Skip to content

Mințim atunci când prezentăm un neadevăr ca fiind adevărat. Mai exact, atunci când alegem să distorsionăm realitatea. Și oricât de tare ne-am supăra pe copii sau pe adulții din jur, ni se întâmplă tuturor (adesea, fără să conștientizăm că facem asta). Uneori, suntem extrem de lezați de minciunile celorlalți, tocmai pentru că respingem, cu vehemență, această parte din noi și, prin lentila disocierii, ne imaginăm că noi suntem imaculații, iar ceilalți sunt păcătoșii. 

Până și replica prin care încercăm să-i prindem pe copii cu minciuna – „Dacă minți, îți va crește nasul precum lui Pinocchio!” – este tot o minciună.   

De ce mințim?

  • De regulă, mințim pentru a evita o avalanșă de consecințe negative și, astfel, încercăm să ne protejăm pe noi înșine sau pe cei din jur („Am întârziat cu acest proiect pentru că s-a îmbolnăvit copilul!“; „Copilul meu nu a fost niciodată agresiv!“ etc.) 
  • Avem și dăți în care o minciună ne ajută să scăpăm de niște situații jenante ori ne oferă șansa să ne bucurăm de niște privilegii („Jur că nu am depășit viteza, domnule polițist!“; „Nu mi-a plăcut de niciun fel să stau peste program, dar nu am avut de ales!“).
  • Alteori mințim pentru că nu știm cum să ne protejăm intimitatea sau cum să le punem limite semenilor noștri („Mă doare capul, nicio șansă de sex în seara asta!“, „Nu mai avem ciocolată, vom cumpăra mâine de la magazin!“).
  • Obișnuim să mințim și pentru a fi plăcuți de alți oameni sau pentru a câștiga empatia și compasiunea acestora („M-am gândit toată ziua la tine!“; „Nu pot trăi fără tine!“ etc.).
  • Există și minciuna prin omisiune sau minciuna ca formă de negare („Domnule doctor, eu nu fumez!“; „Cum să-mi facă una ca asta, când eu nu am trădat niciodată?!“).
  • Dar să nu uităm nici de minciunile ce au ca obiectiv dobândirea de putere și intenția de manipulare („Să nu ai încredere în nicio altă persoană, în afară de mine!“; „Toți ceilalți încearcă să ascundă adevărul, dar sursele mele nu mint!“).
  • Ori minciuna ca formă de automotivare sau ca strategie de supraviețuire („Mi-a prins atât de bine duritatea și strictețea părinților mei!“, „Am avut o copilărie perfectă!“; „Din relația cu mama și tata nu a lipsit nimic!“; „Eram copii, nu aveam nicio treabă sau responsabilitate!“).

În concluzie, toți mințim, uneori! Iar pentru a nu stârni o prea mare avalanșă de emoții dificile, oamenii folosesc concepte de genul „minciuna nobilă“ sau „minciuna albă“ – acestea fiind genul de neadevăruri așa-zis nevinovate. 

Psihologia punctează trei categorii de minciuni: 

℗PUBLICITATE



1. minciunile de ocazie;

2. minciunile compulsive (care devin un stil de viață);

3. minciunile patologice (cele prin care spunem un neadevăr pentru a ne avantaja pe noi și a-i dezavantaja pe alții). 

Despre minciună, despre trădare și despre energia eliberatoare pe care o trăim în corp atunci când ne recunoaștem neadevărurile, au vorbit Mirela Retegan și psihologul Gáspár György, la Antrenorul părinților, pe frecvențele Europa FM.

Unul dintre ascultătorii fideli a câștigat cartea Confesiunile unei mame imperfecte, de dr. Harriet Lerner. 

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0