Zilele acestea, în multe familii, se dezbate tema începutului sau a revenirii la grădiniță sau școală. Nu este mereu un subiect de bucurie, dar în mod cert este bine ca părinții să dețină câțiva ași în mânecă, pentru a gestiona cât mai bine situația. În acest sens, am stat de vorbă cu Alina Uricec, psiholog clinician și psihoterapeut format în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie (AMPP). Alina ne-a oferit multe explicații utile și sugestii prin care putem proteja relația cu copilul atunci când acesta trece printr-o schimbare.
Cum îi putem ajuta pe copii să se pregătească pentru începutul școlii sau al grădiniței?
Mersul la grădiniță reprezintă, pentru mulți părinți, „prima mare plecare de acasă“ a copilului și lăsarea în grija altcuiva. Este probabil pentru prima dată când copilul trebuie să facă față unei separări pe o perioadă lungă de timp, într-un spațiu nou, alături de adulți pe care nu-i cunoaște. Ceea ce cu siguranță va fi însoțit de disconfort pentru toți copiii. Nivelul de disconfort depinde de particularitățile fiecărui copil, de experiențele anterioare de socializare și de modul în care adulții din viața lui gestionează această tranziție. Un copil va fi pregătit pentru grădiniță atunci când adulții din viața lui (și aici, de cele mai multe ori, este vorba de mamă) percep pozitiv această schimbare; când, cu toate îngrijorările, temerile și întrebările, au suficientă deschidere, curiozitate și încredere că acest pas din viața copilului îi va fi benefic. Plecarea la grădiniță a copiilor implică o ajustare a rolului de părinte și un transfer de încredere către alți adulți – educatorii. Acestea sunt primele două premise pentru reușita acomodării la grădiniță.
Cum este recomandat să procedăm: stăm pe culoarele grădiniței și așteptăm să se liniștească copilul sau este mai indicat să-l lăsăm în grija educatoarelor și să ne vedem de programul nostru?
Răspunsul la această întrebare e mai nuanțat. Sunt susținătoarea unei adaptări blânde la grădiniță, fără ca asta să însemne săptămâni petrecute în clasă, alături de copil sau pe culoarele grădiniței. Riscul în acest caz este ca cel mic să asocieze mersul la grădiniță cu prezența mea și, ulterior, despărțirea să fie și mai grea.
Aminteam despre acel transfer de încredere de la părinte la educator fără de care orice adaptare e puțin probabil să fie de succes. Când părintele nu are încredere în educator, copilul va simți incertitudinea și o va manifesta. Statul pe holuri al unui părinte anxios nu face decât să crească anxietatea copilului. La început, atunci când introduc copilul în mediul nou, este OK să petrec puțin timp cu el, să mă vadă interacționând cu educatoarea și să simtă încrederea pe care eu, ca părinte, o transmit față de celălalt adult. Apoi îi reamintesc că părintele va pleca și va veni după câtva timp să-l ia. Acest timp poate fi mai mic în primele zile, apoi poate crește, pe măsură ce copilul nostru simte din ce în ce mai puțin disconfort. Văzând că părinții pleacă, dar întotdeauna revin să-l ia, copilul învață că relația de atașament se păstrează și atunci când părinții nu sunt prezenți fizic și că există și alți adulți care-l pot susține, atunci când îi e greu.
Așadar, nici nu stau pe culoarele grădiniței să trag cu urechea, nici nu-mi las copilul fără să mă intereseze ce se întâmplă. Las spațiu, pentru ca cel mic să creeze o relație cu educatorul dar, în primele zile sau săptămâni, rămân aproape astfel încât să pot urmări reacțiile și comportamentele copilului. Chiar dacă copilul meu se desparte cu dificultate de mine dimineața, dacă observ că, la finalul zilei, este vesel și povestește cu plăcere despre experiența grădiniței, dacă își menține rutinele de masă și somn, pot concluziona că experiența lui este una bună.
Ce facem dacă, după câteva zile de mers la școală, copilul spune că vrea să se întoarcă la grădiniță?
Primul lucru este să aplicăm tehnica oglindirii: „Aud că ai vrea tare mult să te reîntorci la grădiniță, așa e?“. Apoi, am putea întreba dacă mai are și alte gânduri legate de asta, pentru a afla motivele din spatele dorinței sale: „Ai mai vrea să-mi mai spui și altceva?“. Și aici s-ar putea să auzim de la copilul nostru că i se pare greu să se trezească atât de devreme dimineața, că nu-i place pentru că nu se mai poate juca atât de mult, că nu-i plac unii colegi sau doamna învățătoare, că îi e dor de educatoare și de colegii de la grădiniță etc. Următorul pas este să oglindim din nou ce auzim și să validăm trăirea copilului nostru: „Of, puiul meu, îmi dau seama că ți-e tare greu. Pot înțelege că, în acest moment, nu prea-ți place să mergi la școală“.
