Skip to content

Numele său nu mai are nevoie de nicio prezentare și, deși a fost, timp de 6 ani, fotograful oficial al celebrei reviste Vogue – Paris, în realitate, se dovedește a fi una dintre cele mai discrete persoane pe care le cunosc. Provine dintr-o familie de artiști care se exprimă prin fotografie, este sensibilă, diafană, dar cu o putere extraordinară de muncă și cu o dorință nestăvilită de a-și pune în aplicare visurile pe care le are. O admir de mulți ani și sunt extrem de recunoscătoare și de mândră că astăzi, Andreea Macri este protagonista interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine, pe paginadepsihologie.ro.

Cum te-ai descrie, dacă ai vedea o fotografie cu tine?

Am foarte puține fotografii cu mine. Nu mă pot descrie obiectiv uitându-mă la ele, pentru că știu că în spatele fiecărei fotografii este o dorință de a termina cât mai repede ședința foto.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Andreea Macri, fotograf român apreciat și recunoscut în străinătate, cu precădere. Ce le lipsește românilor în a recunoaște valorile proprii?

Nu știu să-ți răspund la această întrebare, știu că doar trebuie să nu generalizăm. Întotdeauna există un context, un istoric și un motiv în funcție de care oamenii reacționează într-un fel sau altul. Important este ce știm noi și cum ne simțim noi vizavi de realizările pe care le avem.

Provii dintr-o familie de artiști. Ți-ai încuraja copilul să meargă pe drumul ales de tine?

L-aș încuraja să meargă pe drumul pe care și-l dorește. Desigur, dacă ar coincide cu drumul ales de mine, i-aș povesti tot ceea ce am experimentat eu și ăsta este un plus. Mai departe însă sunt alegerile lui, dorințele lui, experiențele lui.

Cum sunt românii, prin lentila ta?

Nu mă gândesc niciodată la naționalitatea cuiva când îl fotografiez. Știu și înțeleg perfect că este foarte complicat pentru cineva să se lase fotografiat, mai ales când vorbim de persoane care nu au o meserie precum actor, model, prezentator. Ceea ce încerc eu să fac când fotografiez oameni este să am în primul rând o întâlnire cu ei la nivel uman, o întâlnire în care să lase frica de o parte și să încerce să fie cât mai relaxați și așa cum sunt ei în realitate, iar astfel fotografia făcută de mine rămâne mărturia acestei întâlniri. Consider că o fotografie este bună când personajul fotografiat ar vrea să ne mai întâlnim și să mai povestim după, la o cafea.

© Andreea Macri

Care este personalitatea pe care ai vrea să o fotografiezi?

Nu îmi doresc să fotografiez vreo personalitate anume. Îmi doresc să fotografiez oameni care au o relație cât mai relaxată cu ei și cu cei din jur și care au o armonie între ceea ce sunt și ceea ce vor să transmită. Pentru că indiferent cât de mult încerci să pari în alt fel decât ești, fotografia este și o radiografie exactă.

Astăzi, suntem cu toții deținătorii unui smartphone; drept urmare, suntem fotografi. Cât de ușor poate fi „imitată“ această meserie, acolo unde nu există background academic în acest sens?

Există oameni care au talent și ceva de transmis, cu unii rezonăm, cu alții nu, indiferent de uneltele pe care le folosesc sau backgroundul academic.

Unde vezi arta fotografică românească peste 10 ani?

Unde va fi și societatea noastră peste 10 ani.

Ce crezi că le lipsește românilor?

℗PUBLICITATE



Iar este o întrebare în care generalizăm. Cred că suntem trecuți prin foarte multe și cred că frica și-a pus amprenta cel mai rău asupra noastră. Cred că ar trebui să fim mai blânzi cu noi, să ne gândim mai mult la context, istorie și la de ce suntem într-un fel și nu în altul. Să facem lucruri care ne plac și în care credem pentru că așa considerăm, nu din frică sau ca să-i mulțumim pe alții sau numai pentru imagine.

Ai mers vreodată la psiholog?

Da.

Care dintre îngrijitorii (părinții, rudele, adulții) tăi te-au susținut cel mai mult de-a lungul vieții?

Toți cei din jurul meu și-au pus o amprentă asupra mea și în general cred că este valabil pentru orice persoană. Însă persoana care este și a fost permanent lângă mine este soțul meu, Radu.

Care este proiectul la care lucrezi în prezent?

Este o surpriză pe care nu aș vrea să o divulg, pentru că am o problemă cu deadline-ul când vine vorba de proiecte de suflet. Îmi doresc însă ca, odată lansată, inițiativa să atingă cât mai multă lume.

Cum ai vrea să te descrie copilul tău?

Aș vrea să nu îi fie teamă de mine și de câte ori are nevoie în anumite situații să știe că poate găsi un sprijin real în mine. Altfel, e bine să mă descrie fix cum simte.

© Andreea Macri

De unde te inspiri?

Cel mai mult din călătorii și din oamenii întâlniți în aceste călătorii. Mișcarea dintr-un punct în altul îmi dă energia și bucuria de a face lucruri.

Care este secretul unei căsnicii longevive?

La asta chiar că nu știu să-ți răspund. Umorul și răbdarea.

Ce film ne recomanzi, pentru o seară romantică?

Seinfeld, oricând.

© Photo credit: Ionuț Macri

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile stocate în cookie-uri sunt salvate în browserul tău și îndeplinesc funcții precum recunoașterea ta atunci când revii pe site și ajutarea echipei noastre să înțeleagă care secțiuni ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.