Skip to content

Există momente în care copiii nu mai doresc să meargă la grădiniță. Și, într-un scenariu ideal, conversația de dimineață dintre părinte și copil s-ar desfășura în felul următor:

− „Maaami, nu mai vreau la grădi, vreau să stau acasă cu tine! Nu-mi place la grădi! (și toate acestea acompaniate, bineînțeles, de tolăneala leneșă de pe preșul de la intrare, comportamente desfășurate cu viteză de melc sau de clasica bătaie nervoasă din picior, un urlet hotărât și o privire încruntată care să pună punct argumentului).

−  Sigur, iubire, stăm acasă astăzi. Nici eu nu vreau să merg la serviciu!“

Cum spuneam, într-un scenariu ideal. Doar că, unora ne place să mergem la serviciu și, în cele din urmă, că ne place sau nu, toți avem nevoie de el. Mai mult decât atât, chiar dacă nu ar fi nevoie sau nu am dori să muncim, copilul are nevoie de contact social. Preșcolaritatea (3-5 ani) este momentul potrivit și recomandat pentru dezvoltarea abilităților motorii, relaționarea independentă cu cei de aceeași vârstă și pentru îmbunătățirea abilităților socio-emoționale. Așa că scenariul nostru ideal este orice, numai perfect nu.

Tehnici care funcționează

Ce putem să facem cu copilul care nu s-a adaptat niciodată la grădiniță sau cu cel care spontan decide că grădinița nu mai e interesantă?

Dacă vă aflați în situația în care ați epuizat toate resursele ducând luptă de lămurire cu juniorul, vă încurajez să parcurgeți și să vă dați voie să testați următoarele tehnici simple și ușor de aplicat.

Îmi doresc să pornim de la ideea că orice comportament este motivat de nevoi nesatisfăcute. În momentul în care micuții noștri se opun, pot avea motive întemeiate pe care nu le exprimă foarte clar sau pe care nici ei nu le înțeleg.

Luați-vă un avans

Eu și partenerul meu suntem părinții unei minuni de 3 ani și 4 luni. Am învățat regula pregătirii din timp treptat și, de când o aplicăm, suntem mult mai fericiți. Noi rezervăm 15 minute extra în timpul de pregătire pentru plecat la grădiniță, în vacanță sau la o petrecere. Vârsta preșcolarității vine cu multe provocări, cu momente de opoziționism din partea copiilor și, de multe ori, este aproape imposibil să le previi. Dacă pe lângă acestea, ne mai presează și timpul, avem formula perfectă pentru „dezastru“. Când copiii se activează emoțional răspund intens, pentru că partea din creier responsabilă de procesarea emoțiilor preia controlul. Ca să putem să ne facem înțeleși avem nevoie de timp, astfel încât să reușim să ne calmăm pe noi înșine, apoi pe micuții noștri.

℗PUBLICITATE



Fiți curioși

Aminteam mai devreme că orice comportament are în spate nevoi nesatisfăcute. Porniți de aici și fiți curioși. Coborâți la nivelul copilului și puneți întrebări:

„− Îmi spui că nu vrei să mergi astăzi la grădiniță. Spune-mi mai multe despre asta.
− Da, vreau să stau acasă. Nu-mi place la grădiniță.
− Înțeleg. Și eu am avut momente în care nu îmi doream să merg la grădiniță în copilărie. Eram destul de supărat în zilele acelea. Tu de ce nu vrei să mergi astăzi?“

Conectați-vă cu copilul, empatizați 

Indiferent de ce răspuns primiți (că l-a supărat un coleg, că l-a certat doamna educatoare, că vrea să stea acasă să se joace singur sau cu voi etc.), validați ce simte și ce gândește copilul:

„− Te înțeleg! Cred că te simți tare supărat/ trist/ furios/ speriat, nu-i așa?
− Da! Și vreau să rămân acasă.
− Unde simți tu emoția aceasta în corp?
− Uite aici.
− Toți oamenii simt această emoție. Și eu o simt uneori. Pe mine mă ajută mult să discut cu cineva. Ai vrea să vorbim despre asta?
− Da.“

Atunci când manifestăm curiozitate față de trăirile și gândurile copiilor noștri satisfacem nevoia de conectare, care este o nevoie psihologică de bază. În momentul în care copilul se simte văzut, auzit și înțeles, și atunci când creierul emoțional s-a liniștit, putem interveni cu explicații logice, cu sens, care să ne ajute să ieșim din conflict și chiar să îl rezolvăm. Copiii au nevoie de răbdare, fermitate și blândețe, mai ales în momentele de răzvrătire, atunci când nouă ne este cel mai dificil să oferim aceste lucruri. În acest punct este de mare ajutor să ne punem și următoarele întrebări:

  • Este copilul meu bolnav?
  • A mâncat?
  • A dormit suficient?
  • S-au petrecut schimbări în ultima vreme? (în rutina lui; a fost suprastimulat; au existat conflicte)

Lucrați în echipă cu educatorii 

Dacă dificultățile se întind pe mai multe zile și nu reușiți să îmbunătățiți situația, vă încurajez să faceți echipă cu educatoarea și cu personalul de la grădiniță pentru că „unde-s mulți, puterea crește“. Voi sunteți experții acasă, iar cadrele didactice sunt experții de la grădiniță. Acestea vă pot spune mai multe despre performanța copilului, relația cu alți colegi, nivelul de integrare în grup sau alte problematici care pot determina stări de anxietate și îngrijorare pentru micuț.

Nu ezitați să apelați la un specialist

În cele din urmă, dacă problemele încă persistă și simțiți că nu mai aveți resurse, apelați cu încredere la un specialist. Se întâmplă de multe ori să avem intenții bune, dar să nu avem în vedere imaginea de ansamblu și astfel putem experimenta stări de copleșeală. În aceste cazuri, o părere obiectivă, specializată, ne poate deschide noi orizonturi și acest tip de sprijin ne poate ajuta să cultivăm strategii noi de a face față situațiilor dificile.

Pentru și mai multe idei utile, vă fac următoarele recomandări de lectură: Creierul copilului tăuConfesiunile unei mame imperfecte și Parenting

Sunt psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu în formare, profesor de psihologie generală și gazdă a unui club de carte: „Conectare prin cărți“. Sunt, de asemenea, fiică, soră, parteneră, mamă și prietenă. Sunt binecuvântată cu toate aceste roluri și sunt recunoscătoare pentru fiecare în parte.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0