După care empatizăm și-l ajutăm să înțeleagă ce simte: „Îmi imaginez că simți tristețe pentru că te-ai despărțit de colegii de la grădiniță și de doamna educatoare, așa este?“. Putem verifica dacă resimte și anxietate legată de noul context: „Și, uneori, școlile, pentru că sunt așa mari și sunt atât de mulți copiii, pot părea chiar un loc înfricoșător. Oare ți-e și teamă de ceva?“. Un alt pas este să normalizăm trăirea copilului și să-l ajutăm să înțeleagă că schimbarea este o parte normală a vieții și că, deși poate fi provocatoare la început, aduce și oportunități noi: „Știi, o să-ți spun un secret! Toți oamenii, mari sau mici, atunci când schimbă ceva important în viața lor, trăiesc sentimente de tristețe și teamă. Și eu, când am schimbat serviciul, am simțit la fel – am fost tristă că m-am despărțit de foștii colegi și eram un pic anxioasă că nu știam cum va fi noul loc și cum o să mă înțeleg cu noii colegi. Dar apoi, după puțin timp, a început să-mi placă, pentru că făceam lucruri foarte interesante și pentru că mi-am cunoscut noii colegi care au fost foarte simpatici“.
După ce am parcurs acest proces de conectare cu copilul, putem să redirecționăm discuția și să găsim împreună câteva aspecte pozitive pe care le-a experimentat la școală. Putem să-i reamintim de alte schimbări care au avut loc în viața lui și pe care le-a gestionat cu succes, să-l încurajăm să-și dezvolte relații cu noii colegi și să participe la activitățile din cadrul școlii. Totodată, este recomandat să discutați cu învățătoarea/învățătorul, pentru a obține o perspectivă mai amplă asupra modului în care se desfășoară școala pentru el și să colaborați astfel încât să susțineți împreună acest proces de tranziție. Dacă situația persistă și copilul continuă să manifeste dorința de a se întoarce la grădiniță, ar putea fi util să căutați sprijinul unui psiholog sau al consilierului școlar.
Cât de importante sunt rutinele de despărțire și de întâlnire în diada părinte-copil?
Rutina de despărțire și întâlnire se leagă de sistemul de atașament, de cum mă desprind și cum mă re-conectez cu cei dragi. Dacă stăm să ne gândim, ne dăm seama că aceste rutine sunt importante și pentru noi, oamenii mari. În relația de cuplu, tuturor ne oferă confort emoțional și siguranță momentul de conectare de dinaintea plecării (o îmbrățișare, un sărut, cuvinte calde) și momentul de re-conectare la (re)venirea în spațiul comun. Când asta nu se întâmplă, resimțim deconectare și nesiguranță în relație. Pentru copii, înseamnă același lucru și chiar mai mult la vârste mici. Despărțirea este momentul în care las copilul să plece, să iasă în afara casei, să meargă în explorare, iar rutina de despărțire este un indicator al acestui lucru, dar și al faptului că părintele va fi acolo, atunci când el se va întoarce. Acest moment marchează permanenta disponibilitate a părintelui ori a familiei de a-și reprimi copilul. Pentru copii, explorarea înseamnă creștere și învățare, dar pentru ca ei să poată crește și învăța, au nevoie să știe că noi îi așteptăm acolo unde ne-au lăsat. Iar acest lucru este valabil inclusiv la vârsta adolescenței.
La revenirea acasă, exprimarea bucuriei și a entuziasmului părintelui – „Ce bine-mi pare să te văd!“, „Ce dor mi-a fost de tine!“ (versus „Cum a fost azi?“, „Ce-ai făcut la școală?“) contribuie în mod direct la formarea convingerilor copilului că este o persoană valoroasă și demnă de a fi iubită. Acesta este mesajul pe care-l va internaliza și care va avea impact direct asupra încrederii în sine.
Care sunt cele mai importante trei mesaje pe care este bine să le primească copilul care merge pentru prima dată la grădiniță?
℗PUBLICITATE
Aici o să dau un răspuns scurt: „Te iubesc!“; „Ești în siguranță cu doamna educatoare și cu ceilalți copii!“; „O să vin să te iau!“.
Dar cel care începe pentru prima dată școala?
„Te iubesc!“ rămâne și aici un mesaj principal. De fapt, cred că sunt cele două cuvinte pe care copiii noștri ar trebui să le audă de la noi toată viața. În afara de asta, când un copil începe școala, este esențial să primească mesaje care să-i consolideze încrederea în sine, adaptabilitatea și dorința de a afla lucruri noi și de a explora. Așadar, i-aș transmite copilului meu că școala e un loc în care poate afla o mulțime de lucruri noi și unde își poate face prieteni, că e în regulă să nu știe unele lucruri și că e important să pună întrebări și să ceară ajutor. L-aș asigura că este în regulă dacă îi este greu și că o să fiu lângă el, oricând are nevoie.
