În fiecare zi de miercuri, avem pe Pagina de Psihologie, câte un interviu (im)perfect, (in)discret și (in)vulnerabil cu oameni care îndrăznesc să ne vorbească despre ei înșiși într-o altă lumină. Oameni care renunță la filtrele psihologice și la photoshopul sufletesc, îndrăznind să se arate pentru câteva secunde fără nicio armură – doar cu o tentă de umor și o porție sănătoasă de sinceritate.
Invitatul din această săptămână, a seriei de interviuri #Ce Nu Vreau Să Știe Lumea Despre Mine, este Ana Baniciu. Fiica celebrului cântăreț Mircea Baniciu, Ana este una dintre cele mai discrete prezențe din showbiz. A ajuns în lumina reflectoarelor odată cu serialul „Pariu cu viața“ și a continuat să-și clădească un nume pe propriul drum. Îndrăgostită de muzică și crescută într-o familie de muzicieni, și-a dorit de mică să se remarce în plan artistic – și a reușit, prin talent și muncă asiduă. Despre ce înseamnă succesul și eșecul, atunci când ai un nume care te obligă să-l ajungi, dacă nu chiar și să-l depășești, dar și despre ce nu vrea să știe lumea despre ea, în interviul de mai jos.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
View this post on Instagram
Cine este Ana Baniciu, în offline?
Este o fată normală, care visează, muncește și iubește viața la maximum. Are zile bune și zile mai puțin bune, își iubește mult prietenii și este într-o evoluție continuă.
Te-a ajutat în carieră numele Baniciu sau mereu ai fost comparată cu tatăl tău?
M-a și ajutat, dar m-a și încurcat uneori! Oamenii care judecă după aparențe au crezut că majoritatea lucrurilor dobândite de mine în ultimii ani sunt datorită numelui și, din cauza asta, am fost nevoită să muncesc mai mult, ca să demonstrez că nu numele este cel care m-a ridicat, ci munca mea – depusă de când eram mică! Mă mândresc cu numele ăsta și respect enorm munca tatălui meu… Încerc să nu stric nimic!
Care este modalitatea prin care depășești momentele mai puțin bune?
Am învățat să mă autoevaluez… să mă cunosc mai bine și să îmi dau seama unde greșesc sau de ce am momente când nu sunt bine! Cred foarte mult în energii și în Univers, citesc despre asta, mă uit la tot felul de documentare și cred că toate momentele astea mai puțin bune sunt parte din drum, așa că e bine dacă le transformi într-un motiv de evoluție personală.
Ai traversat vreo perioadă depresivă?
Am avut și mai am momente în care cad… e normal. Dar cred că știu să țin sub control latura asta și aștept să treacă.
Cu ce persoană publică ai vrea să te blochezi în lift?
Cu Will Smith… Cred că ne-am distra și aș afla extrem de multe lucruri interesante de la el. Plus că nu m-ar lăsa să intru în panică…
Te-ai sărutat vreodată cu o persoană de același sex?
Nu, dar nu este timpul trecut!
Cum gestionezi hate-ul din online?
Acum ceva ani, când mă loveam de acest hate gratuit, mă consumam destul de mult și mă simțeam jignită! De ceva vreme însă, efectiv nu îmi mai pasă, sunt păreri gratuite, majoritatea venind din partea unor oameni care nici măcar nu își asumă personalitatea, punându-și tot felul de poze false. Mă gândesc la ei și le doresc liniște și iubire în viața lor de zi cu zi…
Ce crezi că nu știe lumea despre tine, dar ți-ar plăcea să afle?
Am încercat să fiu extrem de transparentă cu oamenii care mă urmăresc și cred că cei care sunt alături de mine știu cum sunt – și nu pentru că m-ar cunoaște personal, ci pentru că ei simt omul, iar eu îmi dau seama de asta din comportamentul celor cu care am ocazia să mă întâlnesc.
Cu ce parte a corpului tău te mândrești?
Mă mândresc cu faptul că mă simt bine în pielea mea. Contrar aparențelor, cred că ochii sunt atuul meu.
Ai încercat vreodată „sexting“?
Da! E interesant, dar cred că a trecut perioada aia!
Care este cea mai trăsnită propunere primită de la fanii tăi?
Primesc tot felul de propuneri indecente pe contul meu de Instagram… Am primit chiar și cereri în căsătorie! Ce să zic?… Mă amuz!
Care este plăcerea ta vinovată?
Statul de vorbă cu prietenii mei! De când m-am mutat în casă nouă, îmi place să le și gătesc, apoi să îi văd cum sunt toți încântați și fericiți! Îmi place foarte mult și liniștea – să stau cu mine, cu gândurile mele, și să mă uit la documentare.
Dacă mâine ar fi sfârșitul lumii, care ar fi ultimul lucru pe care l-ai face?
Aș sta alături de familia mea și de ceilalți oameni dragi și le-aș spune că îi iubesc și că le mulțumesc pentru tot!