Skip to content

Despărțirea sau divorțul reprezintă experiențe de viață dificile pentru părinți și, adesea, copleșitoare pentru copii. Fiecare membru din familie are nevoie să se adapteze schimbărilor pe care pierderea le induce; iar primii doi ani reprezintă, de multe ori, perioada cea mai complicată. 

Potrivit cercetărilor din psihologia relațiilor, unele probleme pot fi evitate, dacă ambii părinți sunt capabili să mențină contactul, regulat, cu copilul. Mai exact, copiii au nevoie să știe că și tații, nu doar mamele, rămân alături de ei cu inima și mintea. Pentru ca cei mici să se simtă înțeleși și susținuți de către părinți, este necesar ca aceștia să cunoască cât mai multe amănunte din viața copilului. În ciuda faptului că tații, adeseori, trăiesc departe de copiii lor, este esențial ca relația părinte-copil să nu aibă de suferit. 

Există studii internaționale, cum sunt cele de la Institutul Gottman, care ne arată că după divorț, tații ajung să aibă contacte tot mai rare cu copiii; iar odată cu asta, scade și influența lor asupra celor mici. 

℗PUBLICITATE



Ce pot face tații pentru a păstra relația cu copiii lor? 

  • Chiar și după divorț, relația dintre cei doi părinți merită văzută drept un parteneriat. Deciziile se iau împreună, iar accentul se pune pe binele copilului. 
  • Conștientizarea, recunoașterea, înțelegerea și validarea emoțiilor copilului sunt cheia către menținerea sănătății relaționale tată-copil. 
  • Respectarea limitelor stabilite de către mamă este esențială, ar fi un mare câștig dacă între părinți ar exista sprijin și respect reciproc. 
  • Tații nu ar trebui să-și folosească comunicarea și relaționarea cu copilul pentru a denigra mama acestuia. 
  • Acordul cu privire la pensia alimentară este o piatră de temelie, de aceea este important să fie o înțelegere onestă și corectă. Potrivit lui John Gottman, tații care-și plătesc la timp contribuția pentru creșterea copilului au mai multe șanse să petreacă timp cu cel mic. 
  • Timpul petrecut în diada tată-copil este important să includă activități cât mai firești – lectură, teme, cumpărături, sarcini gospodărești etc. Copiii nu au prea multe de câștigat dacă tații vor transforma întâlnirile cu ei într-o sărbătoare continuă. Sindromul „tăticului Disney“ este doar o dovadă a faptului că tatăl nu prea știe ce înseamnă creșterea și educarea copiilor. 
  • Atunci când interacțiunile fizice nu sunt posibile, apelurile telefonice sau conversațiile video merită să fie prezente. Ideea este ca tatăl să rămână la curent cu amănunte din viața copilului și să-i dovedească acestuia că legătura se poate păstra și de la distanță. 
  • Chiar și după recăsătorie, responsabilitățile parentale ale tatălui se cuvin a fi respectate. Copiii nu trebuie să aleagă între o mamă și cealaltă (noua parteneră a tatălui), sau între un tată și celălalt (noul partener al mamei). În general, este indicat ca părintele vitreg să se abțină de la a prelua frâiele parentajului și să rămână doar un susținător al părinților biologici. 
  • Recăsătoria nu este un motiv de retragere sau de a renunța la interacțiunea cu copilul. Copiii au nevoie de tații lor, indiferent de vârstă și de situație, ca să-și gestioneze emoțiile, să-și contureze sinele și să-și controleze comportamentele. 

Despre recăsătoria părinților, despre relațiile în care unul dintre parteneri are deja un copil și despre dinamica familiilor reorganizate, au povestit, cu sinceritate și o doză zdravănă de umor, Mirela Retegan și Gáspár György, la Antrenorul părinților, pe frecvențele Radio Europa FM.

Cartea cadou care a ajuns la unul dintre ascultătorii emisiunii este Viața în doi, când suntem trei, de John și Julie Gottman. 

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0