Skip to content

„Cea mai mare fericire este să simți că cineva te iubește, nu să știi, ci să simți“, spunea Nichita Stănescu. Faptul că ești auzit, văzut, simțit susține sentimentul de siguranță care dă încredere în relații.

Ca terapeut relațional, mă las călăuzită de cuvintele psihoterapeutului Kent Hoffman (co-fondator Circle of Security): „Fiecare ființă are o valoare infinită și un set de nevoi care trebuie satisfăcute“. Acestea se diferențiază pe etape de vârstă în copilărie, fiind manifestate într-un cadru unic, în funcție de particularitățile individuale și de familie. La vârsta adultă, aceste nevoi îndeplinite devin resursele noastre, iar cele neîndeplinite – rănile noastre, ca un șablon care se manifestă în relațiile importante, cele romantice și cele cu copiii.

Totul este despre conectare

Am învățat din experiența mea de mamă (de peste 14 ani) și din întâlnirea cu fiecare părinte, copil, educator, din practica de zi cu zi din cabinet, ca psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental, terapeut relațional imago și profesor consilier școlar în grădinițe (peste 16 ani) că relațiile sănătoase contează. Noi toți, indiferent de vârstă, avem nevoie să simțim că suntem iubiți, că suntem văzuți, auziți și că, atunci când ne simțim în siguranță, conectați cu cel de langă noi, ne deschidem ochii, privim cu încredere și ne dorim să rămânem în acel spațiu, trăind cu bucurie. De fapt, totul este despre conectare.

Părintele conștient reușește treptat să treacă puntea spre copilul său și acolo va întâlni copilul cu nevoile sale: de a fi iubit, de a aparține, de a primi alinare, de a fi ascultat și înțeles, de a putea exprima ceea ce simte sau ce gândește, de a fi ocrotit, de a primi limite sănătoase, structură, învățare. Atunci când simte siguranță și susținere, copilul este mai deschis spre învățare într-un cadru structurat și sănătos relațional, care-i va asigura autonomia, responsabilitatea, respectul de sine și al celorlați, autodisciplina, reziliența în fața provocărilor vieții, bucuria de a trăi și de a cunoaște lumea, încrederea că este suficient de bun.

Cum să devii conștient în momentele când interacționezi inconștient

Provocarea este de a deveni conștient de momentele când interacționezi inconștient. Ce poate face un părinte în acest sens? Sunt mai mulți pași importanți. Pentru început, să spui cu blândețe un mesaj de iubire către tine, să te conectezi câteva momente cu senzațiile din corp – ce simți în interior (puls, încordare, respirație etc.) și să-ți îmbrățișezi emoția, acceptând-o. Dacă durerea persistă și ești încercat(ă) de sentimente de vină, de rușine, poți programa mai târziu un dialog cu o persoană disponibilă, care să te asculte – un parteneriat de ascultare cu un alt adult care să dea sens mesajului tău și suferinței tale, să ofere empatia vindecătoare.

Liniștea care se așterne în interiorul tău devine liantul către prezența conștientă. Și apoi vezi cu ochii limpezi copilul din fața ta. Și ești recunoscător pentru că respiri, trăiești, aici și acum. Apoi, ne amintim că intențiile copilului sunt bune și că fiecare comportament are sens (pentru că, în spatele comportamentului, se află o nevoie exprimată într-un fel sau altul). Și în spatele comportamentelor noastre, ca adulți, se ascunde tot o nevoie.

Cum să fii alături de copilul tău, în momentele cele mai intense

Uneori, absorbiți de dificultăți, dureri, situații stresante, pierdem conștiința conectării și simțim amenințarea de a nu fi suficient de buni, de a nu conta, de a nu aparține, de a fi respinși, nedemni de a nu fi iubiți, indiferent de ceea ce facem, de a fi răniți, de a nu putea exprima nevoi (de a fi văzuți, înțeleși, auziți). Și atunci vom reacționa pentru a ne apăra. Uneori vom ridica tonul, vom explica iar și iar, vom justifica, vom amenința, vom critica, vom judeca sau ne vom retrage. Toate acestea se întâmplă în spațiul-dintre părinte și copil și acest spațiu relațional devine neconfortabil, dureros. Nu este nevoie să știm tehnici de gestionare a emoțiilor intense ale copilului, să știm cum să stingem rapid incendiul. Cred că deja suntem bogați în astfel de tehnici. Important este să fim alături de copil. Emoția intensă are în interiorul corpului o manifestare somatică complexă, sistemul nervos este intens activat. Susținem copilul să se liniștească, validând reacțiile sale, totul în ritmul copilului cu multă încredere că este o călătorie firească, vindecătoare.

