Într-o lume în care relațiile par tot mai complicate și conexiunile reale tot mai rare, indisponibilitatea emoțională a devenit o temă recurentă în cabinetul de terapie. Ne atrag oamenii care nu sunt cu adevărat prezenți, ne luptăm cu sentimentul de respingere sau abandon, iar uneori descoperim că și noi, la rândul nostru, avem dificultăți în a rămâne disponibili emoțional. Pentru a aduce mai multă claritate asupra acestui fenomen – atât de subtil, dar cu efecte profunde, am stat de vorbă cu psihoterapeuta Anca Pavel. Cu o vastă experiență în lucrul cu dinamica relațională, atașamentul și trauma, Anca ne-a vorbit despre cum se manifestă indisponibilitatea emoțională, ce impact are aceasta asupra relațiilor și cum o putem aborda în mod conștient. Totodată, ne-a dezvăluit detalii despre noul ei curs, dedicat acestui subiect – un program de explorare ghidată, destinat celor care vor să înțeleagă mai bine tiparele relaționale în care se află și să învețe cum să cultive conexiuni mai sănătoase, cu ceilalți și cu sine.
Anca, începem cu o întrebare-cheie: cum ai defini, în termeni simpli, dar clari, indisponibilitatea emoțională? Ce înseamnă ea din punct de vedere relațional și cum se manifestă, de obicei, în viața de zi cu zi?
Indisponibilitatea emoțională este, simplu spus, dificultatea de a fi prezent emoțional într-o relație. Te poți afla fizic lângă celălalt, dar emoțional să fii departe. Ești acolo, dar nu cu totul. Eviți apropierea autentică, simți disconfort în fața vulnerabilității, ai tendința de a minimiza sau de a ignora nevoile emoționale – ale celuilalt, dar adesea și ale tale. O fațetă esențială a indisponibilității emoționale este și cea față de propria persoană: atunci când nu te conectezi nici măcar cu ceea ce simți tu. Când te grăbești să treci peste emoțiile tale, să le ignori, să le „rezolvi“ rapid sau să le înăbuși. Când eviți contactul cu durerea ta, cu fricile tale, cu nevoile reale. Este o formă subtilă, dar profundă, de auto-abandon emoțional și este adesea rădăcina pentru lipsa de disponibilitate și în relațiile cu ceilalți. În viața de zi cu zi, se vede în felul în care reacționăm la apropiere, în tendința de a evita conflictele, în nevoia de control sau în relațiile în care ne simțim mereu „cu un picior pe frână“.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Care sunt cele mai frecvente mituri sau confuzii legate de acest concept? Ce nu este indisponibilitatea emoțională, deși adesea este confundată cu ea?
Unul dintre cele mai frecvente mituri este acela că o persoană indisponibilă emoțional „nu iubește“ sau „nu simte nimic“. În realitate, mulți oameni indisponibili emoțional simt profund, doar că nu știu cum să-și exprime sentimentele, nici cum să le gestioneze sau să le integreze într-o relație. A iubi și a fi capabil să trăiești intimitatea emoțională sunt două lucruri diferite. Se mai confundă deseori indisponibilitatea emoțională cu introversia. Doar că a fi interiorizat sau mai rezervat nu înseamnă că nu poți crea conexiuni autentice. Mulți introvertiți au o viață emoțională bogată și relații foarte profunde, doar că exprimarea vine în ritmul lor.
Altă idee greșită este că indisponibilitatea e o trăsătură fixă, de neschimbat – „așa sunt eu“. De fapt, adesea e doar un mecanism de protecție format devreme, în contexte în care vulnerabilitatea nu era sigură. Ceva învățat care poate fi, cu răbdare, conștientizat și schimbat. Și poate cel mai periculos mit este că lipsa de apropiere emoțională e „normală“ într-o relație, mai ales după o anumită perioadă. Dar o relație sănătoasă nu înseamnă perfecțiune emoțională, ci prezență, interes și disponibilitatea de a rămâne în contact real cu celălalt.
În noul tău curs menționezi că indisponibilitatea emoțională poate fi „o mască a rănilor vechi“. Cum se leagă trecutul nostru de felul în care ne deschidem (sau nu) emoțional în relațiile adulte?
