Skip to content

Alessandra, pe numele său real Alexandra Stanciu, cântă de la vârsta de 4 ani. Tânăra a avut o relație armonioasă cu lumea artistică, fiind pasionată și de actorie, reușind să joace pe scena Teatrului municipal „Gheorghe Pastia“ din Focșani și câștigând, totodată, peste 15 trofee la festivaluri naționale și internaționale de muzică. Artista a luat industria muzicală prin surprindere cu Eres Mi Vida în 2015, piesa ce a propulsat-o în topul preferințelor fanilor și în atenția industriei muzicale. Popularitatea piesei a depășit granițele țării, iar următorul single, Khalia, a urmat același traseu de succes. Mai mult decât atât, colaborarea sa alături de Theo Rose și DOMINO pentru Nu mă duc la club a cucerit atât platformele online, cât și radiourile, fiind prezentă timp de 21 de săptămâni în Top 10 Media Forest. Cel mai recent single al artistei se intitulează Ultima Baladă, iar de curând a lansat și un EP alături de Andrei Bănuță, o trilogie intitulată Până la final și mai departe. Astăzi, ne spune #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine, pe Pagina de Psihologie.

Care a fost primul gând cu care te-ai trezit în această dimineață?

În dimineața asta m-am trezit destul de târziu, deși nu obișnuiesc să fac asta în general. Am pronunțat cuvintele „să înceapă o nouă zi“ și am zâmbit.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Ce te inspiră, în versurile pieselor tale?

De multe ori mă inspiră experiențele mele din trecut sau trăiri ale prezentului și câteodată experiențe ale altora pe care le aud și mi se par povești ce trebuie relatate neapărat.

Dacă de mâine ai fi nevoită să renunți la cariera artistică, ce drum profesional ai îmbrățișa?

Nu am un plan B, nu știu dacă aș putea face altceva în afară de muzică, dar am observat de mult timp că îmi place să îngrijesc florile, plantele. Mi-aș deschide o florărie sau mi-aș face o grădină undeva, pe care să o îngrijesc mereu.

© Alessandra

Cum ai descrie, în cinci cuvinte, meseria de artist?

Anevoioasă, frumoasă, specială, grea, o aventură în fiecare zi.

Ți s-a întâmplat să uiți versurile pieselor, în timpul concertelor?

Da, de mai multe ori, dar am improvizat pe loc. M-a speriat mult timp faptul că aș putea să uit versurile și când chiar le-am uitat nu am fost deloc surprinsă, a trebuit doar să mă descurc.

Care consideri că sunt calitățile tale cele mai importante?

Sinceritatea, perspicacitatea și anduranța.

Care este emoția care îți dă cel mai mult de furcă?

Cred că cel mai mult de furcă în general în viața mea îmi dă sentimentul de neputință. Undeva zace „sindromul salvatorului“ și încerc să fac ce e mai bine pentru toată lumea și pentru mine, dar câteodată nu-mi iese și mă simt neputincioasă. De asemenea, frica mea cea mai mare este ca un om să nu mă înțeleagă, dacă aleg să mă deschid și să spun ce simt și omul nu mă înțelege, pentru mine e o frustrare enormă.

℗PUBLICITATE



Cu care parte a corpului îți este cel mai greu să faci pace?

Cu inima îmi e cel mai greu să fac pace. Anxietatea când o resimt se așază tot acolo, ca o gheară în piept.

Dacă ți-ar cere un extraterestru o recomandare de vizită în România, ce i-ai recomanda?

Wow, ce întrebare tare! Cred că i-aș recomanda să se ducă la mine la Focșani să vadă unde am crescut eu, l-aș duce pe la țară la Irești și la Bătinești să facem un grătar și bineînțeles că i-aș spune să mergem pe Transfăgărășan, Transalpina, trasee ce merită văzute de orice turist, chiar și de unul nepământean.

Care este locul în care te simți cel mai în siguranță?

Nu e un loc, e vorba de oameni, lângă Sebi, lângă familia mea, lângă prietenii mei, simt că nu-mi poate face nimeni rău. Mereu am spus că „acasă“ nu e un loc, e o stare de spirit pe care o poți avea doar cu persoanele potrivite.

Care este vedeta TV, din România, care te inspiră cel mai mult în profesia ta?

Monica Munteanu, ea nu este o vedetă TV, ea este în spatele multora dintre cei consacrați la noi în România, este un profesionist adevărat, un manager de excepție, dar ce e cu adevărat impresionant la ea este că, deși este puternică și se luptă mereu pentru toți oamenii ei, este sensibilă, este bună, este empatică și a reușit să ajungă într-un echilibru perfect cu tot ceea ce este. O iubesc și mai mult decât atât, o respect și o admir. Mă simt mândră că fac parte din „lumea“ ei.

© Alessandra

Cât de importantă este casa în care locuiești? Care este locul preferat din casa ta?

Locul meu preferat din casă este fie bucătăria, pentru că atunci când gătesc, mă relaxez cel mai mult și toate lucrurile rele dispar, fie canapeaua unde îmi petrec serile libere alături de Sebi, uitându-ne la filme sau seriale și discutând una, alta.

Care dintre rețelele de socializare stă cel mai aproape de preferințele tale de comunicare?

Cred că încă folosesc cel mai mult Whatsapp pentru a comunica cu oamenii.

Cea mai recentă dovadă de curaj exprimată a fost atunci când…

Când am hotărât că vreau să lansez muzică și singură, că vreau să le spun oamenilor poveștile mele, că vreau să simtă și ei ce simt și eu și chiar dacă nu toate fac cifre mărețe, toate contează pentru mine. Nu urmăresc trenduri, dacă se nimerește e pentru că mi-a plăcut, urmăresc să fiu sinceră și să cred în muzica pe care o lansez. În continuare am nevoie de curaj, pentru că unele povești sunt greu de spus.

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
Livrare gratuită în România la achiziții de peste 149,00 lei
0%