Skip to content

O figură emblematică pentru generația anilor ’90, însă la fel de actuală și de fresh și în prezent. A debutat ca jumătatea brunetă a trupei André, care a fost un fenomen în adevăratul sens al cuvântului. Timpul a trecut, a urmat o carieră solo, a devenit soție și mamă, dar a revenit și în trupa André, alături de buna sa prietenă, Andreea Bălan. Recent, a făcut parte din distribuția show-ului Ferma, de la ProTV. Despre sinceritate, neîmpliniri, regrete și planuri de viitor și-a deschis sufletul Andreea Antonescu în interviul #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine de pe paginadepsihologie.ro.

La mai bine de douăzeci de ani de la lansare, cum te-ai descrie într-un hashtag?

#AndreeaAntonescu

Cât de intensă este nevoia ta de a-ți controla partenerul?

Nu am simțit vreodată nevoia de a-mi controla partenerul. Îmi amintesc că eram tânără, undeva pe la nouăsprezece ani, și i-am verificat telefonul iubitului meu prima și singura dată. A fost pe principiul „caută și vei găsi“, dar m-a făcut să înțeleg că doar cine își va dori să fie lângă mine va reuși să facă asta. Dacă stau și-l constrâng și am anumite ambiții, o să plece cât se poate de rapid. Nici mie nu mi-ar plăcea să fiu controlată; într-o relație este vorba despre comunicare, prietenie, încredere și respectarea spațiului intim.

Eu așa simt că am reușit să funcționez în cele două relații importante pe care le-am avut (cinci, respectiv paisprezece ani). Nu s-a pus nicio secundă problema de a controla. 

https://www.instagram.com/p/CJenJrJsNHf/

Care este acel comportament (obicei, tic) al tău care te deranjează cel mai tare?

Cred că este un tic, anume că îmi mușc buza foarte des. Tocmai din acest motiv, am și o denivelare, să-i spunem, a buzei. Dar nu îmi dau seama niciodată. Slavă cerului că nu-mi mănânc unghiile! [râde]

Ce ți-a fost cel mai greu atunci când te-ai despărțit de tatăl copilului tău?

Nu știu dacă mi-a fost greu în momentul în care am luat hotărârea separării, deoarece jumătate din timp mi-l petreceam în România și, în plus, am continuat să vorbesc cu Traian. Fiind aici mai mult singură, deciziile le luam eu. Nu cred că mi-a lipsit nimic anume. 

Ai discutat cu părinții tăi, în adolescență, despre educația sexuală?

Era un subiect tabu în generația mea. Cu siguranță nu am fost singura cu care nu s-a dezbătut subiectul. Nu mi-am permis niciodată să îmi întreb părinții, dar nici ei nu au avut intenția de a-l deschide cu mine. Mi se părea un subiect rușinos și interzis, așa că nu l-am discutat.

Clar nu a fost vina părinților mei, ci a fost perioada în care ei au trăit și crescut. 

Care este cel mai îndrăzneț vis al tău care încă nu a devenit realitate?

Visuri îndrăznețe am avut și le-am dus la capăt pe toate. Pe de altă parte, nu sunt genul de persoană care să-și facă planuri pe termen lung. Am învățat că nu este bine să îți faci planuri.

Cel mai îndrăzneț vis l-am împlinit – am început să cânt. Nu o să uit niciodată când eram mică și ascultam vinil la pick-up, precum cele cu Mirabela Dauer sau Angela Similea. Nici nu m-aș fi putut gândi că voi ajunge pe aceeași scenă cu ele. Când am reușit… am conștientizat că mi s-a îndeplinit un vis.

Evident, mai am visuri pentru Sienna. Dar este dreptul ei să trăiască și să-și construiască viața după cum își dorește.

https://www.instagram.com/p/CGpqYStBk7m/

Ce lecție ai învățat din show-ul „Ferma“?

Ferma pentru mine este și a fost o poveste frumoasă. A fost un moment în care m-am confruntat cu mine însămi, mi-am testat limitele din multe puncte de vedere și în primul rând, psihic. Totodată, mi-am confirmat niște lucruri: când nu este locul meu, să nu mă bag în anumite discuții sau situații. Pe de altă parte, să respect deciziile altora fără a avea intenția de a interveni în hotărârile lor. Dacă cineva îmi cere părerea, o voi oferi de fiecare dată! [râde]

Mă bucur că mi-am dat seama că sunt rezistentă psihic și că, în ciuda oboselii și a stresului, am reușit să rămân rațională și să fiu bine eu cu mine însămi, să nu reacționez într-un mod în care în viața de zi cu zi nu aș fi făcut-o. 

Mi-am depășit niște limite pe care nu aș fi crezut că le pot depăși deoarece nu aș fi ajuns în astfel de situații. 

Am ieșit mai puternică, mai încrezătoare în mine și mai mulțumită văzând reacțiile oamenilor din social media. Cei care mă urmăresc m-au încurajat în mod direct și m-au ajutat să fiu mai împăcată cu mine și să realizez că împărțim aceleași valori.

https://www.instagram.com/p/CIygSqdBeLK/

Te-ai sărutat cu o persoană de același sex?

