Este unul dintre cei mai apreciați creatori de conținut. Este familistă convinsă, perfecționistă, curioasă, curajoasă și predominant extrovertă. Nu se sfiește să-și arate imperfecțiunile în social media și nici eșecurile pe care le are. Crede în firescul relațiilor și în relațiile de lungă durată. Despre tot ce înseamnă această meserie, despre emoții, concurența în domeniu și nu numai, am discutat în rândurile interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine cu Andra Oprea.
Cum ai descrie-o pe Andra Oprea?
Am scris și am șters de multe ori, până când să rămână asta aici pentru că, ori de câte ori mi-ar fi adresată această întrebare, mi-e greu să răspund la fel. Sunt mai multe într-un singur om, sunt un copil câteodată, alteori sunt plină de înțelepciunea unui om matur și trecut prin multe încercări. Câteodată debordez de fericire, alteori sunt nemulțumirea și tristețea, în persoană. Andra tinde spre perfecționism în timp ce-și dă seama că greșelile sunt cele care ne fac să fim ceea ce suntem. Sunt o soție care are noroc de-un partener perfect! Și un veșnic copil, pentru părinții mei.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Ce faci atunci când ceva nu-ți iese?
Trebuie să recunosc: mă enervez foarte rău! Sunt zodie de foc, ce să-mi faci?! Mă enervez și apoi încerc să fac doi pași înapoi, să privesc din exterior toata problema. Încerc, în același timp, într-un proces continuu, să mă detașez rapid de stările negative și să rezolv totul cu calm și la rece. Sunt pe drumul ăsta.
Dacă ai fi pentru o zi bărbat, ce ai vrea să experimentezi?
Doamne, mereu am zis că bărbații au așa o sarcină grea cu noi, femeile. Așa că aș vrea să văd cum ne percep ei, la ce se gândesc și ce înțeleg când ne văd bosumflate din „niciun motiv“, ce au în cap când răspundem la întrebarea „unde vrei să mergem?“ cu „n-am nicio preferință, unde vrei tu“ și apoi nu ne convine ce-au ales. Uite, nu cred că ar fi o idee rea dacă am putea face schimb, la un moment dat, și ne-am pune fiecare în pielea celuilalt. Cred că multe lucruri s-ar rezolva.
Care este relația ta cu telefonul mobil?
Una foarte apropiată și nu în sensul bun. Însă, reușesc o dată la ceva timp, să nu interacționez cu nimic din ce înseamnă tehnologie. Se întâmplă câteva zile pe an, iar detox-ul acesta este absolut minunat.
Cum îți îmblânzești emoțiile, atunci când ele sunt copleșitoare?
De cele mai multe ori, mă refugiez în orice înseamnă natură. De la o plimbare prin parc la o drumeție, la un asfințit sau la sunetul mării.
Cum gestionezi hate-ul din online?
Aș zice că nu foarte bine, în sensul în care încă îi mai ofer din energia mea. Am sentimentul că trebuie să răspund, să sancționez, să clarific sau să pun la punct, iar asta nu cred că este tocmai calea corectă. Cel mai ok ar fi să îl ignor. Încerc să fac asta și să mă educ în fiecare zi, în acest sens.
Cât de mult contează aspectul fizic pentru mediul online?
Vrei un răspuns corect sau unul adevărat? Cred că aspectul fizic plăcut contează mult oricât de incluzivi și politically corect vrem să fim. Întotdeauna o față frumoasă va fi mai plăcută, un corp armonios va fi mai privit, tinerețea va fi mai apreciată și tot așa. Nu pot să nu remarc însă cum lucrurile se mai schimbă și că este posibil ca peisajul să se mai diversifice, odată cu trecerea anilor.
Cine este centura ta de siguranță?
Îmi place că m-ai întrebat „cine“ și nu „ce“. Clar, Matei, soțul meu.
Ce sfat le-ai da femeilor care au un nivel de încredere scăzut în ele însele?
Să-și găsească cel puțin un punct forte (cu siguranță au mai multe, însă necesită puțin timp și antrenament să le găsești) și acesta să fie cel mai de preț lucru pe care trebuie să se bazeze: un zâmbet frumos poate să schimbe multe, un tonus excelent poate să facă diferența, un umor extraordinar este molipsitor, un păr frumos sau niște ochi la fel sunt dezarmanți și tot așa.
Ce faci atunci când ai o jumătate de oră liberă?
Beau o cafea sau ies în parc, depinde de cât de repede trebuie sa reintru în ceea ce făceam.
Ce contează mai mult: ce postăm sau ce trăim?
Dar oare nu și ceea ce trăim postam sau invers? Aș zice că amândouă. Ceea ce postăm se naște din ceea ce trăim și ceea ce trăim se concretizează într-o formă frumoasă pe social media.
Cum ai descrie meseria de content creator unei persoane mai în vârstă?
Uite, bunico, e la fel ca la școală: cel mai frumos desen este afișat pe holul liceului, cel mai bun eseu e publicat în revistă, cea mai impresionantă pictură este pusă într-o galerie de artă. Oamenii vin, se uita la ele, le apreciază. Cam asta și cu un creator de conținut: cele mai frumoase creații sunt puse pe Instagram, Facebook, TikTok, Blog, sunt apreciate, plăcute și cumpărate de alții.
Ce ai vrea să nu te mai întrebe oamenii niciodată?
Nu am niciun subiect tabu.
Cum arată ultimul gest tandru făcut partenerului de viață?
De la începutul zilei și până la finalul ei, avem multe gesturi tandre. Locuim în aceeași casă 24 din 24 și încă nu ne-am scos ochii. Să știi că atingerile tandre fac minuni.
Care este acel obicei pe care tu îl consideri normal, dar ceilalți, ciudat?
Primul care îmi trece prin minte este acela că nu suntem separați cu banii, ci îi avem pe toți într-un coș comun. Asta este considerat ciudat, în zilele noastre.