Una dintre preocupările părinților din zilele noastre este dorința de a nu greși cu nimic în ceea ce privește creșterea și educația copiilor, dar și respectarea cu strictețe a unor teorii și filosofii parentale. Din punct de vedere teoretic această așteptare este mai mult decât firească, problema apare în momentul în care ajungem să trăim în presiune sau să suferim din cauza faptului că nu „suntem în stare“ să aplicăm ca la carte ceea ce auzim sau citim. În astfel de situații, unii părinți pot ajunge să pună și mai multă presiune pe ei înșiși, alții să se lase măcinați de rușine sau dezamăgire. Desigur că nu includem în aceste categorii adulții care trăiesc cu credința că le știu pe toate ori că nu au nimic de îmbunătățit la propria persoană.
Revenind la părinții care doresc să facă lucrurile fără nicio greșeală, unele studii de specialitate ne arată că adesea aceasta este calea care duce către perfecționism, neajutorare, epuizare, critică de sine și pierderea conexiunii cu cei din jur. Din multe puncte de vedere, perfecționismul este considerat o virtute, dar observațiile clinice ale psihologilor și altor lucrători în domeniul sănătății mintale ne arată că angajamentul pentru perfecțiune este probabil cel mai mare obstacol în calea către o relație părinte-copil împlinitoare și satisfăcătoare.
Povara perfecțiunii
Potrivit muncii de cercetare a renumitei autoare de carte Brené Brown, perfecționismul este un sistem de convingeri autodistructiv ce creează dependență și ne dezumanizează. Ba mai mult, următoarele aspecte merită înțelese cu adevărat:
- Perfecționismul nu este același lucru cu încercarea de a-ți atinge potențialul.
- Perfecționismul nu este autoîmbunătățire.
- Perfecțiunea nu există.
Pentru a ne elibera din capcana unei minți perfecționiste avem nevoie să ne recunoaștem vulnerabilitățile și să ne dezvoltăm flexibilitatea psihologică de a trăi toată gama de emoții mai puțin confortabile. Mulți dintre noi trăiesc cu impresia că dacă vor fi părinți perfecți, vor lua deciziile perfecte și vor acționa perfect nu vor mai avea de tolerat rușinea sau vreo altă emoție negativă. Desigur că nu avem nevoie de studii aprofundate în psihologie pentru a ajunge la concluzia că aceste convingeri nu sunt compatibile cu umanitatea noastră, că ajung să ne stoarcă de energie și de vitalitate.
℗PUBLICITATE
Astfel că una dintre primele lecții pe care le avem de învățat în calitate de părinți sau de îngrijitori este acceptarea imperfecțiunii umane. Un părinte care se împovărează cu greutatea perfecțiunii poate ajunge inconștient să facă același lucru și cu copilul sau copiii din viața sa. Este greu de imaginat că din „lucrarea unui părinte perfect“ ar putea să iasă ceva mai puțin decât perfectul.
Despre acest subiect și despre importanța acceptării și a compasiunii de sine au povestit Mirela Retegan și psihoterapeutul Gáspár György, în cea mai recentă ediție din Antrenorul părinților pe frecvențele radio Europa FM.
Ascultă emisiunea integral și află cum poți câștiga săptămânal câte un premiu oferit de shop-ul Pagina de Psihologie.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