Să considerăm că tăcerea este un răspuns! [râde]

Care este relația ta din prezent cu Andreea Bălan?

Relația mea cu Andreea este una foarte bună, ținând cont de faptul că, în primul rând, lucrăm împreună pentru proiectul André, iar, în al doilea rând, am devenit mult mai mature. Avem subiecte comune de discuții, mergem într-o direcție comună din punctul de vedere al gândirii, fetițele noastre se înțeleg foarte bine. Privind în urmă, am fost lângă ea de fiecare dată când a avut nevoie de mine și ea lângă mine în orice situație mai dificilă. 

Trăgând o linie, realizez că suntem prietene, ba chiar mai mult, familie – ea fiind nașa fetiței mele. Suntem suficient de mature să ne purtăm ca două femei cerebrale, ca două mămici care, pe lângă faptul că au pasiunea comună, au și fetițele care se înțeleg atât de bine. 

℗PUBLICITATE



https://www.instagram.com/p/CGNhvvfBp8l/

Ce „ingredient“ special ar trebui să aibă un partener pentru a putea fi compatibil cu tine?

Dintotdeauna mi-am dorit o persoană puțin mai puternică decât mine. Deși sunt o femeie puternică, îmi doresc acel umăr pe care să mă pot așeza și care să mă înțeleagă ca om, înainte de toate. 

Mi-ar plăcea să fie o persoană amuzantă și haioasă, având în vedere că eu sunt mai mult rațională și nu am un simț al umorului foarte dezvoltat. [râde]

Ai fost vreodată la psiholog?

Da, am fost la terapie timp de patru ani. Când a murit tatăl meu, nu îmi mai găseam rostul pe pământ. Aveam nevoie de ajutor! Nu îmi mai era bine în pielea mea.

Am avut norocul să găsesc o doamnă psiholog care m-a făcut să mă nasc pentru a doua oară. M-a ajutat să îmi rezolv toate problemele copilăriei și adolescenței. 

Iar acum îmi este foarte bine. Din când în când, simt nevoia să mă întorc la cărțile mele de autoeducare. Dar aș recomanda oricui terapia [râde]! E frumos să pui capul pe pernă și să adormi instant, să îți găsești părțile pozitive și mai puțin bune, să lucrezi la ceea ce simți că nu îți place la tine. 

Nu ne-am născut perfecți, dar putem lucra! 

Ce faci atunci când lucrurile nu-ți ies așa cum îți dorești?

Consider că nimic nu este întâmplător. Sunt o persoană ambițioasă și am luat-o de la capăt de foarte multe ori.

Nu forțez nota când ceva nu iese, mă gândesc că poate nu este pentru mine. Consider că Dumnezeu m-a ajutat foarte mult în viață. 

Dacă ne-am opri și am fi atenți la acele lucruri pe care le numim coincidențe, am realiza că anumite chestii chiar nu sunt pentru noi.

https://www.instagram.com/p/B8b-AzkB0r4/

Cum reacționezi când ești criticată de admiratori?

Nu consider că există critici în adevăratul sens al cuvântului. Mi-a plăcut să am lângă mine oameni care mi-au arătat ce aș putea lucra pentru a-mi depăși nivelul.

Mereu m-am comparat cu mine însămi, cât am evoluat, cât m-am maturizat, ce am învățat din alte lucruri, ce mi-a devenit lecție de viață. Îmi place să iau partea bună a lucrurilor și chiar dacă sunt anumite persoane rău voitoare, nu iau în calcul anumite păreri.

Dacă este ceva ce mă ajută să evoluez, mă gândesc că orice părere m-ar putea ajuta pe termen lung. 

Ai vreun regret?

Un singur episod din viața mea îl regret. Copil fiind, am crezut că plecarea de acasă este cea mai bună decizie la vârsta de optsprezece ani. Din păcate, nu pot da timpul înapoi. 

Este singurul subiect pe care nici acum nu-l pot discuta. Nu îmi găsesc cuvintele. 

Povestea cu tatăl meu m-a făcut să înțeleg că oamenii sunt cei mai importanți. Și că este important să le arătăm celor de lângă noi cât contează, să nu ne fie rușine să ne exprimăm sentimentele. Vine o zi când nu vom mai avea cui să le spunem. 

Cred că e bine să murim cu amintiri, nu cu vise.

https://www.instagram.com/p/CIFm3J9hSRK/

Ce mesaj ai vrea să le transmiți fanilor André?

Fanii André m-au susținut și mi-au dat încredere. Ei au făcut ca pasiunea vieții mele să se transforme în job, să spunem așa. Le sunt recunoscătoare pentru tot, pentru faptul că mi-au fost alături de la debut și până acum. 

Altfel, visul meu nu devenea realitate. Sunt conștientă de acest lucru în fiecare secundă a vieții mele. 

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0