Frica face parte din natura umană. Una dintre emoțiile primare, a fost, este și rămâne în noi, pentru că rolul său este unul foarte important, și anume susținerea supraviețuirii speciei umane. Ne aflăm astăzi aici pentru că strămoșii noștri au avut un nas fin pentru pericolele din mediul extern și au luat măsuri de prevenire sau de eliminare a acestor amenințări.
Toți avem frici, mai mari sau mai mici. Unora le este frică de insecte, tarantule și alte specii. Altora le este frică de înălțime, de întuneric sau de apă. Iar nu puțini sunt cei care, pe fondul traumelor suferite, le este frică de conexiune, de intimitate, de iubire. Altfel spus, vorbim despre frica de viață. Și iată cum ia naștere o societate traumatizată.
Însă ce te faci atunci când te afli în fața unui pericol iminent, așa cum poate fi un război sau o catastrofă?
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Când balonul se sparge…
Atunci când vorbim despre asemenea tragedii, oamenii își dau seama că, de fapt, până la acel moment, au trăit într-un balon protejat. Însă, în fața tragediei, frica te poate paraliza inițial, după care poate apărea cel mai simplu sentiment ce se cere a fi exprimat, și anume mânia.
Spun „cel mai simplu de exprimat“, deoarece greutatea constă în manifestarea suferinței mai profunde, a jalei, a rănii cumplite, cu toată durerea aferentă. Or, peste această etapă, toată lumea este tentată să sară și să-i opună rezistență.
Freud spunea că nici o emoție nu este mai puțin de dorit decât neliniștea, pentru că ea sosește și refuză să plece. După evenimente tragice, incertitudinea și lipsa de siguranță devin parte din viața cotidiană.
Deși în momentul terorii frica este un aliat de nădejde, pentru că pune în mișcare sistemul hormonal care reacționează după modul „luptă sau fugi“, devine provocator atunci când amenințările nu dispar. Într-un astfel de scenariu, frica adoptă o spirală descendentă, așa cum se poate observa în cazul copiilor care nu pot scăpa de violență și abuzuri.
Neuroștiința fricii
Suntem cu toții de acord asupra faptului că există frontiere ale cunoașterii abia născute și încă neexplorate. Una dintre aceste zone noi este neuroștiința, studiul creierului.
Conform lui Evan Gordon, principiul fundamental organizator al creierului este cel al răspunsului de tip risc-recompensă. De cinci ori pe secundă, la nivel inconștient, creierul scanează mediul din jur și se întreabă: este sigur aici sau este periculos?
Evident, creierul preferă răspunsul legat de siguranță, deoarece astfel poate opera la cel mai sofisticat nivel. Într-o astfel de stare de siguranță, oamenii presupun automat că ceilalți au intenții pozitive și ajung să folosească inteligența colectivă. Acest lucru îi face să se simtă motivați să meargă mai departe, având capacitatea de a gestiona ambiguitățile.
În caz contrar, atunci când creierul sesizează un pericol, creierul intră în starea de „luptă sau fugi“, ceea ce unii numesc „deturnarea amigdalei“ (eliberarea hormonilor de stres). Într-un context de acest gen, oamenii devin suspicioși, mai puțin capabili să-și folosească partea conștientă a creierului (neocortexul) și, metaforic, se retrag. Cu alte cuvinte, când nu suntem siguri în legătură cu o situație, o vom trata automat ca nesigură și vom începe să ne retragem.
Să înțelegem mai bine frica
Există simptome diferite în anatomia fricii, în funcție de faza de neliniște în care te afli și de reacțiile individuale la acea frică:
Șoc și amorțeală sau starea de negare. Mintea are abilitatea extraordinară de a se proteja de suferință prin disociere. Astfel, mintea reușește să se amorțească doar pentru o vreme, până când energiile blocate ale mâniei, fricii și tristeții vor reuși să-și facă drum spre suprafață. Dacă vei alege în continuare să rămâi amorțit, lumea ta interioară se va comprima. Problema comprimării interioare este aceea că răpește oamenilor libertatea de a trăi prin reducerea forței vitale și prin restrângerea oricăror reacții emoționale. Este ca și cum, din punct de vedere emoțional, ai fi un zombie.
