Andreea Runceanu este membră a cvartetului vocal-instrumental Amadeus. Deși poartă un nume cu greutate în industria muzicală, artista nu s-a sfiit niciodată de reacțiile celorlalți și și-a clădit un drum propriu. Este dedicată familiei și copiilor și, pe lângă scenă, a continuat să-și extindă ariile de interes, absolvind, de curând, Noble Manhattan Coaching, catalogată drept una dintre cele mai prestigioase școli din Marea Britanie.
Discretă atât cu viața personală, cât și cu cea profesională, artista ne-a lăsat să o „acompaniem“ în interviul de mai jos.
Ce te face să te dai jos din pat dimineața?
Am atât de multe motive… primul ar fi că sunt recunoscătoare că mă pot da jos din pat. Al doilea ar fi că iubesc lumina, începutul, sunetul, culoarea, viața, acțiunea.
Când traversezi o perioadă mai aglomerată, cum îți găsești echilibrul?
Caut momente în care să închid ușa după mine, să rămân un pic singură și să-mi fac ordine în gânduri. Vorbesc cu mine însămi, mă alin sau mă cert, după caz, și încerc să aflu ce e cel mai important pentru mine din tot iureșul de treburi.
Cum ar trebui să arate o seară romantică perfectă?
Trebuie să îndeplinească o singură condiție: să fie prezent omul pe care îl iubești și care te iubește. În rest, nu contează nimic altceva.
Ce-ți lipsește în prezent?
Mă fac că nu am timp să am grijă de mine, deși dacă aș prioritiza altfel tot ce am de făcut, aș avea și mă tot învârt în jurul nemulțumirii ăsteia. Amân să fac pași care ar duce undeva unde mi-ar fi tare bine.
Cum ești în rolul de părinte?
Sunt un părinte cald, ascult mult și încerc să îi înțeleg cât pot de mult. Sunt prea îngăduitoare de multe ori, iar partea mea înțelegătoare intră în conflict cu cealaltă, care știe că fără a-ți forța niște limite, fără durere și efort nu poți atinge niște idealuri. Încerc să le integrez pe amândouă, dar deocamdată bâjbâi.
Ce emoție negativă te încearcă cel mai des?
Vinovăția.
Care este acel comportament „dubios“ în cuplu de care nu ești mândră, dar pe care ți-e greu să îl schimbi?
Îmi este teribil de teamă să nu fie supărat pe mine sau să fac lucruri care poate ar fi bune pentru mine, dar pe el l-ar face să se simtă inconfortabil, iar câteodată exagerez. Mi-ar plăcea, probabil, să fiu o zână bună care face numai bine în jur. Lucru valabil doar în povești.
Cât contează pentru tine aspectul fizic?
℗PUBLICITATE
E o întrebare generală care include multe situații la care m-aș raporta, poate, diferit. Oamenii vin în felurite forme și culori, dar sufletul și mintea transcend materia. Aspectul fizic este ca thumbnail-ul unui video în online – îți dă o idee despre ce ar putea fi înăuntru, dar de cele mai multe ori e insuficient ca să îți faci o idee corectă. Acum, când avem atât de puțin timp la dispoziție, când întâlnim atât de mulți oameni, iar noi am devenit, din această cauză, atât de superficiali, cred că e firesc că a devenit important aspectul fizic. Ai la dispoziție o singură privire ca să spui cine ești, în așa fel încât omul din fața ta să se poată raporta corect la tine.
Ce te irită, în mod obsesiv, în mediul online?
Semidoctismul. Faptul că toată lumea se pricepe la lucruri la care nici cei care își dedică viața cercetării acelor lucruri nu spun așa apăsat că se pricep.
Ce ai vrea să schimbi la iubitul tău, pentru a fi complet mulțumită?
Ah, ce întrebare-capcană mai e și asta? [râde] Lăsând gluma la o parte, nu aș vrea să schimb nimic. Doar învățăm unul de la celălalt, creștem împreună, iar întâlnirea noastră nu e deloc întâmplătoare. Eu, artistă fiind, am nevoie de mai multă structură și organizare, el, sportiv fiind, are nevoie de mai multă flexibilitate, câteodată.
Cum este relația cu colegele tale din trupa Amadeus?
Avem o relație foarte bună, este o energie extrem de frumoasă. Știu că pare din cărți, dar chiar așa e: ne leagă enorm muzica pe care o facem. Este incredibil cum putem să ajungem la repetiție grăbite, obosite, iar în momentul în care începem să cântăm, suntem toate cu pielea zbârlită și ne uităm fericite una în ochii celeilalte.
Momentul în care ne aflăm este cel mai frumos în care a fost Amadeus vreodată. În octombrie, lansăm cel mai așteptat album Amadeus de către fanii noștri din toată lumea, apoi vom lansa un concert pe care l-am filmat în natură. Știu, chiar acum ne-a prins pandemia, dar avem răbdare ca lucrurile să intre, poate peste un an, într-un făgaș normal, iar noi să ne continuăm drumul pe care suntem.
Te-a ajutat sau, mai degrabă, te-a încurcat numele de familie în carieră?
Numele meu a fost amuleta mea norocoasă. Tot timpul am avut senzația că un strop din ADN-ul Mihaelei, fiind verișoara mea primară, curge și prin venele mele. A fost idolul meu, de mică, și am considerat-o o datorie de familie ca numele nostru să însemne ceva în lumea muzicală.
Dacă de mâine nu ai mai cânta, ce ai vrea să faci?
Uh, ce dureros sună. Mi-e greu să concep viața mea fără a mă exprima prin muzică. Probabil aș vorbi despre muzică așa, ca o moară stricată. Aș încerca să conving pe toată lumea, copii, tineri, bătrâni, să învețe să cânte la un instrument. Să ia bagheta asta fermecată și la îndemâna oricui – muzica – și să își dea acest cadou-minune. Este atât de simplu… Să se joace, să se bucure, să simtă, să se conecteze cu sinele lor prin muzică.
Ce informații apărute în presă la adresa ta te-au înfuriat cel mai tare?
Era o vreme în care oamenii nu puteau să pună cap la cap vioara cu muzica pentru tineri și considerau că suntem niște fete de pe stradă cu viori în mână. Era cumva și amuzant, dar în același timp, orice răutate gratuită făcea câte o mică rană. Am avut mult timp senzația că nu aparținem niciunui grup. Cei din Conservator ne renegau, că nu aveam, practic, voie să câștigăm bani așa tinere cu instrumentul, plus: cum să scoatem vioara din sala de concert și să o oferim în piață către oamenii „de rând“… era un sacrilegiu. Iar cei din lumea pop se uitau la noi ca la niște extratereștri, fiind prea complicate pentru ei.
Istoria ne-a ajutat, găsindu-ne locul într-o nișă internațională unde avem publicul nostru care ne adoră și care dă sens idealurilor pe care le avem și muncii pe care o depunem.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
