Skip to content

Chiar și cei mai înțelegători și iubitori părinți ajung, uneori, să ridice vocea la copiii lor. Deși nu suntem mândri de acest comportament și nici nu reprezintă o acțiune care ne-am dori să devină un obicei, cu toții suntem imperfecți și, în momentele de epuizare, se poate întâmpla să țipăm la copil. Adesea, aceste momente sunt urmate de valuri de vinovăție, de remușcări și regrete, deoarece ele nu oglindesc nici valorile noastre de viață și nici ceva ce ne-am dori să ducă mai departe generațiile viitoare.

Chiar dacă poate părea greu de imaginat, țipatul poate ascunde și nevoia noastră de conectare. Atunci când ne simțim depășiți sau copleșiți de o anumită situație și nu ne mai putem activa resursele, sistemul nostru nervos poate prelua controlul și odată cu acesta se manifestă strategiile noastre de supraviețuire. Atunci când ajungem să țipăm, reacționăm în loc să răspundem și se manifestă latura noastră mai primitivă (corelată cu strategiile primare de supraviețuire). Reacțiile de acest gen, chiar dacă adesea ajungem să le judecăm, reprezintă o parte din mecanismul nostru biologic și profund uman. Un mecanism față de care este important să ne asumăm responsabilitatea, atunci când se manifestă. Și, de asemenea, să ne întrebăm ce putem face pentru a repara eventualele daune relaționale create.

Nu poți crește un copil fără să și greșești. Nu poți să fii mereu calm. Dar poți, mereu, să-ți propui să repari pierderea conexiunii cu copilul la care ai strigat. Chiar dacă psihologia relațiilor interpretează țipetele ca niște intenții de conectare, copilul la care părintele țipă poate să perceapă un pericol și să-și activeze, la rândul său, mecanismele de apărare. Iar atunci când copilul se protejează de reactivitatea părintelui acesta este un indicator al faptului că adultul trebuie să facă ceva pentru a readuce siguranța în relația părinte-copil. A ne exprima scuzele sau a verbaliza magicul „Iartă-mă“ este un punct de pornire foarte bun. După care este important să-i explicăm copilului de unde reacția noastră și să ne asumăm responsabilitatea față de aceasta. Cuvinte de genul „Regret lipsa mea de înțelegere și faptul că am ridicat vocea“ sunt exprimări care vindecă dauna relațională, consolidează legătura dintre părinte și copil. Dar mai fac ceva esențial. Îi oferă copilului dovezi de cum se poate repara o conexiune pierdută.

℗PUBLICITATE



În astfel de situații ideea nu este să punctăm comportamentul copilului, chiar dacă și acesta a avut o contribuție, ci să ne vulnerabilizăm și asumăm condiția umană. La baza relațiilor funcționale nu se află lipsa de greșeală, ci disponibilitatea de a repara.

Mai multe informații despre subiect sunt disponibile în cea mai recentă ediție din Antrenorul părinților, difuzat pe frecvențele Europa FM. În acest episod, Mirela Retegan și Gáspár György au vorbit despre țipetele părinților și ale copiilor și, utilizând umorul, au reușit să pună subiectul într-o lumină care să nu stârnească nici rușine și nici vinovăție. 

Premiul aferent acestui subiect a constat în volumele Darul Prezenței conștiente și Dincolo de parenting și teorii, cărți disponibile cu reducere aici.    

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0