Care este rolul tatălui în dezvoltarea copiilor? Ce anume le lipsește copiilor, atunci când tații lor sunt absenți, distanți sau preocupați de altele? Ce presupune să fii un tată disponibil emoțional? Sunt întrebările la care Mirela Retegan și Gáspár György au căutat răspunsuri în cea mai recentă ediție din Antrenorul părinților, pe frecvențele radio Europa FM.
Cercetările făcute în zona dezvoltării copiilor ne arată că cei mici pierd infinit mai mult decât un „asistent al mamei“, scrie renumitul expert în psihologia relațiilor, John Gottman, în bestsellerul Parenting. Adevărul vizibil este că, în general, tații relaționează cu copiii altfel decât mamele. Ceea ce înseamnă că implicarea lor conduce la dezvoltarea unor competențe diferite, mai ales în zona relațiilor sociale. Psihologia relațiilor ne arată că influența unui tată începe de la o vârstă foarte fragedă a copilului. De exemplu, un studiu a relevat că bebelușii de sex masculin în vârstă de cinci luni care au avut frecvente interacțiuni cu tații se simt mai în largul lor în prezența unor persoane străine. Copiii din acest studiu vocalizau mai mult cu străinii și se arătau mai dornici să fie luați în brațe de aceștia, decât bebelușii care aveau tați mai puțin implicați. Iar un alt studiu a arătat că bebelușii de un an plâng mai puțin când sunt lăsați singuri cu un străin, dacă au avut anterior interacțiuni mai îndelungi cu tații lor.
Tații influențează prin joacă și nu numai
Mulți specialiști din sfera psihologiei dezvoltării consideră că tații își influențează copiii, în principal, prin joacă:
℗PUBLICITATE
- Nu numai că, de obicei, tații alocă pentru joacă o mare parte din timpul petrecut cu copiii, dar se și joacă într-un stil ce denotă mai mult contact fizic și mai mult entuziasm decât mamele.
- Observându-i pe părinți împreună cu nou-născuții lor, specialiștii au descoperit că tații vorbeau mai puțin, dar își atingeau bebelușii mai mult. Și era mult mai probabil ca ei să facă zgomote ritmice ori să bată darabana cu degetele, ca să atragă atenția bebelușului.
- De asemenea, joaca lor semăna mai mult cu un roller coaster, mergând de la activități care stârneau în foarte mică măsură interesul bebelușului, până la altele care-i incitau la maximum.
În timp ce, prin contrast, mamele își mențineau joaca la un nivel destul de constant din punct de vedere al entuziasmului. Asemenea diferențe între mame și tați continuă să se vadă și ulterior, pe măsură ce copiii cresc. Joaca dintre tați și copiii lor e o învălmășeală cu salturi, încleștări și gâdilături. Tații adesea inventează jocuri numai ale lor, în vreme ce mamele se agață de jocurile tradiționale, care au un scop evident, testat și dovedit – își ascund fața în palme, iar apoi și-o arată; se joacă cu mânuțele bebelușului și-l învață care sunt degețelele; îi citesc acestuia cărți sau mânuiesc jucării și cuburi.
Deși studiile arătă că și interacțiunile mamă-copil sunt vitale, experți precum John Gottman au conchis că – în comparație cu reacțiile taților – calitatea contactului cu mama nu era un predictor așa de credibil pentru succesul sau eșecul academic și social. Iar descoperirea asta a fost, fără îndoială, surprinzătoare, mai ales că mamele petrec de obicei cu copiii mai mult timp decât tații. Psihologii cred că motivul pentru care tații au o influență atât de puternică asupra celor mici este că relația tată-copil trezește în cel mic emoții extrem de puternice.
Unul dintre ascultătorii fideli s-a bucurat de un premiu constând în cartea Promite-mi, tată!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