Da, în cursul De ce iubim, dar nu ne conectăm explic că indisponibilitatea emoțională nu apare din senin, ci își are rădăcinile în trecutul nostru, mai ales în copilărie și în adolescență. Dacă în acea perioadă n-am avut parte de siguranță emoțională, am învățat, foarte devreme, fie că vulnerabilitatea este periculoasă, fie că iubirea vine și pleacă și, prin urmare, trebuie să luptăm pentru ea. De aici pornește totul. Fie ne închidem, ne detașăm, ne controlăm emoțiile cu strictețe, ca să nu mai depindem emoțional de nimeni, fie devenim hipervigilenți în relații și, doar de frica abandonului, ne legăm de celălalt și rămânem în legături dezechilibrate.
Cum își poate da seama cineva că are alături un partener indisponibil emoțional? Există semne timpurii sau tipare subtile, care ar putea fi recunoscute?
Da, sunt câteva semnale care apar devreme: partenerul evită conversațiile emoționale, pare fugar când vine vorba de angajamente, se închide în momente tensionate sau îți respinge nevoile emoționale. Îți oferă „firimituri“ de apropiere, dar apoi se retrage brusc. Simți că doar tu ești cel care face eforturi pentru conexiune, în timp ce el/ea trage frâna exact când lucrurile devin mai profunde. Acestea nu sunt simple coincidențe sau „toane“ trecătoare. Sunt indicii importante care arată un tipar. Este esențial să nu le ignori sau să le explici mereu în favoarea celuilalt. Pune în cuvinte ce observi. Spune: „Simt că te îndepărtezi când încerc să mă apropii de tine“. Uneori, simplul fapt de a numi ceea ce se vede clarifică mai mult decât o mie de analize. Asta nu înseamnă să forțezi relația, ci să aduci realitatea în discuție, cu onestitate și grijă.
Ce se întâmplă în interiorul persoanei indisponibile emoțional? Vorbim despre frică, apărare, lipsă de conștientizare? Ce poveste ascunde acest mecanism?
Adesea vorbim despre o mare frică: frica de a fi rănit, de a pierde controlul, de a fi respins, de a nu fi suficient. Dar e și o lipsă de conștientizare. Mulți nu-și dau seama că funcționează pe pilot automat, evitând emoțiile pentru că, în trecut, asta i-a ajutat să supraviețuiască. În interiorul unei persoane indisponibile emoțional, nu e un gol, e o agitație tăcută, un amestec de frică și confuzie cu mecanisme de protecție învățate demult.
Indisponibilitatea nu este despre răceală sau nepăsare, ci despre o poveste nespusă. Despre cineva care a învățat, poate foarte devreme, că nu e în siguranță să simtă sau să depindă de altcineva. Și acum, chiar dacă își dorește apropiere, corpul și mintea trag frâna, pentru că asta e singura formă de siguranță pe care o cunosc.
℗PUBLICITATE
Există o formă de indisponibilitate emoțională „funcțională“? Adică e posibil să ne retragem emoțional temporar dintr-un instinct de protecție sănătos?
Da, se întâmplă. Uneori, când suntem copleșiți, e firesc să avem momente de retragere. Nu e o problemă să ai nevoie de spațiu. Diferența stă între un răspuns temporar și un tipar cronic. Indisponibilitatea funcțională poate fi un mod sănătos de reglare, cu condiția să fie conștientă și să nu devină scutul prin care respingi apropierea.
Ce greșeli facem cel mai des când încercăm să ne conectăm cu cineva indisponibil emoțional?
Una dintre cele mai frecvente greșeli este că încercăm să „salvăm“ persoana indisponibilă emoțional. Credem că, dacă iubim suficient, dacă avem răbdare, dacă explicăm de o mie de ori, lucrurile se vor schimba. Investim tot mai mult, în timp ce celălalt rămâne închis, iar noi ne epuizăm emoțional. O altă greșeală este că ne ignorăm nevoile, ne coborâm standardele emoționale și începem să ne mulțumim cu foarte puțin, cu firimituri de prezență sau afecțiune, pe care le justificăm prin empatie excesivă: „are traume“, „nu știe altfel“. În timp, ajungem să ne pierdem pe noi în încercarea de a-l face pe celălalt să rămână.