Neajutorare și amorțeală. După ce trece șocul inițial, din psihismul uman erupe un torent emoțional, care te lasă fără apărare în fața propriei frici. Acest lucru conduce la vulnerabilitate, ceea ce este nu numai sănătos, ci și un act de curaj, după Brené Brown. Din momentul în care te simți vulnerabil, nu mai ești izolat nici față de tine însuți, nici față de ceilalți. Totuși, atunci când starea de vulnerabilitate se prelungește, sentimentul neajutorării poate produce teamă, iar o parte din tine poate redobândi din nou controlul, astfel încât să evite alunecarea în atacul de panică.
Panică. Dacă redobândirea controlului nu este posibilă, atunci următoarea fază este panica. Ceea ce se întâmplă, de fapt, este că emoția fricii inundă psihismul, rupând toate barierele de protecție, iar această experiență este de-a dreptul înfricoșătoare. Astfel de experiențe durează puțin, deoarece sistemul minte-trup este adaptat să restabilească echilibrul prin orice mijloace.
Însă, oricât de acut s-ar manifesta în exterior, panica nu este apogeul gravității crizei, ci dimpotrivă: punctul de vârf este dat de starea de calm absolut ca sursă de curaj.
Mânia. Vorbim despre o emoție primară, însă, în lumea fricii, aceasta este un mecanism secundar de apărare. De ce devin oamenii mânioși? Pentru că se simt incapabili să-și stăpânească sentimentele de neputință. A-ți exterioriza mânia este util, pe de-o parte, pentru că-ți redă senzația de control asupra propriei persoane și, pe de altă parte, pentru că-ți redirecționează emoțiile spre exterior.
Neliniștea. Aici vorbim despre o frică cronicizată, de tipul aceleia care te trezește noaptea și lovește fără avertizare în fiecare zi. E ca și cum ai trăi o groază fără nume. O poți seda cu medicație, dar asta nu înseamnă vindecare, ci doar o amorțire temporară și chiar supărătoare pentru emoțiile pe care ți le dorești tranchilizate. Acest lucru va determina o erupere a acestora și mai violentă, odată ce efectul sedativelor va dispărea. Neliniștea nu are legătură cu evenimente exterioare actuale, ci cu evenimente traumatice interiorizate și memorate.
Depresia. Baza depresiei constă în frică și neliniște, un soi de durere îndreptată împotriva sinelui. Dacă privești depresia fără judecată, aceasta reprezintă frontul suprem pe care se dă lupta împotriva fricii, o ultimă linie de apărare înainte de a abandona total. E ca și cum mintea caută un refugiu prin reducerea tuturor activităților și asigurarea doar a activităților ce sunt suficiente pentru supraviețuire. E ca și cum ai da volumul trăirilor interioare la minimum, ca și cum ai fugi de Viață.
Ce poți face?
Indiferent de faza în care se află o persoană, frica poate fi eliberată, vorbind liber și clar despre cum se simte în corpul și în mintea ta. Este foarte important să recunoști frica privind-o ca pe o senzație corporală. Localizeaz-o în corp sau pe lângă corp și ascultă ce mesaj are pentru tine. Care e misiunea sa? De ce anume încearcă să te protejeze?
Întâmpină-ți frica cu înțelegere și compasiune, dându-i voie să se exprime, să se deblocheze și să se elibereze. Și, cel mai important, ai încredere în proces și în tine.
Permite-ți să te simți în siguranță în interiorul tău prin găsirea unei spațiu sigur și liniștit. Te-ar ajuta dacă ai permite cuiva de încredere să te însoțească în acest proces. Dintr-un astfel de loc interior, procesul vindecării se întâmplă pur și simplu autentic.
Bibliografie:
Deepak Chopra, Vindecarea sufletului de frică și suferință, Ed. For You, 2002
Citește și: