Într-un interviu recent acordat lui Husam Sam Asi (BBC), Anthony Hopkins vorbește despre valențele, esența și sensul vieții. El menționează, cu naturalețe, rolul pe care egoismul a ajuns să îl aibă, atunci când ne raportăm la propria persoană ca la centrul Universului. Actorul, în vârstă de 82 ani, se declară agnostic și susține că cea mai grea povară a umanității este certitudinea. Mai exact, a fi sigur de orice poate fi extrem de periculos, pentru că – potrivit lui Hopkins – marile dezastre s-au produs, de-a lungul timpului, tocmai din acest sentiment al autosuficienței și din faptul că oamenii nu-și pun întrebări asupra genezei personale, ci iau totul ca pe un dat. Sfatul său este să nu trăim o viață fără îndoieli (după cum ne îndeamnă religia, conform dictonului „Crede și nu cerceta“), să nu ne ducem existența în jurul ideii de unicitate personală și nici să nu trăim într-o bulă de „corectitudine politică“, de fake news și de ignoranță.
Iar toate aceste dezvăluiri vin în contradicție cu rolul pe care îl interpretează în filmul „Cei doi papi“ (unde joacă rolul Papei Benedict al XVI-lea) – Papa fiind simbolul moralității. De remarcat că rolul acesta se află în antiteză cu alte roluri mai vechi ale actorului (spre exemplu, cel din filmul „Hannibal“).
Hopkins vorbește în interviu și despre inteligența nativă care l-a ajutat să devină, din copilul introvertit, adultul care e astăzi; dar și despre faptul că toată „magia“ s-a întâmplat de la sine – pentru că, susține el, nu se consideră un atotștiutor. De asemenea, el subliniază ideea că viața ar trebui privită ca un vis. Și pune accent pe faptul că, indiferent de religia în care credem, în viață, trebuie să suportăm consecințele pentru toate acțiunile noastre. Totodată, el remarcă și că nu este un sfânt, dar poate fi un om mai bun, indiferent prin ce trece de-a lungul unei zile; iar asta putem face toți, dacă ne dorim să fim mai generoși.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Întoarcerea la acele valori fundamentale pe care merită să ne clădim existența e o lecție pe care numai oamenii cu o vastă experiență de viață o pot preda. Fiecare cuvânt al celebrului actor are în spate multiple substraturi, la care ar fi util să reflectăm.
Viața ne scoate mereu în cale diverse provocări, din care avem șansa de a desprinde multe lecții. Însă dacă nu suntem pregătiți să ni le însușim, riscăm să rămânem corigenți și să tot repetăm aceleași erori, până când reușim să trecem diverse „examene“. Mai mult decât atât, avem ocazia de a învăța în permanență din lecțiile altora, numai că asta presupune ca noi să fi ajuns deja la maturitatea necesară unui astfel de prag – atât cognitiv, cât și emoțional.
„Nebunul crede despre sine că e înțelept, iar înțeleptul crede despre sine că e nebun.“ Urmărește mai jos un inteviu de 7 minute plin de înțelepciune și de energie, ce conține lecții de viață și adevăruri esențiale.