Urmează intenția de a rămâne conectați cu copilul, menținând sentimentul de siguranță. De cele mai multe ori, buna intenție, cu iubire, a părintelui nu garantează liniștirea copilului. Dacă ne dorim să se potolească „acum“, vom apela fie la o privire încruntată, fie la un schimb de replici, de tipul „ba da, ba nu“ (lupta de putere), fie la o amenințare pe ton ridicat, fie la retragerea ta ca părinte în altă cameră sau la trimiterea copilului în altă parte, ca să nu-l mai auzi. Amintește-ți că ceea ce este se află deja acolo, în interior. Și este intens. Frica ta nu o să-l oprească pe copil din plâns și nici din ceea ce simte, ci îi poate accentua trăirile, și asta este exact invers față de ceea ce ți-ai propus.

℗PUBLICITATE



Amintește-ți un moment din trecut, când ai suferit: poate fi chiar o supărare, o frustrare, o situație de disconfort. Ce ai simțit și unde ai simțit liniștea în corp, după ce a stat cineva lângă tine și ți-a spus: „Te văd trist, simt că suferi. Sunt aici pentru tine. Te susțin, sunt cu tine“? Dacă mintea caută o rezolvare, poți alege să fii alături de celălalt. Aceasta este rezolvarea: să-l însoțești în această călătorie. Imaginează-ți că este ca o furtună. Cum poți face ca cerul să fie limpede, să fie liniște dacă învinovățești, rușinezi, ameninți, pedepsești, te retragi și-l lași singur pe celălalt, care este în furtună? Sau dacă îl trimiți de lângă tine, ca să nu te cuprindă furtuna?

Deseori, în relația cu copiii, facem asta. Practicarea compasiunii, transmiterea unor mesaje definite de blândețe și susținerea copilului în momentele intense emoțional ajută liniștirea. Fiindcă orice furtună se termină. Ți-a reamintit cineva asta? În dialog cu un copil, cuvintele trebuie să fie asemeni picăturilor de ploaie vara, nu ca un tunet, iar copilul să simtă bucuria atingerii, nu să se ferească de aceasta.

Cum să practici înțelegerea și compasiunea ca să le fii de ajutor celorlalți

De fiecare dată când suferi, trebuie să-ți amintești că suferința este trecătoare. Suferința și durerea nu vor fi acolo pentru totdeauna. Aceasta este o conștientizare utilă, eliberatoare. Poate că-ți dorești să dispară, să nu simți prea mult. Dar dorința nu este suficientă. Poți face ceva pentru a grăbi sfârșitul suferinței. Amintește-ți: cum ai scăpat de momentul tău dificil? S-a terminat de la sine? Te-a ajutat cineva? S-a întâmplat ceva care te-a salvat? Sau ai ieșit din acea stare pentru că ai căzut, te-ai izbit tare și apoi te-ai ridicat?

Acesta este un exercițiu foarte important. Prin practica de a privi în profunzime, va avea loc transformarea. După ce termini exercițiul, știi că, data viitoare când vei suferi, va fi diferit. Știi cum să treci prin ea într-un mod mult mai ușor, zâmbind. Și nu-ți va mai fi frică. Pot veni momente dificile, dar tu știi cum să le gestionezi. Nu te gândi că nu vor mai fi momente dificile în viața ta, cu siguranță vor mai exista, dar vei ști cum să faci față furtunilor și dificultăților. De aceea, trebuie să înveți să asculți, să înțelegi, să simți, să dai sens durerii tale. Treptat, vei ști cum să le fii de ajutor și celorlalți, care sunt în suferință.

Când ai înțelegere și compasiune, vei fi condus(ă) de o energie care-ți poate aduce spațiu, liniște și eliberare. Vei alege să pui în spațiul relațional mai multă blândețe, care vine din prezență. Controlul susținut de frică se dizolvă treptat și astfel răsare un spațiu nou de învățare. Copilul privește curios și învață de la tine.

Poți verifica dacă ești în conexiune cu copilul tău în momentul în care acesta permite comportamentului său să te îndrume cu privire la ceea ce are nevoie de la tine, ca părinte. Atunci, părintele este mai mare, mai puternic, mai blând și mai înțelept, transformând aceste momente în oportunități de creștere și conștientizare pentru ambele părți. Reține: niciun părinte nu reușește să facă aceste lucruri în fiecare situație de conflict. Înlocuirea răspunsului reactiv cu un răspuns conștient necesită multă practică și atunci când, din diferite motive, pierdem conștiința conectării, există și repararea vindecătoare.


Citește și:

Ana-Maria Băiescu este doctor în psihologie, psiholog clinician, psihoterapeut format în terapie cognitiv-comportamentală și terapeut relațional Imago. Pasiunea pentru poveștile de viață cu sens i-a îndrumat pașii în ultimii 20 de ani spre noi provocări profesionale. Una dintre acestea este cea de terapeut relațional. În cabinet, în practica profesională îmbină diferite forme de terapie în suportul oferit clienților săi (familii, adulți și copii) și ca prezentator de workshop-uri despre relații.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0