La ce să fim atenți, din punct de vedre psihologic, dacă copilul din familia noastră întră în clasa a V-a?
Începutul clasei a V-a marchează o nouă tranziție în viața copilului, cu provocări și oportunități specifice. Gimnaziul este un loc complex pentru un adolescent care a părăsit de puțin timp copilăria. În creierul adolescenților este acum o adevărată revoluție, iar toate schimbările care apar la nivel neuro-biologic îi fac pe copiii noștri aflați la această vârstă mai emotivi, mai sensibili la stres, mai puțini capabili să-și gestioneze propriile emoții și mai predispuși să se angajeze în comportamente periculoase. Toate acestea într-un context de învățare nou, în care e nevoie să dezvolte relații cu mai mulți adulți (profesorii), fiecare cu cerințe diferite și cu personalități și modalități de transmitere a informației diferite.
În această perioadă, pentru noi, ca părinți, cel mai important este să ne păstrăm calmul. Apoi, e important să ne asigurăm că adolescenții noștri își păstrează rutine sănătoase de somn, masă și interacțiune cu ecranele. Cel mai probabil, limitele care vin pe aceste paliere vor fi întâmpinate cu crize de furie, uși trântite, ironii și datul ochilor peste cap. Și asta e ceva cât se poate de normal. Pentru sinele în schimbare al adolescentului, nevoia de intimitate și de independență e foarte importantă. Respectă asta, fără însă să renunți la a monitoriza unde este, cu cine și când se întoarce acasă. Aspectele care ne pot ridica semne de întrebare în această perioadă sunt retragerea socială, consum excesiv de ecrane, rutine destabilizate (somn prea mult sau prea puțin), creșteri sau scăderi semnificative în greutate, anxietate ridicată.
Adolescenții care trec acum în clasa a VIII-a sau a XI-a mai au nevoie de suportul emoțional al părinților în ceea ce privește școala?
Cu siguranță, da. Anii de final de gimnaziu și final de liceu sunt marcați de examene și, pentru mulți elevi, vin cu mare presiune și cu teama de eșec, care poate lua multe forme: de a dezamăgi părinții și profesorii, de a nu intra la liceul dorit, de a se bloca în timpul examenului.
Mesajul pe care e bine să-l transmitem copiilor noștri este că vom fi alături de ei necondiționat și că vom găsi împreună soluții pentru orice va apărea. Ei trebuie să știe că sunt importanți pentru noi și că-i apreciem, dincolo de rolul de elev și de rezultatele obținute, că anxietatea este normală în astfel de momente și să le oferim spațiu și un mediu sigur, în care să vină să vorbească despre trăirile și gândurile lor.
Pentru tine ca părinte, ce este cel mai dificil atunci când vine vorba despre reînceperea grădiniței?
Este deja al treilea an al fetiței mele la grădiniță și nu mai resimt o dificultate legat de asta. Ce m-a ajutat foarte mult, la început, a fost faptul că am rezonat mult cu valorile și principiile educaționale ale persoanelor în grija căreia am lăsat-o. Am căutat un loc în care să știu că va primi multă căldură, dar și structură, știind că am un copil căruia îi place să împingă limitele, dar care, în același timp, are mare nevoie de ele pentru a crește sănătos din punct de vedere psihologic. N-am știut dacă a fost alegerea corectă, asta mi-a spus ea mai târziu, când a ales să rămână la program lung după doar o săptămână de grădiniță (asta în timp ce eu mă pregătisem ca tranziția să dureze cel puțin o lună). Ce mă ajută acum e să văd că așteaptă cu nerăbdare începutul grădiniței și revederea cu colegii.
Care este cartea de parenting care te-a ajutat cel mai mult în procesul de integrare a despărțirilor periodice (mersul la grădiniță sau la bunici) dintre tine și fetița ta?
Cărțile care pe mine m-au ajutat cel mai mult în primii ani de viață de părinte au fost Inteligența parentală a lui Daniel J. Siegel și Tina Payne Bryson și Confesiunile unei mame imperfecte. Cum îți transformă copiii viața de Harriet Lerner. Dacă ar fi însă acum să recomand o carte care să susțină părinții în procesul de acomodare la grădiniță, pe lângă cele două, ar fi și Grădinița pentru totdeauna a Mirei Loghin.
Citește și:
- Cum să regândim pregătirea pentru grădiniță. Cinci recomandări din psihologia preșcolarului
- Merită să-i forțăm pe copii să citească și să scrie de la grădiniță? Răspunsul studiilor clinice este în mod clar – Nu!
- Bullying-ul se învață de acasă: trei soluții pentru gestionarea conflictelor între copiii de grădiniță
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
