Cunoaștem zicala „Prietenul la nevoie se cunoaște“, ale cărei substraturi subliniază, cu mare precizie, fundamentele amiciției. Legătura dintre oamenii care au valori, principii, idei și percepții comune este una dintre cele mai complexe experiențe ce se pot crea. Dar timpul și situațiile-limită sunt factorii care cern o prietenie. Așa ajungem ca, de-a lungul timpului, să nu mai putem spune că avem foarte mulți prieteni, ci mai degrabă cunoștințe, în ciuda îndemnului venit din social media, de a folosi cuvântul „prieten“, chiar dacă nu ne cunoaștem în viața reală.
Societatea, vremurile și diversele contexte ne fac să devenim mai restrictivi, atunci când vorbim despre relațiile care ne leagă de alți oameni, ba chiar să ne raportăm la acestea cât se poate de pragmatic. Majoritatea adulților afirmă că numărul lor de prieteni reali, pe care se pot baza la orice oră din zi și din noapte, se numără pe degetele de la o mână. Și, totuși, ce anume ne face să ne îndepărtăm unii de ceilalți și, mai ales, când anume începem să facem distincția între „prieteni“ și „amici“?
Ce se întâmplă într-o prietenie?
Nu de puține ori, auzim că nu există legături de prietenie sinceră între un bărbat și o femeie, dacă între aceștia nu se simte și o atracție sexuală. Sau că drumurile se despart, atunci când între oameni intervine rivalitatea. Nu știm clar ce se destramă, de fapt, în noi – dacă este doar ideea de competitivitate sau dacă ne desparte evoluția diferită de-a celuilalt. Însă ceea ce știm cu siguranță este că testăm legăturile dintre noi, atunci când ne lovim de o greutate. Fie că ne despărțim de un iubit sau o iubită, fie că nu ne mai înțelegem cu părinții sau nu ne mai regăsim în viețile noastre, apelăm de obicei la cel mai bun prieten, pe umărul căruia (ne) plângem. Și iată că, vrem sau nu, intrăm în rolul confidentului (în care înțelept ar fi să ascultăm, lăsând interlocutorul să se descarce).
Ceea ce nu realizăm, totuși, este că – până și într-o relație de prietenie – este vorba despre doi oameni. Lumina reflectoarelor trebuie să cadă pe fiecare în parte, ca într-un dans.
Acapararea discuției vreme îndelungată, cu un subiect ce ne privește doar pe noi înșine și deloc sau prea puțin pe ființa care ne este alături, nu face altceva decât s-o îndepărteze, deoarece insistența interminabilă poate deveni insurmontabilă. Obiectiv vorbind, merită interiorizat gândul că „expunerea continuă a situației conjugale negative în fața unui prieten nu înseamnă că realitatea este întocmai, ci că avem de-a face doar un scenariu subiectiv“, care nu este sănătos a fi îngurgitat de un interlocutor – după cum subliniază terapeuta Anna Poss (Chicago) pentru Huffington Post.
Totodată, faptul că mereu și mereu ascultați povești despre problemele de cuplu ale unui prieten poate fi dăunător atât pentru relația voastră de amiciție, cât și pentru relația sa de cuplu – potrivit lui Poss. De asemenea, indicat ar fi ca fiecare să se întrebe dacă un prieten poate „respira“ atmosfera poluată pe care vrea să i-o transmită, atunci când își ventilează exclusiv problemele personale. Și putem face o astfel de evaluare a interacțiunii dintre noi printr-un calcul simplu, în funcție de timpul alocat și de efectele discuției despre relația de iubire în care se află celălalt: dacă acesta e în mod repetat subiectul predominant de discuții, dacă mai disecați și alte teme ale vieții cotidiene, dacă apucați să vorbiți și voi despre propria viață și dacă sfaturile pe care i le-ați dat celuilalt au fost luate în calcul sau nu.
Are relație de prietenie reguli? Se pare că da!
Un aspect pe care terapeuta Anna Poss îl consideră sănătos este trasarea unor limite, chiar dacă vorbim de prietenii informale – cu accent pe punerea interlocutorului în rolul personajului negativ, în scopul de a vedea lucrurile și din perspectiva celuilalt, chiar dacă (sau, mai ales, fiindcă) nu cunoaștem tabloul complet.
℗PUBLICITATE
De asemenea, un lucru bun pe care îl mai putem face pentru un prieten aflat în nevoie din punct de vedere emoțional, este să-l îndreptăm spre un specialist. Poss insistă asupra faptului că este firesc să-i dăm de înțeles celui care ni se confesează că suntem doar amicul sau amica sa, dar nu și terapeutul, și că acesta din urmă e cel care deține toate pârghiile necesare pentru a-l ajuta în situația dată.
Psihoterapeutul Nicole O-Pries (de la Virginia Affirming Counseling din Richmond, Virginia) îndeamnă la discutarea problemelor în cuplu, și nu în fața unui amic – deoarece, în situația din urmă, s-ar face un deserviciu însăși relației de cuplu.
Deseori, atunci când aflăm despre diverse situații petrecute între doi parteneri de cuplu, avem tendința de a judeca, a da sfaturi, ba chiar de a instiga la un anumit comportament. Însă specialiștii ne îndeamnă să rezistăm tentației de a da sfaturi, dacă nu ni se solicită ajutorul.
Psihoterapeuta relațională Caroline Madden (Los Angeles) a declarat pentru Verily Magazine că e recomandat „să nu-i încurajăm să se despartă, chiar dacă asta ne spune prietenul că intenționează sau am tras noi concluzia că asta ar vrea să facă, fiindcă ceva care nouă ni se pare de bun-simț poate însemna o presiune prea mare pentru celălalt“.
Prietenul la nevoie se cunoaște
Merită precizat că multe dintre persoanele ce trăiesc în relații nesănătoase refuză să ceară ajutor – din varii motive. Uneori, cei doi (sau măcar unul) sunt atât de implicați în relația respectivă, încât își oferă nenumărate circumstanțe atenuante, deoarece nu realizează care-i soluția. Este important de știut că, dacă avem o astfel de persoană în preajma noastră, e imperios necesar să îi creăm un spațiu confortabil în relația de prietenie pe care o avem împreună, arătându-i că ne pasă și că îi suntem alături.
Prietenia se bazează, de fapt, pe „podurile“ pe care le clădim între noi. Iar când suntem constructori, e bine să nu uităm că acele poduri trebuie să aibă o structură solidă, fiindcă – fără niciun pilon de susținere – ele se vor prăbuși. Înainte de a ne da cu părerea, înțelept ar fi să învățăm să ascultăm, să trecem prin filtrul propriu cele auzite și (poate, cel mai important aspect) să nu judecăm pe nimeni. E ușor să comentezi de pe marginea terenului, când nu e destinul tău în joc și, în special, dacă nu vezi toate elementele ce compun adevăratul tablou.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
