Indiferent de vârstă, noi toți ne aflăm în căutarea unui „loc“ de siguranță. Mai exact, avem nevoie de un spațiu psihologic sau interpersonal în care să ne refugiem, în care să ne simțim, cu adevărat, înțeleși – atunci când ne întâlnim cu durerea vieții.
Durerea vieții, numită și durere existențială, o resimțim atunci când percepem un pericol real sau imaginar, când pierdem pe cineva, când suntem respinși sau umiliți de cineva, când jelim, când devenim însingurați, când ne credem neajutorați, când nu înțelegem ce se întâmplă cu noi, sau în orice altă situație complicată de viață.
Copii fiind, nu putem gestiona singuri durerea existențială a vieții. Avem nevoie ca părinții sau îngrijitorii să transforme spațiul dintre noi și ei, într-un loc de siguranță. Iar dacă acest spațiu nu este unul suficient de sigur, pentru a putea supraviețui, începem să ne respingem, să negăm, să evităm sau să controlăm emoțiile și sentimentele. În calitate de adulți, dacă nu suntem conștienți de „moștenirile“ aduse din copilărie și dacă nu învățăm să gestionăm durerea vieții într-un mod constructiv, ajungem să ne abandonăm pe noi înșine; dar la fel de abandonați se vor simți și copiii din viața noastră.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Principalele forme de autoabandon, în care ne implicăm ca adulți, sunt:
℗PUBLICITATE
- Refugierea în propria minte, trăind deconectați de corp, senzații, simțuri și emoții.
- Biciuirea de sine, prin crearea de gânduri de autocritică și de judecată, la adresa propriei persoane.
- Autovictimizarea, manifestată sub forma faptului că ne plângem de milă și credem tot ce ne spune vocea interioară negativă.
- Recurgem la abuz de substanțe sau de comportamente – consum de alcool sau alte droguri, devenim dependenți de muncă, tehnologie, shopping, sex etc.
- Îi facem, din nou și din nou, pe ceilalți responsabili de ceea ce simțim și trăim.
În astfel de situații, durerea existențială se transformă în suferință – din cauza autoabandonului în care ne implicăm (fără să fim conștienți). De reținut este și faptul că atunci când recurgem la strategiile descrise mai sus, sfârșim prin a ne sabota propria maturizare emoțională. Creșterea emoțională este un rezultat al confruntării disconfortului și provocărilor vieții. Pentru a nu cădea pradă acestor strategii și pentru a ne folosi de energia emoțiilor în direcția creșterii, respectiv a transformării, avem nevoie de un „loc“ de siguranță – unul în care să fim văzuți, auziți și simțiți.
Despre locul de siguranță, despre importanța relațiilor și despre de ce este atât de necesar ca cineva să ne înțeleagă, au povestit Mirela Retegan și Gáspár György, în cea mai recentă ediție din Antrenorul Părinților, pe frecvențele Radio Europa FM.
Întreaga emisiune este disponibilă mai jos:
Cartea dăruită cadou, din partea Paginii de Psihologie, unuia dintre ascultătorii fideli ai emisiunii este Știința atașamentului.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
