În ultimii ani, starea de mindfulness a devenit parte integrantă atât a vieții mele personale, cât și a practicii profesionale. Pentru cei care nu v-ați mai întâlnit cu starea de prezență conștientă sau de mindfulness, aceasta se referă la recunoașterea și acceptarea necondiționată a ceea ce se petrece aici și acum. Cu alte cuvinte, suntem mindful atunci când privim lucrurile sau situațiile de viață exact așa cum sunt, fără să le înfrumusețăm sau înrăutățim prin intermediul gândurilor și dramelor pe care le conturează mintea noastră.
„De ce am vrea să vedem realitatea dură așa cum este“, mă întreabă adesea clienții care vin la terapie. „De ce nu ne-am ignora durerea și nu ne-am amorți emoțiile negative cu obișnuitele comportamente de dobândire a confortului?“ Cu alte cuvinte, de ce să nu ne ascundem în spatele agresivității, al comportamentelor alimentare scăpate de sub control, al consumului de alcool sau de alte substanțe, când acestea par să funcționeze? În psihologie, răspunsul e cât se poate de clar: pentru a ne putea vindeca, este esențial să recunoaștem ceea ce ne doare. Nu poți vindeca ceva ce nu-ți permiți să simți că doare.
„Și de ce am recunoaște ceea ce ne doare? De ce ne-am vindeca sufletele?“ Din punctul meu de vedere, emoțiile grele și complicate (sau cele pe care le numim negative) nu dispar de la sine, nu se evaporă; din contră, acestea se adună în rezervorul nostru interior și, când nu mai au suficient loc, încep să dea pe dinafară. Acestea sunt momentele în care ne sare țandăra de la orice banalitate; devenim rigizi în gândire, haotici în manifestare și – inconștient – am face tot ce-i posibil și imposibil pentru a împărți cu cei din jur din prea-plinul nostru emoțional.
Cu siguranță ați trăit și voi genul de experiențe în care erați atât de furioși încât nu vă venea să credeți, iar după ce ați transferat din agitația și tensiunea voastră celor din jur – prin diferite cuvinte, priviri, reacții – ați constatat că parcă v-ați mai liniștit. Ceea ce nu-i o tragedie, dacă cei care preiau din încărcătura noastră emoțională sunt adulți capabili să o gestioneze; doar că, adesea, în astfel de situații, o „aruncăm“ către cei pe care-i percepem mai fragili: copii, elevi, părinți (mă refer la cei în vârstă), parteneri și colaboratori (mai ales aceia care nu știu să-și susțină limitele și să-și apere drepturile). Acest proces ne poate face să credem că am scăpat de energia suplimentară produsă de emoțiile noastre (cu care nu știm ce să facem), dar în fapt ea se va întoarce tot la noi.
Pe scurt, când refuzăm să admitem și să acceptăm durerea psihologică și relațională, evitările și ignorările duc la agravarea suferinței. Potrivit unei formule din psihologia budistă:
- durere x evitare = suferință
- durere x acceptare = vindecare
Dintr-o carență majoră de educație emoțională și relațională, nu ne dăm voie să fim conștienți de zbuciumul interior și nici să răspundem la durerea psihologică cu blândețe și umanitate și ajungem (inconștient) să producem un tot mai mare bulgăre de nesiguranță, agresivitate, dispreț și critică.
℗PUBLICITATE
Pentru a ne redefini relația cu noi înșine și pentru a construi legături consistente și solide cu cei din jur e nevoie să ne permitem libertatea de a practica starea de mindfulness. Mai exact, să ne permitem să învățăm cum putem trăi în așa fel încât să ne acceptăm vulnerabilitatea și condiția umană, să ne cultivăm compasiunea și să descoperim sensul relațiilor noastre.
Ce mi-e clar după 15 ani de practică clinică?
- Emoțiile nu sunt inamicul nostru, acestea pot deveni un adevărat aliat dacă le descoperim limbajul și dacă îndrăznim să relaționăm cu ele.
- Perfecțiunea și invulnerabilitatea nu sunt trăsături specific umane, acestea sunt doar produsul fanteziilor noastre și ne sleiesc de puterea de-a merge mai departe, de-a excela și de-a ne manifesta potențialul personal.
- Relațiile sunt complicate; fără nicio îndoială, adesea ne vom întreba „De ce mama naibii doar nouă nu ne iese treaba asta cu relațiile?!“ – iar atunci avem nevoie să înlocuim autovictimizarea cu vocea autocompasiunii – „Da, este un moment greu, dar toți oamenii au dificultăți în plan relațional!“ Această trecere de la izolarea psihologică la normalizarea experienței și conectarea la condiția umană ne poate ajuta să ne găsim curajul și resursele pentru a merge mai departe.
Despre toate acestea și despre multe altele vă invit să vorbim în cadrul celui mai recent curs online pe care l-am lansat de curând. #MINDFULNESS: exerciții de curaj, compasiune, conectare este un curs video cu patru lecții, adaptat după cartea mea, Mindfulness urban, și aduce explicații suplimentare și nenumărate exerciții practice (menite să ne îmbunătățească relația cu propria persoană și cu cei care fac parte din viața noastră).
Nu va fi o experiență tocmai simplă pentru că lucrăm mult cu emoțiile dificile, cu amintirile și experiențele dureroase, dar împreună ne va fi mai ușor și… depunem tot acest efort pentru vindecarea noastră sufletească și pentru viitorul psihologic al copiilor care vor duce mai departe sănătatea sau boala noastră.
Vă aștept în spațiul online pentru a ne conecta în siguranță și a descoperi curajul, compasiunea și conectarea!
P.S.: Și de ce ați face asta acum, înainte de sărbători? Pentru că atunci când nu mai „muncim“, nu suntem nici în vacanțe și trăim în vremuri de pandemie, fiecare dintre noi poate scoate la suprafață ce-i mai urât sau mai frumos din universul său interior. Când frica și anxietatea devin copleșitoare, ne putem transforma în versiunea noastră cea mai rea ori cea mai bună. Iar în astfel de momente, dacă nu suntem prezenți într-o manieră conștientă (mindful), mecanismele noastre defensive se activează și luptăm ca oamenii preistorici. Dar nu e cazul să ne mai fie teamă de noi atunci când apar emoțiile dificile; putem alege să rămânem umani, curajoși, empatici și, mai presus de orice, să ne purtăm ca niște aliați, nu inamici, în călătoria vieții.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
