A, și nu vă luați popcorn la filmele astea două, nu-s filme de popcorn!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
