Skip to content

Este absolventă a unui master la Oxford Brookes University, conduce campanii de marketing pentru țări francofone, este cofondatoarea comunității online Omuleți vorbăreți, autoarea cărții Și cu bona cine stă?, soție și mamă. După cum bine se observă, joacă multe roluri pe scena vieții, însă o face cu multă dexteritate, calm și iubire. Despre pasiunea de a scrie, despre mariajul cu o persoană publică, despre parenting, dar și despre vulnerabilități am discutat pe șleau cu Ana Silvia Nicolai, protagonista interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine de pe paginadepsihologie.ro.

Ești autoarea cărții „Și cu bona cine stă?“. Cum a venit ideea de a scrie o carte și cu ce emoții ai pornit atunci când ai început să așterni cuvintele pe hârtie?

Le povesteam prietenelor mele, colegelor de birou, prietenilor de familie toate peripețiile prin care trecem în încercarea disperată de a găsi o bonă. Reacțiile variau, de la hohote de râs la furie sau dezamăgire, dar niciodată nu am rămas fără un feedback puternic din partea lor. Aveam, deci, ce povesti, dar nu mă puteam exclude din aceste relatări, la fel cum nu-i puteam exclude nici pe Bogdan, pe Nicholas, pe socrii sau pe părinții mei, așa că a trebuit să mă conving că merită să pun intimitatea unei familii întregi în locul cel mai puțin intim din câte există: o carte. Gândul că sunt atât de multe mame care, ca și mine, au nevoie de ajutor a fost declicul. El mi-a dat puterea să pun acest roman mai presus de mine și să îl duc până la capăt.

Care este gândul care te împinge de la spate să ai elanul cuvenit pentru o zi productivă?

Să le dau copiilor mei un exemplu pozitiv. Asta mă motivează cel mai tare. Ce poate fi mai frumos și mai chinuitor?

Cum balansați cariera și rolul de părinți ai doi copii care sunt la vârsta la care au nevoie de atenția voastră constantă?

Împărțim ceasul ca pe feliile de pizza. Felia asta e pentru mine, asta e pentru tine, asta e pentru scris, cealaltă pentru zoom-uri, pentru filmări etc, dar, indiferent ce ingrediente pui pe fiecare felie, toate conțin aluat și mozzarella, adică Nicholas și Anais. Nu există și nici nu vrem să existe timp fără ei. Dacă într-un anumit moment al zilei nu suntem lângă ei, cu siguranță suntem conectați prin telefon.

Într-o lume supraexpusă, cât de dificil este să păstrezi discreția familiei?

De când oricine are un smartphone poate fi cine vrea, oamenii au devenit mai interesați să arate cine sunt ei, decât de ce fac ceilalți. Astăzi, nici dacă ești o divă absolută nu te mai aleargă paparazzi pe motociclete. Dacă vrei să fii în centrul unui scandal, ți-l faci cu mâna ta, te pozezi și trimiți fotografiile pe adresa redacției, cu tot cu text. Nu te obligă nimeni să arăți nimic. Este alegerea fiecăruia cât și ce dorește să împartă cu ceilalți. Eu, una, chiar dacă nu pot trăi fără net, am ales să nu trăiesc pe net. 

Cum a luat naștere proiectul „Omuleți vorbăreți“ și ce planuri aveți, în acest sens?

Proiectul s-a născut când Nicholas, băiețelul nostru, a început să vorbească și să spună o mulțime de lucruri amuzante. Eu sau Bogdan postam câte o perlă de-ale lui, iar ceilalți părinți își aminteau, ca la un concurs de bancuri, de perlele spuse de copiii lor pe aceeași temă. Așa a apărut ideea unui grup în care să ne împărtășim lucrurile amuzante spuse de cei mici. A fost o idee frumoasă în care eu și Bogdan am crezut din prima clipă, o idee care s-a transformat, în scurt timp, în cea mai veselă comunitate online de părinți. Suntem deja vreo 50.000 de părinți tineri, ai căror copii sunt la vârsta celui mai sincer și mai savuros umor, cel involuntar. Nu avem planuri mărețe. Preferăm să facem lucruri mici, multe și dese, care să țină comunitatea antrenată.

Cât de solicitant poate fi mariajul cu o persoană publică?

Bogdan este un soț minunat și un tată perfect. Pune mereu familia pe primul loc și, de aceea, faptul că este o persoană publică nu pune o presiune suplimentară.

℗PUBLICITATE



Care sunt rutinele voastre de conectare?

Nu știu. Nu avem o rutină. Asta iubesc cel mai mult la Bogdan, că nu lasă zilele să semene între ele.

Când ai purtat, ultima oară, un dialog sincer cu copilul tău interior și ce i-ai spus?

Chiar acum port dialogul, dacă tot mi-am amintit. Îmi spun să am mai mare încredere în mine și să nu-mi fie teamă să visez, nici să duc la îndeplinire tot ce am visat frumos.

Care este cea mai importantă lecție de viață dobândită de la părinții tăi?

Să cer mereu mai mult de la mine.

Cum este relația ta cu frații tăi, care au vârste apropiate de ale copiilor tăi?

Este o relație specială, foarte frumoasă, dar nu este o relație obișnuită frate-soră, pentru că între noi sunt 26 de ani și vreo 120 km, câți sunt de la București la Sinaia. Însă, sunt extrem de apropiați de Nicholas si de Anais. Au vârste apropiate și cresc împreună, pentru că se întâlnesc foarte des.

Care este acel vis al tău la care lucrezi pentru a-l transforma în realitate?

Îmi doresc foarte mult să existe o ecranizare a romanului Și cu bona cine stă?.

Cartea „Cum să bagi depresia în depresie“, de James Withey, este bestseller la Pagina de Psihologie, iar curiozitatea mea este: cum te raportezi la latura emoțională a oamenilor din jur: acționezi (atunci când cineva pare că are nevoie de ajutor), sau lași lucrurile să își urmeze parcursul firesc (de teama de a nu fi intruzivă)?

Este excelent titlul cărții − trebuie să o citesc! Eu sunt genul de persoană care, dacă observă că cineva are nevoie de ajutor, intervine, chiar cu riscul de a fi intruzivă. Sunt genul care se implică. Luptăm împreună până când, ori ajungem amândoi în depresie, ori devenim noi depresia depresiei. Ori la bal, ori la spital, dar niciodată confuză între cele două. 

Te-ai gândit vreodată să emigrezi, alături de familie?

Am trăit câțiva ani în UK, unde am făcut o parte din studii. Aș fi putut rămâne acolo, când nu aveam încă propria familie în România, dar nu am fost tentată nici măcar atunci. Dimpotrivă, grija mea cea mai mare era să nu ajung să mă simt ca o străină în propria țară, motiv pentru care veneam acasă cât de des puteam. Am trăit mereu cu impresia că, dacă pleci, ajungi să fii străin și acolo, și aici.

Ce simți că te limitează, la cum funcționează societatea actuală?

Exista întotdeauna loc de mai bine. Aș vrea, ca orice român, școli și spitale moderne și măcar o autostradă ca în vest, dar România mi-a oferit absolut tot ce am și îi sunt recunoscătoare. O accept așa cum este, pentru că până și răul parcă e mai bun când e românesc. 

Ce te face să dai unfollow unei persoane?

Nu știu. Simplul fapt că nu mi-a dat follow? [râde]

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0