Mai există și tendința de a lua personal lipsa de disponibilitate a celuilalt, ca și cum e vina noastră că nu se deschide. În realitate, indisponibilitatea emoțională spune mult mai multe despre trecutul persoanei respective decât despre valoarea noastră. Uneori, cea mai mare formă de iubire e aceea de a ne retrage dintr-o relație în care celălalt nu e dispus (sau nu poate) să fie prezent cu adevărat.
Dacă recunoaștem aceste tendințe în noi înșine, cum începem procesul de vindecare și deschidere emoțională? Ne poți împărtăși câțiva primi pași conștienți?
Procesul începe cu sinceritate față de tine însuți: „Îmi e greu să fiu prezent emoțional. Mi-e teamă să simt sau să fiu văzut“. Cu această luciditate blândă începe vindecarea.
Apoi, urmează observarea reacțiilor: când te închizi, când te încordezi, când vrei să fugi sau să te agăți. Fără să te grăbești să schimbi. Doar conștientizează. Un alt pas este curajul de a rămâne prezent în momente mici: să spui ce simți, chiar dacă e inconfortabil. Sau să stai cu o emoție, fără să o ascunzi imediat sub glume, explicații sau tăcere. Și poate cel mai important: nu încerca să faci totul singur. Vindecarea are nevoie de spații în care nu trebuie să te protejezi tot timpul: fie în terapie fie în relații, unde e loc pentru vulnerabilitate. În conversații unde nu trebuie să te prefaci că „ești bine“.
Care este rolul noului tău curs în lucrul cu indisponibilitatea emoțională? Cum susține parcurgerea acestui curs reconectarea cu sine și cu ceilalți?
Cursul a fost creat tocmai pentru a oferi un spațiu sigur și clar, în care oamenii să înțeleagă ce se ascunde în spatele indisponibilității emoționale, fie că o recunosc la ei, fie în relațiile lor. Rolul lui este de a aduce conștientizare, dar și multă compasiune față de propriile mecanisme de apărare. Pentru că, de multe ori, ne judecăm pentru ce simțim sau nu simțim, fără să știm că reacțiile noastre au rădăcini adânci în relațiile timpurii, în stilul de atașament, în lipsa unor modele sănătoase. Cursul oferă nu doar explicații, ci și instrumente practice – întrebări, exerciții, teme de reflecție – care te ajută să te reconectezi cu tine, să înțelegi ce ai nevoie cu adevărat și cum să fii prezent emoțional în relații, fără să te pierzi pe tine. L-am conceput ca pe un drum spre apropierea de sine, de emoții, de relații mai sănătoase. Și e gândit să fie blând, clar și cu pași concreți. Nu ca o presiune, ci ca o invitație la reconectare.
Și, în final, Anca, ce mesaj le-ai transmite celor care se simt blocați în relații în care „nu se simt văzuți“ sau trăiesc sentimentul de „a fi lângă cineva, dar totuși singuri“?
Le-aș spune, cu toată blândețea, că acel gol pe care-l simt lângă un partener indisponibil emoțional nu este închipuit. E real și dureros. Și chiar dacă există explicații – traume, frici, un trecut greu al celuilalt – nu înseamnă că trebuie să rămână acolo, să se anuleze sau să încerce să-l vindece. E firesc să înțelegi de unde vine indisponibilitatea cuiva, dar înțelegerea nu trebuie să devină o formă de auto-abandon. Indiferent cât de mult îl iubești sau cât de multă empatie ai, vindecarea celuilalt nu este responsabilitatea ta. Și nici nu stă în puterea ta. Ce stă însă în puterea ta este să te întorci spre tine, să-ți asculți nevoile și să-ți dai voie să cauți o relație în care apropierea nu doare. O relație în care nu e nevoie să convingi pe cineva să fie prezent, ci în care ești întâmpinat așa cum ești. Uneori, drumul spre tine începe tocmai atunci când încetezi să mai salvezi pe altcineva.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
